ÎNMUGURIREA
TOAMNEI
Cum poți tu,
Suflete, cuprinde într-o secundă, un Univers?
Cum este cu putință
să-nmuguresc fără de știre, toamna?
Cum poți să zaci,
tainic vibrând și tânguind a jale-n vers
Ca mai apoi, cu
freamăt verde, să-mi vestești primăvara?
De ce mi-s pașii mai
vioi, aleile înmiresmate străbătând,
Iar ochii-mi
strălucesc, chiar dincolo de infinite orizonturi?
De ce roiul anemic, de gâze din
stomac, se visează valsând,
Cerându-i
Primăverii-n dar, ofrandă, doar aripe de fluturi?
De ce mi-s mugurii grăbiți să se
deschidă-n nestemate flori,
Iar trupul îmi
vibrează la-mbrățișarea Ta, făr’ de amprentă?
De ce mă tem de tine,
Primăvară, deși respir speranță și fiori
Iar târzielnica
zvâcnire, nu tocmai cutezantă, mi-e ardentă?
Aș vrea să am puterea,
de-a tapeta aleile virgine, cu petale,
Pe care să le smulg,
fără de teamă, din propria-mi inflorescență!
Să te învălui cu
miresme de regina nopții, ludă, cu candoare
Și-apoi, captiva
dorurilor tale, să-mi fie dată
dulcea penitență!
“Zbor de Flutur, la catarg”;
picture în ulei, Theia Presadă
Graphic designer: Tomasz
Jancia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu