MARIA ȘTEFAN - ROMÂNIA - VERSURI

AM RĂMAS ÎN URMA TA....
(un foarte trist poem)

Stefan MARI+LENA repostare

Îți sunt suport de navă, vas
de pe ocean, pe-un mare val.
Sunt apă învolburată sau calmă
ce-ți va sprijini, de-acum puntea,
de mine... ne-ancorată.
Am rămas țărmul
cu amintri duioase.
În urma mea a rămas timpul
cu trăirile noastre frumoase.
Cu privirea, doar atât, eu mai pot
să-ți împing vaporul,
spre un alt port.
Acolo, da! Ai dezlegarea mea
să ancorezi!
Tot eu îți voi fii de nădejde suport!
În urma ta, tu nu privii!
Eu am rămas pe mal...
o urmă-a unui pas,
o notă dintr-un vals.
Trăiește-ți viața!
De-acum văzduhul
este casa mea.
Pentru tine-i prea devreme
să mă-nsoțești
și să rămâi cu mine,
oricât ai vrea, iubirea mea.
Nu-ți fac un loc și ție,
tu ai în fața ta... viața!
Ți-am lăsat ca testament
să navighezi,
să te îndepărtezi
de-a vremii crudă cacialma.
Trăiește și iubește,
dar mai presus de-orice
să fii iubit mereu, măcar
atât, cât te-am iubit
doar... eu!
Ai soare nou acum, în fața ta,
o zare-ntinsă și cuprinzătoare.
Vaporul cu-amintirea mea
să-ți fie călăuză
purtat sub noul soare!
Rămân pe veacuri,
pe vecie, doar o amintire.
Păstrează-mi numai poza
cu cea rămasă pe un mal
a vremurilor prigonire,
iar când îți este dor, arat-o
mărilor de mine liniștite!
Arat-o spumei valurilor
de mine-ndiguite!
Am parcurs cărarea vieții
în unic și sublim balans.
Dă tu acuma dimineții
un alt sens, un alt cuprins
și un alt destin!
De ieri, a venit pentru mine
timpul ultimului nostru vals.
Ultimului nostru popas.
Nu mai sunt om.
Nu mai sunt nici femeie,
poate... un înger,
poate-o orhidee,
o amintire încă vie,
ca lacrima, ca rana...
Te du! Te poartă vântul.
Îl mai ajut și eu.
Trăiește cu iubire,
așa cum te știu eu!
De-aici, din lumea umbrelor
te voi privi cu-aceiași ochi,
cu ochi albaștri-azurii,
acum închiși pentru vecii.
Ți-a mai rămas în buzunar
o poză și un pix. Al meu.
Pe buza stângă, încă se mai vede
sărutul meu pasional aprins,
neștearsă, o... vânătaie
și un poem, un poem trist
pe-o foaie de hârtie.
Va trece vânătaie...în timp!
Tu, n-o alunga! N-o ignora!
N-o șterge!
Sigur, nu se va lua!
E amintirea de la mine.
Mai las-o acolo-o vreme
să-ți apere furtuna!
Nu plânge!
Te voi însoții
în viață și pe ape,
nu mereu liniștite,
dar și de-aici tot eu voi fi
înger în primejdii.
Tu poți să faci, cu viața ta
de-acuma, ce vei dorii!
Ai dezlegare de la mine,
chiar rugămintea mea,
să-ți cauți alți...noi zări!
Trăiește-ți viața,
doar din când în când,
să lasi o lacrimă
pe negăsitul țărm!
Te mai iubesc încă,
așa cum pot,
atât cât pot
și din acest tărâm!
Am luat cu mine
glasul tău... mângâierea
sufletului meu,
căruia tu i-ai fost stăpân!
Eu... de acum te însoțesc
pe noul drum,
ca o adiere
cu suflu de neom.
Te las iubire mea,
iubirii mărilor.
Rămân în urma ta
o pradă-a timpului!