Kessy Ellys Nycollas - ROMÂNIA - INVIDIE SAU RAZBOIUL MINȚILOR SLABE?

                                  INVIDIE SAU RĂZBOIUL MINȚILOR SLABE?

                                  ( prefața noului volum de versuri ,, GÂNDURI CARE DOR'')

     Invidia se poate observa în  strălucirea privirii care ascunde în spatele ei  întunericul sufletului celui invidios. În momentul în care se întâlnește întunericul din minte cu cel din suflet, în individ se declanșează un puternic conflict interior. Aceste două întunecimi, întâlnindu-se pornesc un război lăuntric care nu va face decâ să degradeze ființa umană conducând-o apoi pe drumul împrăstierii sale.

    Indivizii măcinați de invidie, devin aproape făra să conștientizeze, matematicieni care încep să calculeze cu lux de amănunte toate bunurile celui invidit, folosindu-și teoremele întunericului din suflet care niciodată nu vor da rezultatele exacte deoarece mintea  inventează ecuații cu termeni imaginari.

     In timp ce știința se folosește de corectitudine și precizie pentru a obține rezultate exacte și urmărește ca punct de finiș lumina și adevarul, învidioșii folosesc necinstea și închipuire mergând spre o destinație întunecată și neadevărată.

Întinsă, praștia țintește     

Spre sufletul glorios...

Roara însă se-nvărtește

Lovind în invidios…

Verbele care întrețin ura și invidia sunt : a avea și a fi, atunci cănd ele sunt folosite în caracterizarea și definirea unei persoane, care prin natura ei este într-un anume fel, prin care poate stârni sentimentul de frustrare și tristeșe în aceia care nu îl pot copia sau întrece.

Uneori aceste verbe : a avea  și a fi, pot defini calitatea, ceia ce este un lucru bun pentru cel vizat, însă în majoritatea cazurilor ele sunt folosite, în definirea cantității, de  oamenii care simt că au mai puțin decăt alții, care nu doar simt că au mai puțin  ci se și simt mai prejos.

       Cel mai bine ar fi daca fiecre ar putea să multumească pentru ceia ce are și să lupte pentru ceia ce își dorește, folosindu-și atăt timpul cât și energia în atingerea scopului propus și să înțeleagă că fiecăruia dintre noi îi lipsește ceva, din punctul lui de vedere.

     Pănă în momentul de față nu am informația care să îmi ateste că cineva a atins, în sfărșit, perfectiunea. Se formează grupuri care se laudă și se aplaudă între ei, dar care la rândul lor sunt detestați de alte grupuri care nu îi acceptă, din nefericire.

      Când cineva are mai mult talent sau poate că, se situiază pe o poziție mai bună, mai înaltă, este foarte probabil să devină ținta atacurilor de invidie, situație care mă întristează, deoarece competiția ar trebui să dea nașterea ambițiilor, aspirațiilor care ar fi mult mai folositoare pentru ambele parți implicate, pe cănd invidia și ura nu fac decăt să blocheze creația și să aduca diverse boli atăt corpului fizic căt și sufletului.

      Până și calitățile fizice sunt ținta atacurilor de invidie, ba chiar mai mult decât calitățile morale, care nu pot fi periclitate de trecerea prin timp a individului.

          Socrate spunea:

,,Invidia este ulcerul sufletului’’.

      Așa cum am precizat și căteva fraze mai sus, competiția, concurența ar fi benefic să trezească în cei din jur, ambiție și nici de cum invidie. Concurenta  ia naștere  în cercuri în care un grup de oameni desfășoară activități asemănătoare însă, aceasta ar pute fi văzută dintr-un unghi mult mai placut și interpretată ca și provocare care să motiveze  individul să se perfecționeze și să devina din ce în ce mai bun.

       Eu sunt convinsă că doar oamenii slabi sunt capabili să invidieze și orbiți de aceasta nu mai pot înțelege că, daca unii din semenii lor au juns să atingă scopuri mai înalte, oricine altcineva, motivat si ambițios poate face același lucru, pentru că nimeni și nimic, nu le poate împiedica calea spre a se înălța, într-un mod armonios și onorabil.

       Pe mine personal, succesul dar și reușita altora îmi stărnește atăt de puternic motivația de a face totul cât pot  de bine pentru a reuși să progresez și eu. Astfel pot afla câtă muncă a depus acel om căte sacrificii a fost nevoit să  facă înainte de a reuși deoarece aceasta nu va pica niciodată pur și simplu din cer asemeni ploii și nici nu va putea fi niciodată abundentă precum, nămeții zăpezilor din lunile de iarnă. Reușita este rezultatul perseverenței și a ceea ce  un om întreprinde într-un anumit timp.

      Sunt situații în care poți ajunge să îți riști sănatatea, să uiți să mai ai o viață personală, să nu ai timp de plimbări si distracții pentru că îți stabilești acel scop de a atinge obiectivele propuse.

       Nici eu și nici nimeni altcineva nu poate avea totul. Și mie Îmi lipsesc multe. Oameni dragi, familia, o mașină, timp pentru plimbări și relaxare, dar si multe altele.

       (Cănd cineva drag  mia propus să ne vedem pentru că își dorea o evadare după o perioadă în care hoinărise prin diverse locuri din țară, eu am uitat să îi raspund la propunere  datorită faptului că aveam un proiect de finalizat. Eram aproape epuizată de muncă iar domnia sa a găsit de cuviință să mă apostrofeze, cu cuvinte destul de dureroase,  ca mai apoi să îmi reproseze că m-am ajuns și că am nesimțirea să nu mai bag prietenii în seamă. Așa este dragă prietene. Exact așa cum spui tu, dar nu îți vărsa frustrarea și invidia pe ceea ce am reușit să finalizez. Fă și tu, dragă om frumos, efortul pe care eu l-am făcut și îl fac încă, iar cănd vei ajunge și tu ca mine să îmi spui cum te simți. Atunci te voi invita eu la o evadare și să vedem de ce vei mai fi în stare.)

      Sunt și oameni invidioși, care și-au atins diverse scopuri, sfidând unele legi morale, ocolind munca cinstită cât  și demnitatea, iar cel mai deranjant este atunci când invidia apare, de unde te aștepți cel mai puțin, descoperind josnicia omului care credeai că îți este prieten și care, devine brusc, irațional și lipsit de obiectivitate, care dacă ar fi reușit să abordeze într-o manieră rațională, sinceră și deschisă reușita mea, am fi deschis împreuna ochii  dar și sufletul spre Lumina Divină, nu înspre negura întristării și suferinței. Folosind cuvinte jignitoare, care ne fac să plecăm privirea în jos și să aprindem flacăra arzătoare a invidiei, nu facem decât să ne închidem căile spre frumos, spre lumină, spre Dumnezeu , deoarece  invidia care se aprinde în sufletul unui om ucide cu desavărșire alte calități și coboară întunericul peste ființa umană care ar trebui să fie ce mai minunată ființă de pe Pământ, așa cum a fost creiată de Tatăl Suprem.

     Nu vom reuși  să fim fericiți, atâta timp cât nu vom înceta să fim frustrați și mânioși pe faptul ca alții, sunt mai buni decât putem fi noi. Și Seneca spune  la vremea sa ceva asemănator:

,,Nu vei fi niciodată fericit dacă te vei mânia că altul este mai bun decât tine’’.

Iată că timpul a trecut iar oamenii au răms  aceiași.

   ,, Dacă ne alimentăm sufletul cu mânie, interiorul va fi zdruncinat. Liniştea este pentru suflet ceea ce este aerul pentru  om. Iar dacă ea este vătămată, atunci sentinţa este indubitabil, nefericirea.’’

Invidia roade pe invidios precum rugina roade fierul.

-Antistene-

      Poate că ne iertăm multe nedreptăţi unii altora, dar cu siguranţă pentru unii succesul este de neiertat. 

,,Păzeşte-te a doua zi după un succe’’,spunea  Titu Maiorescu.

       Vorbele sale vădesc înţelepciune. Succesul aduce şi riscuri, nu doar satisfacţii. Când eşti pe drumul succesului trebuie să ţii seama de mai multe aspecte iar un sfat excelent în această privinţă este și acesta:

 ,,Trebuie să strângi pietrele care ţi se aruncă. Sunt începutul unui piedestal.’’ -Hector Berlioz-

      Măreţe în construcţia lor interioară, spiritele înalte, cred că sunt conştiente de propria valoare şi ştiu pe ce treaptă se situează. Ele nu vor răspunde niciodată cu invidie. Să invidiezi înseamnă să te declari inferior. De aceea, atunci când simţi că asupra ta se îndreaptă invidia, încearcă să o alungi prin iertare. Acei oameni s-au dovedit a-ţi fi inferiori. Poate că nimic nu îi deranjează mai mult decât să îi ierţi, com-pătimindu-i. Totuşi, avem nevoie uneori de această confirmare că suntem pe drumul reuşitei.

     Şi, până la urmă, Tudor Muşatescu ne luminează:

,, Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.’’

Dă-i  invidiei  tăcere  / Și  fă  pace-n  jocul  său / Căci  așa  câștigi  putere / Să  fii  demn  de  locul  tău. / Dă-i  invidiei  crezare / Și găsește-ți  liniștea, /Ea-ți  arată  ce  valoare / Însușește  ființa  ta./Prin  tăcere  și  crezare / Te  arăți  superior /  Și invidia îl doare / Doar  pe  cel  inferior.

             Le plâng de milă celor care mă invidiază.

Giacomo Casanova spunea:

 ,,Mila o primeşti  în dar,  invidia trebuie să ţi-

o cucereşti’’. 

      Mare adevăr grăia! Am decis  să le fac un dar celor care mi-au confirmat că am cucerit-o, părându-mi  cel mai potrivit: compasiunea.

,,Cel invidios se stinge în propriul său foc. ‘’

,,Cel invidiat se înalță în propria-i pace.’’

 Îmi ofer bucuria să îi privesc cum o să se  stingă devoraţi de propriile gheare iar eu să am puterea să îmi mențin  pacea interioară.

Sunt ok  invidiată / Nu vreau  tristă, compătimită, / Înseamnă  c-am  reușit ,ce  alții  și-ar fi  dorit.

             Nu sunt invidiaţi doar cei ce reuşesc prin diferite mijloace, ci şi cei care se nasc înzestraţi cu anumite talente. Cei pe care verbul a avea îi caracterizează. Au un har şi au o menire. Acei oameni cu potenţial care se deosebesc prin strălucirea lor. Aici ar trebui să vorbim despre admiraţie. Despre capacitatea noastră de a capta lumina cu care ei s-au născut fiindcă aceştia duc cu ei o misiune. Din nefericire, în majoritatea cazurilor, aceşti oameni deosebiţi stârnesc invidia altora. Ajunsă la acest aspect, îmi amintesc de urmatoarele cuvinte:

,,Talentul trezește invidie în sufletele mici şi admiraţie în sufletele alese’’.

                                                                                                                - Sandor Petofi-

       Numai un suflet mic poate invidia un talent deosebit, un om născut să devină cineva şi să aducă strălucire pe firmamentul vieţii. Sufletele alese îi îmbrăţişează pentru a simţi din lumina pe care o transmit. Ceea ce nu conştientizează invidioşii este că oamenii talentaţi muncesc pentru a ajunge la succes. E drept că au un har, dar pentru a excela e nevoie de perseverenţă, efort şi sacrificii. Nu li se aşterne nici lor în faţă vreun covor de flori până nu învaţă să devină flori şi să emane parfum.

De te-ai făcut  remarcată / Prin  valoari de ,,Creatoare’’ / N-ai să scapi ne apostrofată / Dar să-ți vezi mereu de ,, cale’’! / Nu sta-n loc să asculți jigniri/ Mergi pe calea ta cea dreaptă/  Cu seninul din priviri/  Alte visuri te așteaptă…

             Din păcate, nu doar succesul trezeşte invidie. Banii sunt un alt criteriu după care judecă invidioşii. În ochii lor, aceştia au o strălucire şi un farmec aparte. Nespus de trist se îmbracă aici verbul a avea. Dacă există vreun sâmbure de corectitudine în starea de invidie, aş zice că trebuie să îl invidiezi pe cel iubit, nu pe cel avut. Iubirea este singurul sentiment demn de a fi invidiat.

      Ce înseamnă, avut, până la urmă? Cred că avuţiile omului sunt de fapt sănătatea, familia, prietenii, cultura, arta, credinţa și iubirea.

      Banii întreţin existenţa noastră, în schimb adevăratele avuţii şi valori ne oferă privilegiul de a trăi. De multe ori oamenii care deţin cantităţi mari de bani suferă de singurătate sau au alte neajunsuri mai mari decât ale celorlalţi.

       Cu toate acestea, rareori sunt invidiaţi înţelepţii şi adesea parveniţii., deşi doar cea dintâi categorie cunoaşte bogăţia.

 Gloria mereu   atrage/ după  sine  mulți  dușmani,/ ura însă  se  reduce / la  faimă  și  la mulți  bani. / Gloria  lumească este  / doar  cea  plină  de  virtuți /  E  pacea  dumnezeiască / Pe care  o ai,  de lupți!/ Nu va pica niciodată/ Precum para mălăiață/ Stând pe spate să primești/ Ce nu meriți de la viață!

         Invidia ia foc în ochii noștri și ne  mistuie pe interior. Cred că intră în joc raţiunea, care aprinde invidia, fiind vorba de o analiză, de o remarcă, făcută într-un mod paradoxal, neraţională și dacă lăuntric este cuibărită o nemulţumire, sufletul este prins în  acele mreje întunecate, izbucnind ,, încendiul interior’’.

         Invidia doare și este ca o pedeapsă pentru suflet, acea pedeapsă a nemulțumirii de sine.         Mulţi se auto pedepsesc astfel în inconştienţa lor. Dacă nu eşti mulţumit de tine însuţi nu înseamnă că vei invidia. Mulţi sunt perfecţionişti şi asta îi antrenează. Condiţia este absenţa sau prezenţa luminii în  suflet. Dacă acolo se lasă noaptea, atunci nemulţumirea te împinge la păcatul numit invidie.

    Mai cred că invidia este o boală a sufletului pe care o poate vindeca numai iertarea. Dacă cel invidios nu este împăcat cu sine, cel invidiat trebuie să fie şi să-şi păstreze lumina interioară.

      Această boală cumplită poate desfiinţa și degrada relațiile interumane.

     Deseori invidia conduce la calomnie. Asta pentru că simte nevoia să arunce și niște săgeți.

 ,,Invidia dezleagă limbile după cum admiraţia le amuţeşte’’, -Balzac- iar  gura păcătosului adevăr grăieşte. Am observat adesea cum personalităţi sau oameni deosebiţi într-un anumit domeniu, încearcă să fie demolaţi prin injurii. Nimic mai josnic. Invidia se foloseşte de această armă, numită calomnie, pentru a prejudicia statutul sau valoarea unei persoane.

       Invidia este unul din sâmburii răutăţii şi o scară cu trepte umilitoare care coboară în pierzanie. De aceea, recurge de multe ori la fapte întunecate folosindu-se de unelte care nu fac cinste existenţei umane. Dar nu întotdeauna invidia apelează la calomnie. Uneori mocneşte în durerea tăcerii. Din păcate, ceea ce spunea, Ralph Emerson, este concluzia acestor aspecte:

 ,,Invidia este taxa pe care toate distincţiile trebuie să o plătească’’. 

Oare, nicio personalitate nu scapă nepedepsită?

De ce se încearcă să se stingă lumina deşi este mare nevoie de ea în acest univers?

 De ce se acţionează fără cuget în loc să pătrundem în profunzime?

De ce sunt biciuite talentele în loc să fie mângâiate?

       Concluzia mea se regăseşte în afirmaţia lui Pindar: 

,,Mai bine să fii invidiat decât compătimit’’.

 Asta înseamnă că ai realizat ceva şi că ai ajuns pe o treaptă frumoasă.

 Ilarion Boca, spunea:

 ,,Trebuie să fii precum o stâncă. De tine se vor sparge multe valuri’’, însă, pentru a fi ca o stâncă, am nevoie de putere, lumină şi iubire şi îmi doresc să nu fiu nicicând compătimită.

KEN