CONSTANTIN GEANTĂ - ROMÂNIA - CV și PUTEREA CUVÂNTULUI

GEANTĂ CONSTANTIN

Constantin Geantă nascut pe 15 ianuarie 1964 este absolvent al Facultății de Istorie - Filozofie, în cadrul Universității din București în 1991, absolvent al Masteratului de Management Educațional in cadrul Universității ,,Petre Andrei” din Iași în 2007. Este  profesor de istorie și Cultura Civică l Școlile din Călimăneşti, Sălătrucel, Jiblea și Gura Văii din județul Vâlcea. Scrie proză, poezie şi teatru. Până în prezent a publicat următoarele volume semnate Constantin Geantă (Kryshna Kalidas):„Imnuri barbare”, „Iubirea mea din veşnicie”, „Puterea cuvântului”, „Zei şi nisipuri”,”Parabolele neantului”, „Perlele uitării”.

În colaborare  cu Deaconu Elena:”Oameni şi locuri”, ,, De pe meleagurile Sălătrucelului” .

 Este colaborator la publicaţiile:  Cozia-info, Mirajul Oltului (Călimăneşti), Povestea  Vorbei,  Cultura  Vâlceană, Renaşterea, Educatorul, Memoria  slovelor, Nova Didact (Rm. Vâlcea),  Ardealul  literar (Deva), Abordări Pedagogice (Arad), Actori Pe Scena Educaţiei (Costeşti, Argeş),  Agora literară (Cluj),Carpatica (Arge;), Bujori de Şcoală (Gura Văii)  ş.a.

 A pus bazele revistelor :Mirajul Oltului din Călimăneşti (alături de prof. Marie Jeanne – Taloş şi Buicescu Paulian) şi Bujori de Şcoală din Gura Văii alături de ( prof. Claudiu – Ion  Rada, directorul Şcolii Gimnaziale Gura Văii).

Este membruu al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea.

PUTEREA CUVÂNTULUI

CONSTANTIN GEANTĂ

Motto:
,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”.

SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ IOAN

            „Omul este o fiinţă naturală, socială şi spirituală. Pe de altă parte o fiinţă liberă şi o fiinţă aservită, o fiinţă înclinată spre dragoste şi sacrificiu şi înclinată spre egoism, o fiinţă nobilă şi infamă, purtând în sine imaginea lui Dumnezeu şi imaginea lumii, a lumii naturale şi a lumii sociale. Din această cauză, omul se defineşte prin: „atitudinea sa faţă de Dumnezeu, de natură şi de societate”, după cum arăta Nikolai Berdiaev[1] .
            Născut şi format în alt secol şi mileniu, trăind la interferenţa a două lumi, una totalitară şi alta aflată în plină tranziţie, pot spune şi eu, precum Dante :,,ajuns, într-o pădure-ntunecoasă/mă rătăcii pierzând dreapta cărare.” [2]
            Aparţinând ,,spaţiului mioritic”, aparţin şi unei lumi creştine în care ortodoxia şi-a pus amprenta asupra fiinţei mele. Fiind creştin pentru mine :,,Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria”.[3]

            Ca şi marele gânditor creştin Petre Ţuţea, afirm şi eu :,,Dumnezeu s-a revelat, dovadă că este. De fapt, vânzoleala asta haotică a lumii actuale, frământarea lumii actuale, mă convinge că nu există decât Dumnezeu. Că totul e muritor, şi universul şi omul, şi că lumea a fost făcută de Dumnezeu din nimic şi o va spulbera din orgoliul divin de a o face din nou-considerând că prima lui ispravă s-a înecat istoric.” [4] 

            Deseori m-am întrebat, oare ce poate influenţa gândirea şi acţiunea semenilor noştri?! După multe căutări am concluzionat ca faptele şi gândurile oamenilor sunt în mod decisiv influenţate de cuvânt. Cuvântul are puterea de a construi, dar şi de a distruge conştiinţa oamenilor.
            Cuvântul este una dintre unităţile fundamentale ale limbii şi vorbiri, constituie obiect de cercetare pentru diferite discipline cum ar fi filosofie, logică, psihologie, lingvistică, fiziologie ş. a...[5]. Dar cuvântul, termen care provine din latinul conventum, este format dintr-un sunet sau un grup de sunete, emise de om, care denumesc o fiinţă, o idee, o vorbă .[6]
Acesta are numeroase funcţii dintre care amintim comunicarea, care reprezintă cel mai mic segment semnificativ al fluxului vorbirii. Cealaltă funcţie este de generalizare, iar prin aceasta el constituie o formă de fixare a cunoştinţelor despre diferite clase de obiecte, obţinute în practica social-istorică. Pornind de la cele arătate mai înainte, un înţelept arab arăta : ,, Cartea e un pocal plin de cunoaştere, o vază cu lucruri de vază, un vas burduşit deopotrivă cu glume şi seriozitate.”[7]
            Cuvântul, a fost denumit în limba greacă logos. Acest termen a fost folosit în filosofia antică pentru a denumi ordinea, raţiunea cosmică a gândirii umane, ulterior raţiunea divină. Logos-ul cu care sunt familiarizaţi majoritatea oamenilor de astăzi apare în cuvintele introductive la Evangheliei Sf. Ioan, unde îl desemnează pe Iisus Hristos.[8] 
Cuvântul este utilizat de preoţi, de dascăli, de oamenii politici, de elevi, de omul de rând, de şeful de stat, de filosof, de adevăraţii şi falşii profeţi. În primii ani familia are rol important în formarea limbajului şi gândirii. Mai târziu şcoala are un rol decisiv în formarea tânărului prin actul învăţării . Termenul de învăţare cuprinde achiziţionarea şi practicarea de noi metodologii, noi priceperi, noi atitudini şi noi valori necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare. Învăţarea este procesul de pregătire pentru a face faţă unor situaţii noi. [9]
La nivel social, şcoala are relaţii strânse cu familia, cu instituţiile extraşcolare, cultural-ştiinţifice şi tehnice, cu mass-media. Familia este prima instituţie de educaţie socială unde copilul îşi formează primele deprinderi de viaţă, sentimente şi trăsături de caracter, unde i se oferă sau nu primele exemple pozitive de urmat.

            Instituţiile extraşcolare, cultural-ştiinţifice, tehnice şi mass-media trebuie să menţină relaţii strânse de cooperare cu şcoala, aducându-şi contribuţia la formarea omului ca personalitate, prin funcţiile lor de informare, culturalizare, educative, de divertisment şi distracţie.
            În procesul de învăţământ relaţiile profesor-elevi, dar şi cele elev-elevi, au un rol important.[10] Astfel omul devine înţelept iar la el : ,, Vorba bună este , argint, iar tăcerea este aur.”, după cum arăta Sfântul Efrem Sirul. Sfântul Issac Sirul arăta:,,Pe cel smerit nimeni nu-l urăşte, nu-l dojeneşte şi nu-l dispreţuieşte. Ci pentru că îl iubeşte Hristos, este iubit de toţi. Şi el iubeşte pe toţi şi de aceea toţi îl doresc. Înţeleptul şi cărturarul tac înaintea celui smerit, pentru că îi dau loc celui smerit să vorbească. Cuvintele lui sunt dulci auzului mai mult decât „mierea şi fagurele”. Toţi îl primesc ca pe Dumnezeu, deşi cuvântul lui este simplu şi nearătos şi smerit la vedere. Cel care grăieşte cu dispreţ împotriva celui smerit la cuget, este ca şi unul care şi-a deschis gura împotriva lui Dumnezeu. Fiarele sălbatice îşi îmblânzesc sălbăticia înaintea lui, deoarece simt în el mireasma lui Adam...” [11] Dar cuvântul poate fi folosit şi cu conotaţie negativă de înjurătură, hulă, blasfemie, sau clevetire. Astfel Iordache Golescu arăta: ,,Cuvântul aspru scârbă aduce, iar cel dulce dragoste aduce. Cuvinte urâte să nu scoţi din gura ta, căci scârbă aduci celui ce te aude!”[12] 

            Cuvintele sunt folosite şi în cadrul logicii, care este o ştiinţa a demonstraţiei al cărei obiect îl constituie stabilirea condiţiilor gândirii corecte a tipurilor şi a legilor raţionării veridice.
În cadrul logicii, întâlnim silogismul, care este un raţionament deductiv în care dintr-o judecată universală derivă cu necesitate o nouă judecată prin intermediul unei a treia. [13]
Astfel, din judecata „ Toate vertebratele care îşi alăptează puii sunt mamifere”, prin intermediul judecăţii ,,Toţi liliecii sunt vertebrate care îşi alăptează puii”,rezultă cu necesitate o nouă judecată: ,, Toţi liliecii sunt mamifere”.[14] 

            Silogismul cel mai simplu,atomic, constă din trei propoziţii dintre care primele două, numite permise, se consideră că implică logic pe cea de-a treia, concluzia. Dacă raţionamentul este realmente valid, el este aşa în virtutea faptului că n-ar fi posibil să se aserteze premisele şi să nege concluzia fără ca cel care face asta să se contrazică. Când cele trei propoziţii sunt categorice se spune că avem de-a face cu un silogism categoric. În propoziţiile care formează un silogism categoric trebuie să figureze în total exact trei termeni, fiecare cu câte două apariţii, ca în exemplul ,,Toţi oamenii sunt muritori şi nici un zeu nu e muritor, deci nici un om nu e zeu.” [15] 
            Am insistat puţin asupra silogismului, deoarece foarte mulţi oratori şi logicieni, printr-o artă de a vorbi convingător, folosind o argumentaţie riguroasă şi un stil ales, au folosit cuvântul în diferite moduri. Iar istoria este plină de exemple de gânditori şi oameni politici care au dat cuvântului un sens peiorativ, sau l-au folosit în sensul de a manipula şi înşela masele de ascultători.
            Ţinând seama de cele arătate mai înainte, la întrebarea „ Cum putem afla cum este omul?”, putem răspunde precum unii dintre sfinţii părinţi: „ Conversaţia este oglinda omului; din ea se poate afla dacă omul este bun sau rău, înţelept sau neghiob, învăţat sau incult, dacă are sau nu gânduri şi obiceiuri bune, dacă este religios sau necredincios.”[16] 
Deoarece omul se formează decisiv în şcoală, educaţia moral-civică, ştiinţele sociale, religia alături de ştiinţele exacte, limbile străine, educaţia prin arte - culturală şi spirituală, prin spor şi loisir, educaţia economică şi casnică, alături de dirigenţie, au un rol important în formarea tânărului. Iar epoca de tranziţie este o perioadă în care mediul social are rol hotărâtor în formarea indivizilor şi grupurilor. Astfel, din păcate, mulţi tineri folosesc înjurături la tot pasul, precum şi un limbaj vulgar. Ţinând seamă de faptul că tinerii de azi, vor fi părinţii şi cetăţenii de mâine, şcoala, biserica, mass-media, precum şi alte organizaţii guvernamentale şi non guvernamentale, ar trebui să găsească o modalitate de cultivare a unui limbaj adecvat. Cuvântul reprezintă o modalitate de izbăvire, iar noi putem spune : ,, Cât timp suntem stăpâni pe manuscrisul vieţii noastre, pe care l-am scris cu mâinile noastre, să ne nevoim să facem în el adăugiri de bună vieţuire şi să ştergem din el greşelile vieţuirii de mai înainte” .[17] 
Nu pot să-mi închei expunerea fără a spune câteva cuvinte despre cartea ,, Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti .Contribuţii de metodologie şi pedagogie creştină”, scrisă de Pr. dr. Eugen Jurca, apărută în Editura Marineasa, Timişoara, 2006.
            Autorul valorifică în lucrarea sa o prestigioasă tradiţie pedagogică creştină din perioada interbelică. În perioada interbelică, întâlnim o generaţie da aur formată din profesori-pedagogi de ţinută ştiinţifică excepţională: Ion Găvănescul, Simion Mehedinţi, G. G. Antonescu, Constantin Narly, Nichifor Crainic, Bartolomeu Popescu, Diac. N. Balca, Vasile Băncilă ş.a.
Valorificând cercetările acestor mari personalităţi, întemeiate pe Sf. Scriptură şi scrierile Părinţilor Bisericii, totodată şi pe osteneala unor mari reprezentanţi ai pedagogiei universale, coroborate cu noile achiziţii ale psihologiei şi pedagogiei moderne, „părintele-autor Constantin Eugen Jurca ne oferă o amplă sinteză a itinerariului dezvoltării personalităţii umane, în interferenţa celor două planuri religios-moral şi psihologic”, după cum remarca Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu. [18] 

            Ineditul lucrării constă în interferenţa dintre psihopedagogie şi educaţia duhovnicească (pedagogie creştină şi metodologie catehetică). Îmbinând, într-un mod pertinent, date din diverse domenii: teologie dogmatică, catehetică, metodologie şi pedagogie creştină, formare duhovnicească, ascetică şi mistică, filocalie, psihologia vârstelor, teoria educaţiei, psihanaliză, psihoterapie, sociologie etc., lucrarea deschide perspectiva unui dialog onest şi extrem de util între teologie şi ştiinţă, în spaţiul psihopedagogic.
Introducerea precizează că a venit vremea când teologia poate să-şi regăsească propria identitate, într-un nou şi favorabil context socio-cultural-istoric, când însăţi cultura profană se vede constrânsă a recunoaşte eşecul viziunii pozitivit-raţionaliste unilaterale şi al scientismului arogant şi exclusivist.
            Capitolul I, intitulat PREMISELE DOGMATICE ŞI ANTROPOLOGICE ALE EDUCAŢIEI DUHOVNICEŞTI, desluşeşte principalele temeiuri antropologice ale educaţiei duhovniceşti. Titlurile celor 5 subcapitole vizează câteva aspecte de seamă ale problematicii fundamentale a formării duhovniceşti a omului:

1. Persoana umană conştientă-destinatar al educaţiei duhovniceşti;

2. Omul-chip al Chipul lui Dumnezeu;

3. Sufletul uman - icoană a Sf. Treimi;

4. Cunoaştere şi ignoranţă în viaţa duhovnicească;

5.Familia creştină-factor şi mediu de formare şi dezvoltare a personalităţii duhovniceşti.
            Capitolul al II-lea, PSIHOLOGIA VÂRSTELOR ŞI SCARA DUMNEZEIESCULUI URCUŞ, are un caracter psio-pedagogic şi metodologic-catehetic practic, constând într-o prezentare diacronică principalelor repere
psihologice ale dezvoltării fiinţei umane, începând din perioada prenatală până în adolescenţă, concomitent cu îmbogăţirea experienţelor duhovniceşti. Şi acest capitol este împărţit în 5 subcapitole:

Viaţa înainte de viaţă - repere psihologice în duhovnicia prenatală;

Zorii pascali ai fiinţei umane şi drumul spre Emausu -ul conştiinţei de sine şi de celălalt;

Duhovnicia celor „7 ani de-acasă”;

Viaţa duhovnicească la vârsta şcolară;

Viaţa duhovnicească la vârsta pubertăţii şi adolescenţei-note caracteristice şi exigenţe educative.

  Ultimul capitol, MATURITATEA DUHOVNICEASCĂ/”STAREA BĂRBATULUI DESĂVÂRŞIT...”( EFESENI 4,13)- MIJLOACELE REALIZĂRII EI, se fundamentează pe ideea educaţiei permanente şi a progresului duhovnicesc continuu, inclusiv la vârsta adultă. Sunt tratate unele aspecte psihologice şi educative esenţiale, urmând schema clasică trinitară a puterilor sufleteşti:cogniţie, afectivitate, voinţă. Aceste teme sunt structurate astfel:

III.1. Dumnezeu este lumină - viaţa duhovnicească şi gândirea meta-noetică;

III.2. Dumnezeu este frumos - prolegomene la o estetică filocalică;

III.3. Închinarea în Duh şi Adevăr – dinamismul vieţii duhovniceşti.
În final aş concluziona prin intermediul cuvântului ne definim statutul de fiinţă raţională. Cuvântul poate fi ,,Logosul întrupat”, sau poate fi o simplă alăturare de sunete. Prin el invocăm divinul, sau cinstim forţele întunericului. Ne rugăm, sau blasfemiem. Ducem pe alţii în ispită, sau primim inspiraţia divină. Iar inspiraţia divină ,, trezeşte adeseori sufletul omenesc şi-l îndeamnă cu blândeţe a se ridica deasupra grijilor lumeşti şi prin rugăciuni a se apropia şi uni cu Dumnezeu, de la Care ne vine tot ajutorul.”[19]

BIBLIOGRAFIE:

1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE ORTODOXĂ AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, 1975

2. PICĂTURI DE ÎNŢELEPCIUNE, EDITURA „EVANGHELISMOS”, BUCUREŞTI, 2007

3. LEXICON AL BUNEI-CUVINŢE CREŞTINE PENTRU TINERI, Alcătuire de Ignatie Monahul, EDITURA AXIA, BUCUREŞTI, 2006

4. 1000 DE ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI DESPRE VIAŢA DUHOVNICEASCĂ, Alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale nevoitorilor bunei credinţe, EDITURA CARTEA ORTODOXĂ-EDITURA EGUMENIŢA, GALAŢI ,2005

5. EXPERIENŢA DUHOVNICEASCĂ ŞI CULTIVAREA PUTERILOR SIFLETEŞTI, PR. DR. EUGEN JURCA, EDITURA MARINEASA, TIMIŞOARA, 2006

6. DAI VOINŢĂ IEI PUTERE, PROTOSINGHEL NICODIM MĂNDIŢĂ, EDITURA BUNA VESTIRE

7. DIVINA COMEDIE, INFERNUL,DANTE ALIGHERI, EDITURA MINERVA, 1982

8. ÎMPĂRĂŢIA SPIRITULUI ŞI ÎMPĂRĂŢIA CEZARULUI, NIKOLAI BERDIAEV, EDITURA „ AMARCORD”, TIMIŞOARA, 1994

9. 321 DE VORBE MEMORABILE ALE LUI PETRE ŢUŢEA, EDITURA HUMANITAS, BUCUREŞTI, 1993

10. TRILOGIA CULTURII, LUCIAN BLAGA, EDITURA MINERVA, BUCUREŞTI, 1985

11. INSTRUIRE ŞI ÎNVĂŢARE, IOAN NEACŞU, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ- BUCUREŞTI, 1999

12. PEDAGOGIE ŞCOLARĂ, MARIN STOICA, EDITUA GHEORGHE CÂRŢU-ALEXANDRU,1995

13. DICŢIONAR DE FILOZOFIE, EDITURA POLITICĂ, BUCUREŞTI,1978

14. DICŢIONAR DE FILOZOFIE ŞI LOGICĂ, ANTONZ FLEW, EDITURA HUMANITAS, BUCUREŞTI,2006

15. DICŢIONAR EXPLICATIV ŞCOLAR, ONUFRIE VINŢELER, EDITURA LUCMAN, 2002.

---

[1]Berdiaev, 1994, p. 63

[2]Dante,1982, p. 3

[3]Ţuţea,1993, p. 37

[4] Idem, p. 42

[5]Dicţionar de filozofie, 1978, p.175

[6]Vinţeler, 2006, p. 165.

[7]Înţelepciunea arabă, 1988, p. 378

[8]Dicţionar de filozofie şi logică, 2006,p. 250.

[9]Neacşu, 1999, p. 17.

[10]Stoica, 1995, p. 91-92.

[11]Picături de înţelepciune, 2007, p. 32-33.

[12]Lexicon al bunei-cuviinţe creştine pentru tineri,2006, p.139

[13]Vinţeler,2006, p. 13.

[14]Dicţionar de filozofie, 1978, p. 632.

[15]Dicţionar de filozofie şi logică, 2006, p.366

[16]1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească, 2005, p.215

[17]Lexicon al bunei-cuvinte creştine pentru tineri, 2006, p. 66.
   [18]Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti,2006, p.6.
   [19]Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti,2006, p.6.