Poeme nipone - III -
GOGYOHKA
Soare răsare
134.
Un copil convins
că este și el o
personalitate cu
anii își poate confirma
cu adevărat gândul său
135.
Când merg la țară le
dau binețe tinerilor
care trec pe lângă
cei mai în vârstă
fără să-i observe
136.
Pășesc prin
roua dimineții
și simt pulsul
pământului pe care
ne trecem viața
137.
Rup fila din calendarul
de pe perete și mă
bucur că-mi mai vine o zi
s-o trăiesc între oamenii
dragi sufletului meu
138.
Nicio
Nicio
farmacie
din lume nu
poate substitui
laptele matern
139.
Ne pleacă păsările
călătoare în țările calde
și-și iau rămas de la
copacii desfrunziți ce
le-au adăpostit luni în șir
140.
Firicele de iarbă
verde încălzesc cu
drag frunzele ruginii
căzute de pe copaci
în curtea casei
141.
Petrec soarele
la orizont cu gândul
că a doua zi
dimineața ne vom
da binețe din nou
142.
După vara ce a trecut
m-am apropiat de
fântână ca s-ăi mulțumesc
pentru apa ce ne-a potolit
setea în zilele de caniculă
143.
Rup gutuia de pe creanga
copacului și ca pe o
bucată de soare o aduc
în casă să-mi fie lumină
până la roada viitoare
144.
Pe aleea cu
florile toamnei
admir bruma
căzută precum
anii omului bătrân
145.
Pe palma
țăranului privesc
la bătături
ca la brazdele
de pe câmpul arat
146.
Deschid cartea cu
povești și nu vreau
să mă despart de ea
unde domină dragostea
și bunătatea omului
147.
Calc pe frunzele ruginii căzute
de pe copac și mă gândesc și
la omul bătrân gârbovit până
la pământ și uitat de societatea
din care face parte și el sărmanul
148.
Printre lunile toamnei
Printre lunile toamnei
fâlfâie deasupra
pământului pene de
berze care și-au luat
zborul peste mări și țări
149.
În candela
de sub
icoană
picură
lacrimi
150.
La lumina
licuricilor
fluturii roiesc
în jurul
Reginei Nopții
151.
Mireasma
crizantemelor
din grădina
mamei urcă la
sfinții din ceruri
152.
Legănată de
valurile mării
luna ajunge
la mal spre
zorii zilei
153.
Și pruncul
luat în brațe
se vede
alergând
pe pământ
154.
Printre firele
Printre firele
de păr aurii
ale mamei
o floare
vie
155.
Pe crucea
de la
răstignire
și ploaia
tot plânge
156.
Fulgii de zăpadă
printre umbrele
nopții aștern
covor alb
pe pământ
157.
Un zmeu
din hârtie
luptă în van
cu vântul
năprasnic
158.
Literele latine
așezate pe scara
muzicală cântă
aceeași melodie:
Limba română
159.
Acele
ceasornicului
se mișcă mai
lent în zilele
de odihnă
160.
Drumul spre
adevăr este
anevoios dacă
îl parcurgi de
unul singur
161.
Pășesc cu
drag prin rouă
dimineața
culegând
sănătate
162.
Leg eșarfa
multicoloră
pe gât și văd
curcubeul coborât
de pe cer
163.
Sting
lumina în
casă și trec în
lumea visurilor
nocturne
164.
Întâlnesc ziua și
noaptea deopotrivă
precum părinții
se comportă
la fel cu copiii lor
165.
Citind cartea
și răsfoindu-i
filele simt
cum respiră ca
și plămânii mei
166.
Ca pe o
toamnă aurie
întâlnesc
doamna cu
părul cărunt
167.
Nicio
etichetare
nu poate prevala
ideile și convingerile
omului
168.
C-un gând
bun merg
la culcare
să-l văd
realizat in vis
169.
Șterg fereastra
aburită să-i dau
binețe soarelui
ce bate în geam
cu razele lui
170.
Ploaia
cu pietre
prețioase
se împotmolește
fără umbrelă
171.
Păianjenii
în casele pustii
din țară
țes în voie
pânze
172.
Sub teiul din
parcul Copou
trăiesc
cu versul
eminescian
173.
Ieșind
din bibliotecă
toate drumurile
sunt pline
de lumină
174.
Adam a mușcat
dintr-un măr,
noi mușcam
din mere
aproape zilnic
175.
În prag de iarnă
vântul desprinde
frunzele de pe copac
și le duce cu grijă
sub streașina casei
176.
Pe stativele
bunicii
tot țese
un paing
în podul casei
177.
Sub felinarul
de la răscruce
dansează
în voie fluturii
cât ține noaptea
178.
Pun stăpânire
pe emoții
și aud
vocea
rațiunii
179.
În mreaja
paingului
se zbate
o rază
de lumină
180.
Se lasă
întunericul
și număr stelele
căzătoare ce ard
în neant
181.
La intrarea
în piață cântă
și cerșesc
doi copilași,
viitorul nostru
182.
Rândunelele
din cuibul de sub
streașina casei
privesc cu jind
la fumul din hogeag
183.
Vântul domol
duce o floare
la geamul
salonului
de spital
184.
De pe coardele viorii
se extinde
peste mări și țări
balada
neamului românesc
185.
La răspântia
timpului
soarele
și luna
își dau binețe
186.
O bunicuță
cu lumânarea
în mână
se tot roagă
crezând în viitor
187.
Domnișoarele
fac trotuarul
iar drumarii
le doresc
viață plăcută
188.
Un paing
țese
cu sârg
voal
de mireasă
189.
Sorb
lacrimile
din palma mamei
ca pe o apă
cristalină de izvor
190.
Prin ceața deasă
un pui
de vrabie
rătăcit
își caută cuibul
191.
Tăietorii de lemne
cu cagulele
pe cap
au dat buna
în pădure
192.
Ridurile de pe fața
șefului nu pot fi
comparate
cu bătăturile
din palma subalternului
193.
În noaptea
fără lună
un licurici
se crede
soare
194.
Cu glas răgușit
mai cântă
cucul
pe un copac
îmbătrânit
195.
Petrec
toamna
prin prisma
anilor
vieții mele
196.
O frunză
ruginie
căzută la pământ
orbită-i de un
licurici jucăuș
197.
Deschid
larg fereastra
să cuprind
ultima lună
de toamnă
198.
Căldura vântului
intră în casă
să mai răcorească
mințile
omului
199.
Bate pasul
pe loc
să nu-i
obosească
picioarele
200.
Fulgii de zăpadă
au îmbrăcat
livada casei
într-un voal
de mireasă
201.
Trosnesc lemnele
arzând
în cuptorul casei
și simt
suspinul pădurii
202.
Cu soarele
în brațe
mama
coboară
în beci
203.
Cuprinzând
luna
copilul orfan
merge
la culcare
204.
Privesc
în calendar
și alerg
în căutarea
timpului pierdut
205.
Un paing țese
lângă
stativele mamei
când
ea se odihnește
206.
Deschid
portița inimii
ca să cuprind
lumea
cu dragostea ei
207.
Cu versurile
din poezie
călătoresc
în timp și spațiu
cu viața omului
208.
Odată cu plecarea
băștinașilor
peste hotare
în țară s-a lăsat
întunericul
209.
La lumina
stelelor
căzătoare
simt pulsul
pământului
210.
Prin
venele mele
circulă dragoste
și simt
căldura corpului
211.
Și cerul
plânge
plouând
cu fulgi
de zăpadă
212.
Prin
ceața deasă
un copil orfan
își mai caută
părinții
213.
Bunicii
învață
cu sârg
cântece
de leagăn
214.
Țurțurii
de sub streașină
picură lacrimi
în cuibul puiului
de vrabie singuratic
215.
Poarta
cimitirului
din sat
nu se mai
închide
216.
În plină noapte
luna coboară
și se oglindește
în țurțurii de gheață
de sub streașina casei
217.
Cablurile
de troleibuz
scrâșnesc
de frigul
pasagerilor
218.
Copiii
merg voioși
spre școală
cu mustăți
de promoroacă
219.
O mâță alungată
se încălzește
și toarce
lângă hogeagul
de pe acoperiș
220.
O mamă cu copilul
în scaun cu rotile
bate în van
în ușa troleibuzului
să i se deschidă
221.
În vaza
cu crizanteme
și apa
miroase
a toamnă aurie
222.
Cu aerul pur inspirat
în parcul de stejari
mă grăbesc
sa-mi vizitez
prietenul la spital
223.
Din lipsă
de timp
am aruncat
ceasul
peste balcon
224.
Fulgii
de zăpadă
ne invită
cu insistență
la hora unirii
225.
În plină iarnă
copiii rostogolesc
valuri de mătase
din zăpada așternută
pe pământ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu