ION CUZUIOC - R.MOLDOVA - ADUNĂRI, ADUNĂRI (proză scurtă)

Ion CUZUIOC

ADUNĂRI, ADUNĂRI…

(proză scurtă)

      La Institutul de Proiectare a Penarelor de pe lângă Ministerul Relaxării Mintale şedinţa consiliului ştiinţific era în toi, când deodată uşa se deschise şi în sala de festivităţi dădu buzna secretara secretarului ştiinţific al Institutului:

– Domnilor, să am iertare, dar, cred eu, chiar acum e cazul să vă pun la dispoziţie textul acestei scrisori, întrerupând cuvântarea unui colaborator ştiinţific inferior, care, de emoţii, citea una şi aceeaşi pagină a doua oară.

Preşedintele şedinţei, arhitect principal al Institutului, care mai avea vreo cinci luni până la pensie şi şefii de mai sus îl lăsau să mai şadă în jilţul său mai mult din politeţe, deşi de vreo şase ani la rând nu elaborase nici o lucrare nouă, luă din mâna secretarei scrisoarea, o citi în gând apoi se apropie de tribună:

– Colegii mei! Dragi colegi, rog un pic de atenţie, că degrabă-i miezul nopţii, da noi încă avem multe probleme de rezolvat. lată, domnilor, această scrisoare ne-a sosit la moment şi, sincer să fiu, ne dă peste nas nouă.

–  Dar ce scrie acolo? Mai la concert, dacă se poate, se auzi o voce plăpândă din sală.

Preşedintele şedinţei bău direct din sticla de pe masă câteva înghiţituri de apă minerală, îşi şterse cu mâneca hainei broboanele de sudoare de pe frunte şi răspunse:

– Scrie, domnilor, ceea ce trebuie să scrie. Scrie că ne ţinem numai de adunări şi ne recomandă să luăm măsuri urgente privind reducerea lor. Iată ce scrie. Şi încă una, scrisoarea o semnează personal viceministrul. Asta tot are o însemnătate mare.

– Dapu', dacă noi n-am face adunări, apu' trebuie să închidem Institutul, se auzi o replică din fundul sălii.

– Domnilor, lăsaţi, vă rog, glumele la o parte şi să ne gândim serios la această scrisoare semnată personal de viceministru... Da dumneata, se întoarse preşedintele şedinţei către colaboratorul ştiinţific inferior care stătea împietrit lângă tribună cu foile în mână, ia loc în sală, iar ceea ce ţi-a mai rămas o să citeşti mâine. Deci, cine doreşte să vorbească pe marginea acestei scrisori?

– Se poate? se ridică o mână din sală.

Poftim, poftim. Că noi pentru asta şi ne-am adunat aici: să vorbim, să propunem, să analizăm, să elaborăm ceva nou, încurajă preşedintele şedinţei.

De pe scaun se ridică pictorul şef al Institutului şi aşa cum venise la adunare în halat şi cu pensulele în buzunar ieşi la tribună.

– Domnilor, începu cuvântarea pictorul şef. Eu n-am să vorbesc mult, dar aş vrea să mă refer puţin la scrisoarea cu pricina.

– Şi foarte bine faceţi, susţinu preşedintele şedinţei. Poftim, poftim...

– Eu, continuă pictorul şef, lucrez aproape de trei luni în cadrul Institutului dumneavoastră...

– De ce al dumneavoastră? din nou interveni preşedintele şedinţei. Al nostru, căci cu toţii ne câştigăm pâinea la acest Institut. Poftim, poftim, vorbiţi mai departe.

– ...Şi cum am spus eu, domnilor, lucrez la acest Institut aproape trei luni. Ce pot eu să zic de colectivul dumneavoastră?

– Al nostru, corectă preşedintele şedinţei.

– Da, al nostru. Bun colectiv, n-am ce zice, dar să fiu bine înţeles, domnilor, aproape în fiecare zi au loc adunări. Eu înţeleg că-s pictor şef al Institutului şi ar trebui să ştiu ce se face prin secţiile şi laboratoarele Institutului, dar, să mă credeţi, fiind mereu ocupat cu adunările acestea, nici n-am când să mă ocup de chestiunile de serviciu. Aşa că susţin cu toată inima scrisoarea pomenită mai sus şi propun să reducem la minimum adunările, sfârşi pictorul şef cuvântarea şi trecu la locul său în sală.

– Bună propunere, bătu din palme preşedintele şedinţei şi-i făcu semn secretarei şedinţei să consemneze în procesul verbal cuvântarea. Cine mai are de vorbit? Mai cu îndrăzneală, colegi, mai multă iniţiativă. Poate inginerul şef vrea să ne vorbească? Vă rugăm.

La tribună se ridică inginerul şef, tuşi în pumn, dădu la o parte microfonul şi vorbi:

– Ce înseamnă, domnilor, adunare? Aceasta poate fi o manifestare culturală sau ştiinţifică, didactică sau socială, totul depinde de chestiunile prevăzute pe ordinea de zi a adunării. Unde, dacă nu la adunare, îţi poţi exprima un gând, o idee, o propunere? Nu importă, va fi ea susţinută sau nu, principalul e că omul gândeşte în public şi poate să vorbească liber ceea ce gândeşte. Aşa şi numai aşa îţi poţi dezvolta gândirea, vorbirea. Unde, dacă nu la adunări, se croiesc cele mai frumoase planuri, unde, dacă nu la adunări, sunt anunţate totalurile muncii omului, unde, dacă nu la adunări, omului i se mulţumește pentru munca sa şi i se doreşte sănătate şi succese pe viitor? Adunarea este un mod direct de comunicare între oameni. La adunare, dacă vreţi să mă credeţi, dragii mei, se hotărăşte chiar soarta omului.

– Bine, domnule inginer, fu nevoit să-l întrerupă preşedintele şedinţei, dar noi astăzi nu discutăm importanţa adunărilor. Scrisoarea semnată personal de viceministru are cu totul altă menire. Vă rog să vă referiţi la conţinutul scrisorii.

– Neapărat, mult stimate preşedinte, reveni la cuvântarea sa inginerul şef al Institutului. Adunarea rămâne adunare, domnii mei, dar au şi ele măsura lor. Dacă noi ne-am aduna în fiecare zi şi am discuta probleme peste probleme, apoi ne-am plictisi de atâta vorbărie şi orice adunare, oricum ar fi ea şi orice oratori ar avea ea, şi-ar pierde sensul. În această ordine de idei propun şi rog să se consemneze în procesul verbal cuvintele mele, ca în Institut să se organizeze cât mai puţine adunări. Astfel noi am câştiga în timp, am spori productivitatea şi calitatea muncii şi, bineînţeles, ce mai la deal la vale, am avea posibilitate să ne mai ocupăm şi de chestiuni personale. În măsura posibilităţii, conchise inginerul şef, bău puţină apă din paharul de pe tribună şi coborî în sală.

– Aşadar, colegi, cine vrea să mai vorbească? Rog mai multă iniţiativă, totul întru interesele noastre. Cum, nimeni nu vrea să vorbească? Pentru procesul verbal e nevoie de cel puţin trei vorbitori.

– Poate dumneavoastră ne vorbiţi ceva? se auzi o voce de lângă caloriferul de sub fereastra din sala de festivităţi.

– Eu? Întrebă nedumerit preşedintele şedinţei. Sigur că am să vorbesc, încuviinţă dumnealui şi-şi şterse gura cu limba cravatei. Apoi luă scrisoarea în mână şi trecu la tribună.

– Eu, domnilor, ţin în mână această scrisoare, semnată personal de viceministru, ca pe un document sfânt. Şi dacă ministerul scrie aşa o scrisoare, să ştiţi că-i îngrijorat de situaţia creată în rândurile noastre. Da-a, în ultimul timp noi am cam îndesit-o cu adunările şi asta nu-i bine, domnilor. De aceea trebuie să ne gândim serios la propunerile ministerului şi să elaborăm măsuri serioase, concrete cu privire la reducerea adunărilor. Şi ca să nu întindem vorba degeaba, propun şi cred că aşa o şi să fie, ca această scrisoare semnată de viceministru să fie examinată în fiecare secţie, repet, în fiecare secţie a Institutului, apoi să se elaboreze măsuri concrete pentru fiecare secţie aparte. După ce se va discuta scrisoarea prin secţii, ne înţelegem cu toţii şi convocăm o adunare la care vom elabora definitiv măsurile con-crete cu privire la reducerea adunărilor în Institut, vom pregăti frumos răspunsul şi-1 vom expedia pe adresa ministerului.