Agafia
Drăgan
Nume autor:Agafia
Drăgan, membru L.S.R, filiala Vrancea si al Asociaţiei Culturale Duiliu
Zamfirescu, Focsani
Activitatea
literară 2014-2017
Publicaţii în revistele: Nomen
Artis, Agora, Cervantes, Oglindă Literară, Bogdania, qpoem, Armoni Culturale, Dor de Dor, Cronos
peniţa de aur, Amprentele sufletului, Negru pe Alb, Taifas literara, Confluenţe
literare, Cevantes etc
În
antologii:
“Carmen”,
ed.Anamarol, “Alburii Sclipiri de Stele”, ed.Napoca Nova,”Suave minuni”, ed.
Napoca Nova, “Poeţi şi Scriitori Contemporani în Regal Eminescean”, “Atlasul cu
diezi”, ed.Armonii Culturale, “Antologia Antologiilor Naţiunea”, ed.Naţiunea,
“10 ani plini de dor”, ed. Pim, “Pe aleea cuvintelor”, ed. Inspirescu, ,” Roşu
Mocnit”, ed.Rovimed,
“Cuvinte Scluptate”, ed.Editgraf, “Lumină din
Lumină”, ed. Armonii Culturale “Priveşte Visând”, Iubito, ed.Editgraph, “Petale de Suflet”, ed.Edigraph, “Ieri ca
prin Vis”, ed, Editgraf, “Obraji de Magnolie”, ed.Editgraf, Cu tine în gând ed.
Editgraf, Lyrics et Prosa vol II şi III ed. Naţiunea, , Toamna asta Plouă cu
Lacrimi, Iaşi 2015 etc.
Volume de autor:
Nevoia de Fericire, ed.Editgraf, 2014
Cu Toamna Căzută pe Gene, ed. Editgraf,
2015
Măriuca şi Prietenii ei, ed. Editgraf, 2015
Iluzia Regăsirii, ed. Armonii
Culturale,2016
Rădăcina
care ne leagă
ai intrat cu
amiezile
și toamnele,
căutai un loc să le
ascunzi,
ca și cum ți-ar fi
fost frică
să nu le tulbur
sensurile,
cu un cuvânt rostit
sau doar răsărit
în nopțile, când le
puteam ușor distinge
în lăcomia brațelor
și ochilor.
eram pământul, în
care
îți semănai eternitatea
fără să văd
cenușa arcuită sub tâmplă.
purtai cu tine cheia
iubirilor rătăcite,
să-ți rezemi diminețile
îmblânzite
de sănii și pântecul meu de femeie,
orgolioasa ta masculinitate,
gelos pe oglinda
și ușa care nu se voia deschisă
foamei tale de certitudini.
în țesăturile cotidianului,
amplificai bănuielile.
în absența ta,
rămâneam să vânez vulturi în Tibet,
să explorez fiorduri înghețate,
imaginea constantă a ochilor
când mă pândeai trădat de oglindă,
înainte ca buzele tale
să inventeze același picant ritual,
pentru o zi sau pentru un amurg,
binecuvântând rădăcina care ne leagă.
S-au
înalțat castanii in floare
de astăzi,
mi-am îmbolnăvit moartea cu atâta
verde,
încât o aud cum se rostogolește,
închisă într-o sfera albastră.
acum, pot despica jumătatea mea de cer
să ajung la mine,
fără să simt în ce parte se înclină
balanța.
pot semăna vântul cu flori de
miozotis
să nu-mi fure urmele
de astăzi,
mi-am îmbolnăvit moartea cu atâta
verde,
încât captivă în trupul meu învață să tacă
acum pot castanii să mi înalț în
floare,
mai este încă vreme…
Vis
Se făcea că eram
aripă
de apă și frunze
căzute din ochii
mamei
într-un pământ frământat
de dorinți
nu-mi aduceam
aminte
să fi fost pasăre vreodată
doar mirosul de
țărână
sfărâma carapacea
în aerul
încărcat de iluzii
se făcea că eram
pasăre
între două ceruri
necunoscuta
care îmi împrumutase
chipul
se interpunea ca o perdea
între oglindă și înalt
de aici din acest adânc
simțeam cum mă ridic
nu-mi aduceam aminte
să mai fi zburat
vreodată
doar setea
se făcea că eram scânteie
coboram din noapte precum
o pasăre
deasupra clipeau umbre îngenuncheate
și toți morții mei
ca niște torțe palide
din care îmi furăm aripile
nu-mi aduceam aminte
să fi fost altceva
doar frica de cădere
Șah-mat
suntem doar noi,
fiecare cu singurătatea lui.
Pasărea din inima nopții
clatină tăcerea împietrită-n
aer.
Îmi faci semn s-o las,
să-și potolească setea.
Drumul
ce-i stă înante pare fără sfârșit
deși mai este atât de puțin.
Ne-am asumat orce
risc când am pornit
până și pustiul…
se izbește
de zidurile camerei.
Deschide fereastră să iasă!
Simt tălpile cum
se afundă-n clipă.
poate nu este decât un
joc al iubirii
plictisită de noi.
Rătăciri
Sunt aici Doamne
la crucea dintre pământ şi cer
sufletul inundat de ceaţă
limpezeşte-l
să nu-mi aducă umbrele în faţă
sufocată m-aş apuca
să veghez ecoul
celor care am fost
ziditori întru mine
abecedarul
prin care mă vestesc
în drumul spre mâine
până când am să mă găsesc
ridicată
într-un gând
şi mâna-n mâna cu ei
într-o necesară rispire
să-îmi aflu
rătăcirea.
Te
caut, Doamne !
sunt nopți în care răscolesc insomnia
și inima Ta cu neliniști,
cu fuga mea
până când explodează
și simt întunericul
cum își înfige colții în humă.
numai la marginea somnului,
câștigi contur
când nu mai aștept nimic,
decât să mă eliberez
pentru o altă dimineață
în care să mă reinventez cu Tine,
fără să adun urme,
fără să rătăcesc prin închipuiri,
și atunci numai atunci împăcată,
am să mor pentru un ceas sau o noapte
în eterna mișcare.
Vietatea
Care dă, mă, un leu?
te-ai facut al dracului!
Pată, pe retina oraşului,
îţi amorţeşti viaţa pe trotuare
eliberate de aşteptări.
nu înrădăcinezi nimic,
doar devorezi delăsarea,
pulbere tăbăcită
sub talpa lipsită de zare.
calcinată din gunoaie,
niciodată nu vei înflori.
din tine ce va rămâne oare?
zilele nu-ţi spun nimic nou,
nici afişele.
foamea îşi flutură zdrenţele
peste acelaşi mâine.
într-o zi, vei pleca
aşa cum ai trăit,
fruct strivit pe astfalt.
Oh, cum înalţă nepăsarea
murmurul morţii peste tine!
Multumesc!
RăspundețiȘtergere