Ion CUZUIOC
OASPETELE
(PROZĂ SCURTĂ)
Îmi plac grozav filmele. Dar şi mai mult îmi
place să le privesc singur. Nu de alta, dar când sunt mai mulţi în faţa
ecranului încep discuţii, comentarii, replici de prisos şi la sfârşit nu
mai înţelegi ce-ai vizionat: un detectiv sau o comedie, un film istoric sau fantastic. Aşa că, şi în acea seară am hotărât să
privesc filmul de unul singur. De la
serviciu am venit direct acasă,
mi-am pregătit câteva sandvişuri, am făcut cafeaua şi m-am cufundat în fotoliu, aşteptând din clipă în clipă
să înceapă filmul. Dar de-abia reuşii
să muşc din sandviş, că se aude zbârnâind soneria. Să deschid, să nu deschid?! Soneria, însă,
continua să-şi facă datoria. Am deschis.
– E-he-he! Noroc,
Nicule! Nu cumva trăgeai la aghioase? Era Toma Mocanu, coleg de facultate
pe care nu-1 mai văzusem de vreo şase ani de zile.
– Noroc, Toma! Intră, îi propun eu, dar în sinea mea
gândesc: S-a zis cu filmul.
– Că mare boier
te-ai făcut! în șlapi, halat. Baron adevărat, nu ca la noi la ţară, îmi face el complimente.
Cu gândul la film, i-am propus lui Toma să
treacă în salon la televizor. Începuse şi
filmul. Până una-alta, zic, să-1 servesc şi pe dumnealui cu sandviş şi cafea.
– Cafea?! Peste
noapte?! Ferit-a Domnul! refuză categoric Toma. Şi n-ai teamă de insomnie? se
miră el. Ba şi tensiunea poate să se ridice.
Dau cafeaua la o parte şi trec la bucătărie. Deschid un borcan cu compot şi umplu o ceaşcă în fugă.
– Măi, măi, măi!
Cât zahăr ai pus? Sirop, dar nu compot! Din nou nu 1-am nimerit pe oaspete. Tu
ştii că zahărul e duşmanul omului? De diabet zaharat ai auzit? îţi recomand să foloseşti cât mai puţin zahăr. Te poţi chiar şi lipsi de el, mă
sfătui dumnealui.
Capriciile sunt capricii, dar
oaspetele rămâne oaspete, mă consolez eu şi trec din nou la bucătărie.
Deschid o sticlă cu apă minerală.
– Apă minerală?
Gaze?! Dar eşti convins că ţi-i sănătos ficatul, rinichii, inima?
Ai consultat medicul? Ai primit indicaţiile lui? Nu?! Atunci eu cred
c-ar fi mai bine să bem o cană cu apă de izvor.
– Apă de izvor la etajul doisprezece?! mă mir eu şi
retrag sticla cu apă minerală.
Ies la balcon şi iau o scrumbie afumată. O
ţineam pentru zile mari, dar... oaspetele
rămâne oaspete. O tai felioare în farfurie, apoi torn din ceainic apă fiartă într-un pahar și-i propun lui Toma să servească, iar el unde face:
– Vai, Nicule! Şi
n-ai teamă că poţi avea o gastrita sau hepatită, ba şi pietre la rinichi de la
afumat, pipărat şi sărat?
Când am mai auzit şi una ca asta,
n-am mai putut răbda şi, ieşindu-mi din balamale, am rostit:
– Bine, mă, mofturosule, da cu ce să te servesc?
– Cu nimic, dragă, îmi răspunse el calm. Nu-ţi fă probleme,
am mâncat la cantina „Dietetica''.
Hai
mai bine să privim filmul.
Am tras adânc aer în piept, mi-am luat
locul în fotoliu şi mi-am îndreptat privirile spre televizor. Privesc şi citesc:
„Sfârşit".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu