CAMERA DE REANIMARE
Copii livizi,clipind de parc-ar cere
Durerii un moment de-ngăduință,
În strigăte abrupte și-n tăcere
Speranța-i ultima făgăduință.
.
Vâscos e aerul și e ca ceara
Ce picură pe chipuri celestine,
Mai trece-o dimineață, vine seara,
Ca ursitoare croșetând destine.
.
Speranța-i ochiul croșetat pe dos
Și disperarea e mereu pe față,
În împletire firul morții gros
E o rețea cu orice fir de viață.
.
Întîrziată-n gemete dogoare,
A spaimă în ecouri largi răspunde,
Aritmic coșcovesc lungi coridoare
Cu trepidații pe final rotunde.
.
Neanunțat,intempestiv avaiet
Pe oazele de liniște, ce cresc
În urmele de vaiet după vaiet,
De la etaj răsună nefiresc
.
Sub țăcănitul pașilor hipnotici
Fragmente din cuvinte de binețe.
Pe chipul copilașilor cianotici
Chiar și lumina cade în tristețe.
.
De parcă sufletu-n anatomie
E germenele nevăzut inclus,
Ca într-o unică dihotomie
Zvâcnește-n piept ceva ce pare-n plus.
.
Moartea și viața-n bătălii tăcute
Una din alta pe orbește-nhață,
Nesiguranța bisturiu-ascute,
Tăceri de moarte, gemete de viață.
.
de Florin Ilie Dediu
1977 Liteni-Suceava
sursă imagine: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu