DE CE NU RÂZI?
De ce nu râzi, când omul drag, îl întâlneşti?
Nu ştiu ce să - înţeleg,
dar tind să cred că nu mă mai iubeşti!
Că tot ce-a mai rămas, din tot ce împreună am trăit!
Sunt amintirile ce dăinuiesc în noi... până la sfârşit!
Când totu-n jur te farmecâ, de ce nu poţi zâmbi!
Privirea ta de ce este meru şi tristă şi-ncruntată?
De ce-ai uitat aşa subit cum este a iubi?
De ce nu-mi mai declari iubire, cum o făceai o dată?
De ce nu râzi, când poţi s-o faci,
iar ochiii - ţii apleci, spre ghete?
Când ai în faţă ce cândva, iubeai cu patimă?
De ce preferi acum să-ţi apleci ochiii la şirete?
Când eu îţi stau în faţă şi îţi spun: IUBEŞTE-MĂ!
De ce alegi tăcerea şi-o laşi să dea răspunsuri?
La tot ce ieri îmi declarai nebun?
Interpretarea, în tăcere, schimba cursuri!
De vieţi, de sensuri şi de drum!
Când poţi vorbi deschis şi cu curaj,
Eliberându-ţi sufletul de grelele poveri,
De ce alegi tăcerea ca pe un şantaj?
Şi încerci să dai de înţeles, că nu a existat un ieri?
Atât de mult aş vrea să pot să râd!
Căci toată viaţa mea am plâns şi am oftat!
Tăcerea ta însă te face atât de crud...
Şi parcă mă obliga, să cred, că nu s-a întâmplat!
Când ar fi trebuit să stau, eu am fugit,
Aşa am zis în clipa aia, că e cel mai bine!
Acum când mi-amintesc, îmi spun că am greşit,
Şi mi-aş dori să mă întorc la tine!
De ce nu am putut să stau şi am fugit?
De ce aşa de tare, teama m-a cuprins?
De ce-am crezut că am găsit momentul potrivit?
În care să mă cred o - învingătoare?.. tu învins?
De ce alegem să urâm, când am putea iubim?
De ce minţim, că am uitat, când totu-i încă viu?
Şi suferinţă punem între noi, când am putea să fim
Acel ceva, ce ar putea să aducă fericire, -n sufletul pustiu?
Chiar ai uitat de tot ce ne-a legat?
Nu ai sunat, de multă vreme, să mă întrebi, de –mi este bine!
S-au să mă-ntrebi, cu dorul cum mă - împac?
Şi dacă, chiar nu îmi mai este, dor de tine!
Nu vrei nici să mai ştii, dacă-mi mai trec, prin amintire,
Acele clipa-n care în braţe mă ţineai?
Şi nu mai vrei să îmi mai spui IUBIRE!
Aşa cum foarte des făceai?
Nici gândurile nu mai vrei să mi le ştii?
Acele gânduri, care încă, sufletu-mi străbat?
Nici că aş vrea, o clipă să-mi mai fii,
Şi dragostea cea mare... şi păcat?
Nu ai mai vrea, cât de puţin, să ştii?
Dacă de tine îmi mai este dor, de te mai vreau?
Nici nu mai vrei să îmi mai spui ,,copilării''?
Aşa cum o făceai atunci, când ochiii mei cereau...?
Mai sună! Doar un minut aş vrea să te aud, puţin...
Aș vrea doar vocea-ţi caldă, să-mi mângâie auzul!
Nu îţi voi cere să îmi spui ,,revin’’!
Aş vrea doar sufletului, meu să îi mai dai ,, impulsul’’!
De atâta vreme te aştept, dar văd cu întristare!
Că este tot mai greu, să cred, că ne vom revedea,
Pentru că taci, iar eu lipsită de curaj, nu sunt în stare,
Să îţi mai cer, ce altă dat, al meu era!
Aş vrea să pot, să îţi zâmbesc, din nou, ferice!
Văzându-te, cum paşii tăi, la mine ţii opreşti!
Însă, aleg să tac, deşi aş vrea din inimă a zice,
Că îmi doresc, să te aud spunând, că mă iubeşti!
Mă tem, că nu vei mai suna, nici când
Şi că nici numărul de telefon nu mi-l mai ştii!
Dar, sigură pe mine, încă sunt, ca-n gând
De-a curmezişul veşnic îţi voi fii!
Iar numărul de telefon, de-ai rătăcit!
Ori, neglijent, l-ai încurcat, prin miile de cifre!
Doresc să fii în viaţa fericit!
Eu te aştept,încă, pe-o bancă tristă, în grădina mea de vise!
Aştept totuşi să suni şi vei suna, dacă-ţi mai sunt în gând.
M-aş bucura să aflu că încă-ţi aminteşti de mine!
Şi să te aud spunându-mi să te-aştept în vizită curând...
Căci îmi e tare dor de tine... FERICIRE!
21092017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu