Obiecte pierdute
Cei mai mulţi dintre noi îşi mai pierd sau îşi uită
propriile obiecte. Mie mi s-a întâmplat de multe ori să uit
lucrurile pe unde treceam.
Pe 2 Mai 2012, ora 14, am intrat într-un magazin şi
am probat un articol de îmbrăcăminte. Când m-am întors
acasă, am constatat că nu am telefonul. Era legătura mea
cu exteriorul. Într-o singurătate prelungită, un telefon te
ţine cuplată cu societatea. Am avut o emoţie puternică de
frică. Telefonul meu drag!
O, Tată, ce mă fac acum? Am respirat adânc,
anxietatea era deja prezentă, era o pierdere importantă şi
m-am întors pe firul traseului, trecând prin magazinele
pe unde intrasem.
Mintea nu mă ajuta deloc. Mergeam, întrebam şi mă
rugam. În telefon se afla toată lumea mea. Nu l-am găsit!Unde este greşeala?
Am fost la Orange şi am stabilit ca a doua zi să mă reîntorc
pentru a-mi lua un telefon nou şi o cartelă nouă,
dar care mi-ar fi depăşit bugetul zilnic.
Erau 32 de grade afară. Am mers mult, m-am istovit şi
am ajuns acasă dezamăgită.
Am privit în sus şi am contat pe Domnul meu.
A doua zi, la ora 8, am intrat în cancelaria şcolii la
care predam. Acolo se afla o bună prietenă şi colegă a
mea, Carmen.
Carmen s-a uitat la mine şi m-a întrebat direct:
„Unde este telefonul tău?“ Am rămas încremenită.
„De unde ştii tu de telefonul meu? L-am pierdut!“
„Te duci după ore la magazinul X şi-ţi iei telefonul!
Doamna de acolo m-a sunat pe mine şi m-a anunţat!“
Cum adică? Din sutele de numere de telefon, tocmai
pe ea a sunat-o? Incredibil!
Mi se părea o poveste.
Mi-am dat seama pe loc că Dumnezeu fusese în control
şi a inspirat-o pe vânzătoare să-o sune chiar pe colega
mea.
Cred cu tărie că aceasta a fost „o lucrare mai
dinainte pregătită de Dumnezeu“ ca să-mi arate puterea
şi purtarea Lui de grijă zi de zi, în cele mai mici lucruri.
„Toate sunt cu putinţă celui ce crede!“ Marcu 9:2
Cei mai mulţi dintre noi îşi mai pierd sau îşi uită
propriile obiecte. Mie mi s-a întâmplat de multe ori să uit
lucrurile pe unde treceam.
Pe 2 Mai 2012, ora 14, am intrat într-un magazin şi
am probat un articol de îmbrăcăminte. Când m-am întors
acasă, am constatat că nu am telefonul. Era legătura mea
cu exteriorul. Într-o singurătate prelungită, un telefon te
ţine cuplată cu societatea. Am avut o emoţie puternică de
frică. Telefonul meu drag!
O, Tată, ce mă fac acum? Am respirat adânc,
anxietatea era deja prezentă, era o pierdere importantă şi
m-am întors pe firul traseului, trecând prin magazinele
pe unde intrasem.
Mintea nu mă ajuta deloc. Mergeam, întrebam şi mă
rugam. În telefon se afla toată lumea mea. Nu l-am găsit!Unde este greşeala?
Am fost la Orange şi am stabilit ca a doua zi să mă reîntorc
pentru a-mi lua un telefon nou şi o cartelă nouă,
dar care mi-ar fi depăşit bugetul zilnic.
Erau 32 de grade afară. Am mers mult, m-am istovit şi
am ajuns acasă dezamăgită.
Am privit în sus şi am contat pe Domnul meu.
A doua zi, la ora 8, am intrat în cancelaria şcolii la
care predam. Acolo se afla o bună prietenă şi colegă a
mea, Carmen.
Carmen s-a uitat la mine şi m-a întrebat direct:
„Unde este telefonul tău?“ Am rămas încremenită.
„De unde ştii tu de telefonul meu? L-am pierdut!“
„Te duci după ore la magazinul X şi-ţi iei telefonul!
Doamna de acolo m-a sunat pe mine şi m-a anunţat!“
Cum adică? Din sutele de numere de telefon, tocmai
pe ea a sunat-o? Incredibil!
Mi se părea o poveste.
Mi-am dat seama pe loc că Dumnezeu fusese în control
şi a inspirat-o pe vânzătoare să-o sune chiar pe colega
mea.
Cred cu tărie că aceasta a fost „o lucrare mai
dinainte pregătită de Dumnezeu“ ca să-mi arate puterea
şi purtarea Lui de grijă zi de zi, în cele mai mici lucruri.
„Toate sunt cu putinţă celui ce crede!“ Marcu 9:2
- Grosu Aurelia, Galati
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu