IRINA ALEXANDRESCU - ROMÂNIA - PRIMUL GRUPAJ DE POEZII, însoțit de CV

CURRICULLUM VITAE – IRINA ALEXANDRESCU

Viaţa este un lung şir de neîntâmplări…o ştiu şi o trăiesc .Am 39 de ani, m-am nascut si traiesc in Cetatea Baniei, Craiova. Iubesc poezia, iubesc să scriu…mă salvează de fiecare dată cu toată crunta trecere prin varii trăiri. Citind câte ceva din scriitura mea, poetul Mihai Firică spunea:” Poezia Irinei  Alexandrescu nu sondează zonele livrești ale personalității, nu are acea căutare a meșteșugului poetic și nici nu încearcă să surprindă prin “arta poetică”. Are temeritatea de a-și căuta sufletul și de a-i simți tresărirea ritmică pentru ca apoi să i-l întindă cititorului. Vrei poezia mea? pare a întreba Irina  Alexandrescu. “Dar sufletul meu îl simți?” pare că spune ca într-un joc de-a viața și de-a moartea. Eu am simțit că poezia sa pulsează, că are vitalitate. ..“

Momentul în care simt că am atins trăirea cititorului este o vindecare a cordului meu încercat!

Irina Alexandrescu

                                    Poezii

Îţi trebuie o oarecare decenţă...de cnut, femeie !

Între venele mele nu mai este loc de viaţă,

stau toate încolăcite ca şerpii pe stâncile mormintelor

cu blazon !

În colţ de creier urlă sirena sufletului

cu şapte mii de noduri -speranţe sinucise în fiecare zi .

Soarele îşi caută încet picioarele umflate

de gută

cu care-mi duc lumina

din noapte în noapte ....

am cratime în ochi

şi semne de întrebare în plexul deschis

pentru formolizare !

Trec prin gări părăsite mâinile mele...goale,pline cu fulgii

rupţi din aripa unui înger

de care m-am tot agăţat ca de o cordelină...

Danae era un fluture tremurând

într-o fină comparaţie

cu frica organică a depărtării de

adusul meu condamnat !

Ulise nu-şi mai aşteaptă corăbiile,

iar Telemah

îi va batjocori bătrâneţile

bătându-i cuie în gânduri ...

N-am ceruri peste viaţă

şi

podurile s-au rupt de la primul stâlp .

Cohorte de satane se împreună în budoir-ul meu

şi ies mirese

şi-şi sfâşie voalurile

şi gurile lor ard a sânge !

Duhoarea este parfumul meu No. 5,

un asemenea Chanel la butoniera cadavrului

ce mă îmbracă zilnic .

Zeii se aliniază în lovituri de bice

peste carnea-mi adusă :

" Îţi trebuie o oarecare decenţă...de cnut , femeie! "

îmi zic ei dumnezeieşte ...

Eu stau dreaptă în faţa sorţii

ce vinde irişi la talciocul

din joia mare !

Foto: internet

Fiecare primeşte o bucată din mine !

am plecat cu geamantanul plin de străzi .

linii de tramvai ruginite

îmi înnoadă gleznele şi le lovesc

cu sârmele lor conectate la înaltă tensiune .

cât consumi? mă intreabă încet, iubitul meu.

la joasă tensiune...am un recipient în care ordonez gândurile

şi fac economie de cuvinte .

în colţuri de străzi mă aşteaptă câini să-mi dezvelească gambele

până sus...

le arunc un cub de zahăr

ţinut între buze înainte...

acasă îmi pun dresurile negre

pe cărţi ...clasice...

am avut câteva procese

de conştiinţă

azi

şi da! sunt un avocat

îngrozitor de rău

cu tot ce ţin

în mine, în tine, în vintrele ce mă iubesc noaptea,

în copilării duse...

la prânz îmi aprind lumânări transparente

la capătul sufletului

şi mă îndrăgostesc de tine, iar tu de el...

el mă iubeşte de atâţia ani

încât a uitat ...

câţi suntem în patul acesta

al nesomnirii,

a strigătului gemut,

al sărutului

pe toate rozele...

mă împart la trei...fiecare trebuie să primească o bucată din mine

Tu ce alegi?

Foto: internet

Odaliscă

N-am lemne de foc în odaia tăcută
Şi ninge turbat şi îngheţ obosit
Pe marginea mesei e lampa căzută
Pe ciobul de sticlă, fitil părăsit !

Îmi ţipă tăcerea şi noapte-n timpane
Şi mâinile dor şi ochii mă mint,
Te văd agăţat de ferestre, Satane
Dar tu eşti plecată, nu-mi eşti, nu te simt ...

Te-ai dus iar ţipând prea săraca-mi fiinţă ,
Ce n-are doi poli de cercei şi găteli...
Căci straiul prea scump îţi este credinţă
Nu poţi să le cumperi cu-ale mele dureri !

Tu, fostă iubită , a jocului sclavă ,
Încet şi viclean m-ai redus în iubiri
Acum ai plecat ! În odaia bolnavă
Îngheţ chinuit de-amintite priviri...

În piesa organic gândită de tine
Am stat spectator, adorând un nimic...
Uitat-am de lume, uitat-am de mine,
Încercând să mă-nghesui în sufletu-ţi mic !

Degeaba mă mânii şi pumnii-mi îngheţă
Pe poza zâmbindă, cu ochi Luciferi
Mă clatin ciudat, saltimbanc pe o aţă
Tu nu eşti femeie , obiect de plăceri !

Degeaba te scuip cu cuvinte pe tine
O fac răguşit şi ghebos şi nedemn
Ocărând fiinţa ta ma cobor chiar pe mine,
Căci tu mi-ai ramas pe inimă semn !

Hai ! du-te acum din lumea mea mică
Femeie frumoasa cu părul de vânt
Şi caută-ţi domnul, mărgele de sticlă...
Eu...râd alegoric şi gândul mi-l vând !

Foto: internet

De ce n-ar fi?

Este sărbatoare în acest burg,
Femeile își scutură fustele maron închis
Si-și agață ciorapii în pantofi cu toc
Foarte înalt...
Miresele merg pe jos
cu limuzinele... pe lângă
Și soții lor
sparg ușile bisericilor... cu mănuși albe.
Preoții își calcă sutanele în picioare
... au pantofi de un mare lac..
Florăresele își anină trandafiri negri
în părul alb,
Bolnavii și-au pus perfuziile la butonieră,
Iar mamele nasc azi cu tăieturi în cruce
pe pântecele plat…
Nu mai plâng pruncii,
Nu mai zboară vrabiile!
La un colț,
un câine cară un bufet plin cu friptură...
Peste tot ard bani,
Oamenii se bucura de focul acesta, iarna...
Este sărbătoare în acest burg...
De ce n-ar fi?

Foto: Internet

Inima mea trage să moară ...

Inima mea cenuşie ca pusta sub cerul de piatră
trage să moară 
în ţintirimul tău
de unde îşi aruncă îngerii aripile ...
eu le prind într-un lighean ciuruit 
şi le dau cu smoală
Nimic "nu" va mai fi la fel.
În capătul sufletului ,
mort lângă mort, groapă peste groapă
stau aliniate ...toate ale mele
ca literele în sufertaşele poetului hulit
de şeful de redacţie
nou...
mă privesc din toate unghiurile
şi-mi sfâşii ochii,
şi-mi mor zarzării din grădinile Teodoreanului
mi-au fost violate azi noapte 
toate iubirile liniştite 
şi tu ai devenit de un roşu opac...fără baloane 
în care să mai alerg!
în consecinţă, ciungă, 
voi târâ după mine un picior ologit
de lemnul trapezului
ce nu l-am prins...
N-am eu loc în lumea aceasta!
eu aduc moartea, 
depersonalizată...
eu tai gânduri ,
schimb genetica omului din apropiere...
mutilez..eu!
încep de astăzi să-mi hrănesc literele,
le port ca o gravidă care-şi linişteşte burta
cu palmele...
pe inima mea ca pe-o pustă voi umbla cu tine
nu mai înţeleg limba ta
sau destinul care ne leagă
nici înrudirea dintre tată şi copilul său
schilodit în bătăi...
eu am stat mereu între noi şi moartea noastră
- Ai fost ca uşa de sticlă! îmi strig
o port astăzi pe cap...cu tot greul răsuflarii plămânilor curioşi...

Foto: internet

Valsul redundant al morţii

 Şapte mii de cruci duc astăzi pe un umăr fără nume

Şi mă-nec de-a lor povară în căzute cimitire ,
Nu mai am dureri la poartă, las fanfara să mai sune 
Valsul redundant al morţii, teatrul meu cu mii de fire !

Într-o viaţă ca o scenă am fost saltimbanc pe-o aţă ,
Foc am "înghiţit" şi săbii şi un clovn cu suflet plâns...
Din "Cunoaşte-te pe sine",sorţii i-am durat prefaţă ,
Dar m-au otrăvit mişeii,eu am plâns cât ei n-au râs !

Ce vă puneţi steag la poartă, care doliu, ce valtrapuri?
Când veneam la masa voastră cerşetor de visuri mute...
Ce acoperiţi azi caii, le pictaţi copite-n trapuri?
Mi-aţi frânt mâinile în cruce şi genunchi durerii mute !

Ce vă perindaţi prin faţă-mi şi vă tot uitaţi la hoit ,
Nu-l ştiaţi dansând prin cârciumi şi ţipând "alandelună"?
Azi veniţi cu flori din plastic şi îi puneţi pânzei roit ,
Daţi mai bine demn capacul, cimentaţi-i o falună !

Eu mi-am asumat o viaţă şi-am băut-o pân' la sânge ,
Nu mai am dureri şi patimi şi nu plec din lume-nvins ,
Ce veniţi la pomenire, epitaf ingrat pe-o cruce?
Plec din anotimp de toamnă în pământul negru...nins !

Eu te vreau aşa…murindă !

Mi-e durere “plăsmuire” ...că “bolnavă şi cu doliu” poţi să mai zideşti cuvinte şi dureri peste morminte, zeilor să pui ofrande şi iubirii nou linţoliu...ce să fac vie...cu tine? doar să fraged carnea tare smulsă de câinii trufiei şi căzută ca Danae peste scriitura veche, negru steag , copilăriei ! Pune-ţi zâmbetul pe faţă şi un cod în ochii vii , fură litere lui Vinci şi-i dă lumii o prefaţă, lasă-ţi umbletul pe albul cordului deschis de mâine(te-am ascuns în şapte colţuri cănd mi-erai şi vin şi pâine), dă-mi manuşa peste spada care mi-a străpuns menirea, muşc stiletul cu o mănă strânsă-n pumn, omor trăirea !!!Cum să teculeg eu vie…când de moartă mi-eşti pe lume?! eu îţi spăl piciorul ţie , tu mă salţi , dar nu-mi dai nume ; nici nu m-ai strigat vreodată ,gura-ţi mută stă deschisă…că mi-ai fost mereu sortită , cinci amprente-mi sunt dovadă! Nu,eu nu aştept vreo cruce sa te spele Magdalena, nici o Ionă meditândă într-un pântec de balenă! Eu te vreau aşa …murindă… într-un Montparnasse pierdut, sub simbolui unei dalte, pecetea unui Sărut…şi de te-ar ciopli Măiastră pasăre brâncuşiană, nu te las să pleci din lume, fără mine, zlot de vamă !

Nuferi la butoniera fracului meu de mireasă!

la marginea drumului
au crescut nuferi, 
peste noapte...
o cămila înfometată îi culege
rădăcină cu rădăcină
şi mi-i dă pentru cinci lei...
îi îndes în capătul mâinii, 
în podul nepodit al palmei
şi-i plantez dincolo de dune
unde-i nisipul mai fin şi se încălzesc
cobrele negre 
de păcate ...
ieri am înălţat un zmeu cu aţă peste ei
şi la umbra lui
au încolţit şi alţii !
nu mai am vise colorate, 
nu mai am sahare de cules,
lacuri de secat,
nu mai am voce să te strig!
fermoarul ăsta mi-a scrijelit buzele cu care te sărutam
pe interiorul
cordului, cînd fugeai pe drumul 
mireselor de-o noapte !
din cer cad pietre lucioase...
le ţin într-un echilibru precar
în gură...
voi fi un mare orator,
un nebâlbâit orator
la banchetul nunţii mele!
trebuie să ţin un discurs în lipsa
tatălui
mort ...
mâne voi culege nuferi
şi-i voi pune la butoniera
fracului meu de mireasă!

Te voi conecta la toată energia acestui proces olandez!

în noaptea asta am acoperit 
luna
era prea plină de ea însăşi !
cum să alerg printre străzile pavate
cu paşii sufletului
călcat în picioare tocmai de tine,
la lumina unei aşa luni 
ca în mai toate serile de iubire
spasmodică ?!
neuron...peste un al neuron
şi 21 de grame, dublate...
- ce cântăreşti tu acolo, iubito?
- ce?
eu nu mai cântăresc ....
am un proces de fotosinteză cu mine
însămi...
planta verde ce-am ajuns!
arunc în plase de rafie un gaz
iar stresul de apă
mă reduce
picătură cu picătură....
hai, fixează-mă în toate punctele cardinale
ale cordului tău !
acum poţi, 
acum este lumină,
acum soarele a albit
şi plouă orizontal în venele mele...
am aer!
te voi conecta la toată energia acestui proces
atăt de olandez, iubitul meu !

Aceasta nu este viaţa mea !

Aceasta nu este viaţa mea şi
nici nu a fost !
Eu trăiesc mereu înapoia sau după
minele retuşat cu cărbune de turbă
în toate zilele impare .
În zilele pare am alte treburi..
îmi reconstruiesc venele smulse,
spăl geamurile ochilor cu irişi
infipţi haotic în barul de azi noapte,
când am jucat darts ,
aorta o leg bine de inimă.
mi-a scăpat de câteva ori
şi a făcut ravagii...
Îmi ascut durerea şi scrijelesc 
pielea degetelor până la os...
cu falangele las mai uşor 
urme pe sufletul oricui,
plus că ...sunt albe!
Toată bucătăria asta de
autoaranjare sintetică o impachetez
linistită!
si liniştită o arunc in abisurile mele...
doar balenele ucigaşe o mai ciopârţesc uneori
lovind un ocean de vise 
cu coada îndoită...
Eu doar mă uit!
Este un spectacol uluitor !
am gene bune...din păcate...