În ghete, cu ciorapi de lână,
în luna lui Cuptor!
Din fluier cântă
nea Izbașa,
de foc şi dor!
Un cântec, parcă,
pentru mine
special compus!
În care te - întrebă şi el:
Pe unde eşti?
De cine stai ascuns?
Spre el încetişor m-am îndreptat.
Cui cânţi măi bade, dumneata?
Nu taci deloc?
Păi dumneavoastră vă cântam,
simţindu-vă că-n suflet
vă arde un foc!!
Ei! Cum aşa?
Ce vorbe-s astea mai bădie?
De unde scoţi aşa poveşti
Le ţii sub pălărie?
Cum ai putut simţi a inimi poveste?!
Nu mă cunoşti nu te cunosc!
Spui o prostie!
Despre cea fost odată
Şi astăzi nu mai este...
Ba nu-i adevărat domniţă dragă!
De ce încerci să mă încurci?
Eu asta am făcut o viaţă-ntreagă,
Nu încerca să mă traduci...
Văd flacăra iubirii ca o vâlvătaie,
Ce nu se stinge nici în ploaie!
De multă vreme stă aprinsă
(în suflet)
Ne putând fi stinsă!
Aşa e măi bădie,
Mă văd obligată,
Să recunosc că m-ai citit perfect!
Dar asta-i viaţa ce pot face?
Nimic nu e corect nici drept!
Şi nici iubirea nu e dreaptă
Te-nşeală şi apoi dispare
Lăsând în suflet amăgire
Şi-o rană care doare!
07072018/Bumbești Jiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu