VALERIA MOROȘAN - ROMÂNIA - GRUPAJ DE POEZII. Primă apariție

CIREȘUL UCIS  (pantum) 

Cireșul a murit în floare, ca o mireasă nenuntită!

Bătrâna își ascunde plânsul, înfiorată de-ntâmplare,

În măreție și vigoare l-a frânt furtuna despletită,

 Urgia a  ucis și cântul, și dorul de cireșe-amare...

Bătrâna își ascunde plânsul, înfiorată de-ntâmplare.

Doar iarba leagănă cu jale atâta floare risipită...

Urgia a ucis și cântul, și dorul de cireșe-amare,

O pasăre își strigă puiul zdrobit de-o creangă  ofilită.

Doar iarba leagănă cu jale atâta floare risipită...

Bătrânul  mângâie tulpina cu palma sa tremurătoare,

O pasăre își strigă puiul zdrobit de-o creangă ofilită,

Furtuna dă tribut azi morții, îngenunchind triumfătoare.

Bătrânul mângâie tulpina cu palma sa tremurătoare...

Un soare palid se ridică pe bolta iarăși  limpezită,

Furtuna dă tribut azi morții, îngenunchind triumfătoare,

Cireșul ce-a murit în floare, ca o mireasă nenuntită...

ÎNTOMNARE (pantum)

Fuioare lungi de nori se-adună și bolta iar s-a încruntat.

Pătrund timidă-n toamna vieții, privind în juru-mi cu mirare,

Doar  vântul umblă ca și mine, nehotărât și tulburat,

Privirea-mi, ce zâmbea odată, e plină astăzi de-ntristare.

Pătrund timidă-n toamna vieții, privind în juru-mi cu mirare:

Copacii plânși salută stoluri ce către soare au plecat,

Privirea-mi, ce zâmbea odată, e plină astăzi de-ntristare,

Doar timpul trece-n mare grabă cu pasul tânăr, cadențat.

Copacii plânși salută stoluri ce către soare au plecat.

Pășesc pe ierburi vestejite, în liniștea-nfiorătoare,

Doar timpul trece-n mare grabă cu pasul tânăr, cadențat,

Mi-e plină inima bolnavă de o adâncă  resemnare.

Pășesc pe ierburi vestejite, în liniștea-nfiorătoare.

Pădurea, tot mai pustiită, se jeluie neîncetat,

Mi-e plină inima bolnavă de o adâncă resemnare...

O pasăre, pierdută-n zare, înalță glasu-i disperat.

Pădurea, tot mai pustiită, se jeluie neîncetat.

În taină, ochii-mi fac risipă de gingașe mărgăritare,

O pasăre, pierdută-n zare, înalță glasu-i disperat,

Eu mă-nfășor, înfiorată, în clipa mea de-nsingurare.

În taină ochii-mi fac risipă de gingașe mărgăritare.

Doar dorul mi-e fidel și astăzi, când timpu-n urmă m-a lăsat,

Eu mă-nfășor înfiorată în clipa mea de-nsingurare,

Fuioare lungi de nori se-adună și bolta iar s-a încruntat.

POVESTE DE IARNĂ (pantum)

Din nord-est, bătrânul crivăț bagă spaima în jivine,

Baba Rada,-nfofolită, se proptește în  toiag,

A încremenit în gheață orice râu cu ape  line,

Moșul  trage din țigară și ascute un baltag.

Baba Rada,-nfofolită, se proptește în toiag.

Iarna  poartă pe-ai săi  umeri vălurite  museline,

Moșul trage din țigară și ascute un baltag,

Vrăbii zgrbulite zboară pe sub streșinile pline.

Iarna poartă pe-ai săi umeri vălurite  museline.

Doi bătrâni, uitați de lume, mai așteaptă blândul mag,

Vrăbii zgribulite zboară pe sub streșinile pline,

Ochii moșului admiră zgomotosul vălmășag.

Doi bătrâni, uitați de lume, mai așteaptă bândul mag.

Un tufiș și-a prins în plete translucide cornaline,

Ochii lor apoși admiră zgomotosul vălmășag,

Crivățul  pictează stele pe ferestre opaline.

Un tufiș și-a prins în plete translucide cornaline,

Amintiri din tinerețe se strecoară peste  prag,

Crivățul pictează stele pe ferestre opaline,

Pruncii trec voioși spre casă și în urmă sănii trag.

Amintiri din tinerețe se strecoară peste prag.

Jarul  răscolit alungă frigul serilor alpine,

Pruncii trec voioși spre case și în urmă sănii trag,

Din nord-est bătrânul crivăț bagă spaima în jivine.

RUGUL TOAMNEI-( pantum)

                       

Rugul toamnei se aprinde în pădurea de stejar.

Ochii tăi cei grei de patimi, de o vreme, ard mocnit,

Frunze galbene-mpresoară coama vântului hoinar,

Ochii mei,  frumoși  odată, gândurile i-au umbrit.

Ochii tăi cei grei de patimi, de o vreme, ard mocnit...

Trec cocoare rătăcite spre al zărilor hotar,

Ochii mei, frumoși odată, gândurile i-au umbrit,

Altă toamnă se jertfește pe al timpului altar.

Trec cocoare rătăcite spre al zărilor hotar...

Ochii tăi sunt plini de umbre, când privesc spre asfințit,

Altă toamnă se jertfește pe al timpului altar,

Ochii mei ascund sub pleoape chipul tău cel mult iubit.

Ochii tăi sunt plini de umbre, când privesc spre asfințit...

Păsările cântătoare părăsesc frunzișul rar,

Ochii mei ascund sub pleoape chipul tău cel mult iubit,

Rugul toamnei se aprinde în pădurea de stejar.

BALADĂ PENTRU MAI TÂRZIU( pantum)

În memoria copiilor frumoși  înfrânți de îndărătnicia muntelui, Nathy Josse și Liviu Sorin Pandelea

Uriașul cel de piatră toarce caiere de nori,

Visători, frumoși și liberi se pornesc să îl  înfrunte,

Peste pletele-i cărunte se aștern încet ninsori,

Îmbătați de înălțime, îi țintesc semeața frunte.

Visători,  frumoși și liberi se pornesc să îl înfrunte,

Fumegând, în depărtare, fierbe tainice licori,

Îmbătați de înălțime, îi țintesc semeața frunte,

Împietrit, privește-n ochii bravilor cuceritori.

Fumegând în depărtare, fierbe tainice licori,

Cu armura lor de vise merg spre crestele cărunte,

Împietrit, privește-n ochii bravilor cuceritori,

Patima pătrunsă-n sânge face către inimi punte.

Cu armura lor de vise merg spre crestele cărunte,

I-a-nșelat cu frumusețea care dă oricui fiori,

Patima pătrunsă-n sânge  face către inimi punte,

Celui  neclintit de veacuri care tăinuie comori.

I-a-nșelat cu frumusețea care dă oricui fiori,

Pe înnegurata-i față se tot cern ninsori mărunte,

Celui neclintit de veacuri care tăinuie comori,

I-au depus cununa vieții, drept zălog privirii crunte.

Pe înnegurata-i față se tot cern ninsori mărunte,

Duși  la nunta cea din ceruri pregătită de cu zori,

Depunând cununa vieții, drept zălog privirii crunte,

Au plecat zâmbind spre stele mirii noștri călători.

Duși la nunta cea din ceruri pregătită de cu zori,

Mult mai sus decât  semețul, mohorâtul vârf de munte,

Au plecat zâmbind spre stele mirii noștri călători,

Răsădind  în Universuri  al iubirii lor grăunte.

RONDEL NOSTALGIC  

Captivă-n în clipa ce-a trecut,

E, azi, ghidușa ta privire...

Doar ochiu-mi limpede, tăcut,

O mai păstrează-n amintire.

Să m-oglindesc, cât aș fi vrut,

În unda ei de amăgire...

Captiva-n clipa ce-a trecut

E ,azi, ghidușa ta privire.

Povestea-n care am crezut

Și visul mai presus de fire

Își țes năvodul nevăzut

Și mă trezesc,  fără de știre,

Captivă-n clipa ce-a  trecut!

RONDELUL DISPERĂRII

Allah se ceartă-n ceruri cu Iisus,

Atei, din haos, lacom se înfruptă;

În fața mamei, frații aprig luptă,

Iar mintea se sucește spre apus.

Bătrânul înțelept, pe gânduri dus,

Își sprijină în palme fața suptă...

Allah se ceartă-n ceruri cu Iisus,

Atei, din haos, lacom se înfruptă.

Copiii-și plâng părinții ce s-au dus

Și tremură pe  puntea vieții ruptă,

Vânați fiind de legea cea coruptă,

Iar când privesc cu disperare-n sus...

Allah se ceartă-n ceruri cu Iisus!

RONDELUL BANULUI

Pe prima treaptă-a scării de valori

Noi banu-am pus și ne-nchinăm slugarnici!

Ca-n vechile povești despre comori,

El ne-a orbit pe lacomi și pe harnici,

Pe proști, deștepți, pe cei cu capu-n nori,

Pe cei umili, pe credincioși și darnici;

Pe prima treaptă-a scării de valori

Noi banu-am pus și ne-nchinăm slugarnici.

Nu mai avem eroi nemuritori:

Suntem cu toți o șleahtă de fățarnici

Purtați de funii, săvârșind orori

Și devenind satanelor paharnici.

Pe prima treaptă-a scării de valori

Noi banu-am pus și ne-nchinăm slugarnici!

RONDELUL POETULUI  FACEBOOK-IST  

Poetul nostru scrie și iar scrie,

Trecând de al cocoșilor cântat,

Și mâzgălește  vrafuri de hârtie

Cu versu-i șchiop, futil, alambicat.

Cu bani peșin e astăzi  publicat!             

Lansat cu pompă, plin de frenezie,

Poetul nostru scrie și iar scrie,

Trecând de al cocoșilor cântat.

Lăudătorii vin să îl susție

Cu-mbrățișări și flori: ar fi păcat

Să nu se-nfrupte bravii cu-o tărie

Din munca unei muște la arat!

Poetul nostru scrie și iar scrie,

Trecând de al cocoșilor cântat!

Reverie (pantum)

Duhul codrului sălbatic joacă-n limbile de foc,
Palma-mi caldă îmblânzește chipul tău de zeu păgân,
Prin păduri de pin răzbate tainic freamăt de ghioc,
Palma-ți aspră îmi mângâie părul cu miros de fân.

Palma-mi caldă îmblânzește chipul tău de zeu păgân.
Luna se îmbracă-n văluri, lăcrimând a nenoroc,
Palma-ți aspră îmi mângâie părul cu miros de fân,
Clipele neliniștite își așteaptă-al lor soroc.

Luna se îmbracă-n văluri, lăcrimând a nenoroc.
Ochiul tău, cu negre ape, peste suflet mi-e stăpân,
Clipele neliniștite își așteaptă-al lor soroc,
Șoapte, risipite-n neguri, îmi descântă să rămân.

Ochiul tău, cu negre ape, peste suflet mi-e stăpân,
Iele unduind în noapte, poartă-n plete busuioc,
Șoapte, risipite-n neguri, îmi descântă să rămân,
Stelele sclipind timide, printre cetini își fac loc.

Iele unduind în noapte, poartă-n plete busuioc.
Copleșită de visare, eu trezirea o amân,
Stelele sclipind timide, printre cetini își fac loc,
Ca pe-o turmă rătăcită, gândurile mi le mân.

Copleșită de visare, eu trezirea o amân.
Ochiul tău trudit se stinge printre florile de soc,
Ca pe-o turmă rătăcită, gândurile mi le mân,
Duhul codrului sălbatic joacă-n limbile de foc.

DE CE?

De ce, deodată, toamna asta

A devenit copleșitoare

Și dureroasă, ca năpasta

Căzută-n zi de sărbătoare,

De ce mi-e sufletul trudit

Și plânsul mai sfâșietor,

De parcă nici nu am trăit,

De parcă mi-aș dori să mor

Cu florile din câmp odată

Și  ca un pom să-mi plâng pustiul

Cu frunzele căzute roată

Ce-n tină și-au aflat sicriul?

Deodată, părul meu albit

Zăpada a-nceput să-și cearnă

Și peste tot ce am iubit

Coboară o cumplită iarnă.

Nedrept îmi pare Dumnezeu

C-am obosit, așa, în pripă,

De-atâtea ploi ce cad mereu

Îngreunând a mea aripă,

Că ninge cu indiferență

Peste livezile-mi în floare,

Că viața e o penitență

Și toamna... e copleșitoare.

Valeria Moroșan   VATRA DORNEI  2018