ANGELA MIHAI - ITALIA- TRILOGIE

TRILOGIE l ll lll

UN PĂMÂNT ȘI -UN COLȚ DE LUNĂ  I

BUNA  PĂMÂNT  II

COLȚ DE LUNĂ...ASCULTĂ  III

DIMINEAȚA

UN PĂMÂNT ȘI-UN COLȚ DE LUNĂ  l

Un Pământ şi-un Colț de Lună

Așternuseră-ntr-o noapte

Peste calea lor nebună 

Vorbe mari și grele șoapte.

El de jos privea spre Colțul

Ce din cer cu-a sa chemare

Îl striga neştiind că el

E în altă depărtare.

Între ei creșteau distanțe

Din cuvinte împletite,

Rătăcindu-i pe-amândoi

Pe planete diferite.

Colțul rupt din Luna tristă

Picura sânge prin lacrimi,

Iar Pământul calm, distant

O privea în negre patimi.

Colțul lăcrima întruna

Căci avea dureri ascunse,

Iar Pământul asculta

Vraja vorbelor nespuse.

Câteodată Luna ruptă

Încerca să lăcrimeze,

Iar Pământul serios

Îi cerea să înceteze. 

Cu durere primea sfaturi

Colțul trist din Luna ruptă,

Căci Pământu-n rece-cald

Fără voie o inundă. 

Ea îi cere-n taina mare

S-o privească mai atent,

Însă el ca un Pamânt

Rămânea mereu inert.

Supărarea se încinse,

Ea nebună își dorea

O privire și-un sărut,

Însă el nici nu gândea.

Colțul trist de Lună plină

Avea lacrimi pân' la brâu, 

Însă el, Pământul rece,

Îi ținea vorbele-n frâu.

Gata! Spune Luna frântă,

Nu mai vreau nimic să-ți cer,

Voi păstra mereu în colțu-mi

Visul tău cel efemer.

El trezit așa deodată

A vorbit fără să știe,

Invitând Colțul de Lună

Pe o plajă mai pustie. 

Luată pe neașteptate

De tot înghețase Luna

Și dorit-a să rămână

Mută pentru totdeauna.

Iar Pământul fericit

Că-nchisese gura Lunii

A-ngropat adânc sub el

Taina lor de frica lumii.

Un Pământ și-un Colț de Lună

Au ascuns într-o batistă

O poveste ne-ncepută

Rece, tristă, interzisă. 

BUNĂ DIMINEAȚA PĂMÂNT  ll

Bună dimineața, Pământ!

Eu sunt Colțul de Lună.

Am venit să îți spun

Noaptea nu mi-a fost bună.

Bună dimineața, Pământ!

Sunt venită  devreme, 

Dar vreau să îți curg

Lacrima-mi printre gene.

Vreau ușor să te plâng 

Cu căldură astrală,

Din cuvinte să-ți șterg

Urme vechi de răceală. 

Eu sunt Colțul de Lună

Ce te-atinge plângând.

Eu sunt cea ce în noapte

O auzi suspinând.

Bună dimineața, Pământ! 

Am venit de departe

Să te scriu în poeme

Așezate-ntr-o carte.

Ești tăcut și distant 

Și n-ai vorbe prea multe,

Dar şi-aşa în înalt 

Vraja ta mă pătrunde.

Nu îți pasă de mine,

Sunt doar Colțul de Lună

Ce mereu ți-a vegheat 

Noaptea pentru a-ți fi bună.

Bună dimineața, Pământ!

Ti-am adus veșnicia,

Vreau cu ea să-ți ating

Gândul și bucuria.

Eu sunt Colțul de Lună 

Rătăcit peste nori,

Ce trimite spre tine

Mii și mii de fiori.

Tu, Pământ fără gânduri, 

Dar cu pofte ascunse,

Hai cu mine să simți

Taine rare, nespuse!

Haide, vino cu mine

Să zburăm printre nori,

Să te-aştern dedesubtu-mi,

Să te leg cu fiori!

Să te mângâi cu fruntea-mi

Presărată de stele,

Să îți torn în lăuntru-ți

Rouă pură din ele!

S-alergăm printre nuferi

Așezați peste lacuri,

Iar dorințe nebune

Ne păstreze prin veacuri!

Să îți sorb gândul negru

Şi în el să cobor,

Să îl umplu cu mine

Pentru-a nu-ți mai fi gol!

Să te umplu cu patimi

Din dorința-mi ascunsă,

Să-ți rămân taină vie,

De nimeni pătrunsă!

Să te-nvăț să iubești 

Colț de Lună pribeag

Ce mereu rătăcește,

Nimănui fiindu-i drag!

Să te-nvăț și să știi

Că nu depărtarea

E piedica noastră,

Nici cerul, nici zarea!

E tăcerea ce-alungă,

E răceala ce vine,

Din suflete reci,

Nepătrunse de mine.

Sunt un Colț de Lună 

Ce știe s-ascundă,

Durerea din lacrimi

Ce-adâncu-o inundă.

Am rămas doar un colț 

Din luna cea plină,

Sunt mai neagră acum

Și caut  lumină. 

Știu că nu îmi poți da

Nici cuvinte, nici dor,

Dar vreau doar atât, 

În privirea-ți să mor.

Să m-ascunzi în lăuntru-ți,

Să mă-ngropi în iubire,

Nimănui să nu spui,

Nici să nu dai de stire.

În adâncu-ți cel mut

Să-mi îngrop suferința,

Cu mine vibreze-ți

În păcate căința.

Haide, vino acum

Să te-acopăr cu stele,

În palma-ți imensă

Să m-aduni dintre ele!

Să-ți cuprind infinitul

Între buzele mele,

Zarea neagră ne plângă

De păcat să ne spele.

Să ne umplem iubirea

Cu zori albi și grăbiți,

Veșnicia ne-adoarmă,

Să murim fericiți. 

Iar în somnul cel mut

Să mă simți în tăcere,

Adânc să m-ascunzi

Între tainele-ți grele.

Prin bezna-ți să umblu

Cu lumina-mi astrală,

Să poți să mă vezi

În tăcerea-ți cea goală.

Să îmi juri veșnicie

În moartea cea neagră, 

Să-mi spui în tăcere:

"Colț de Lună, mi-eşti dragă!"

Plângă-ne mii de stele

Dragostea inerzisă,

Tu, Pământ, eu, Colț de Lună,

O poveste ucisă.

COLȚ DE LUNĂ, ASCULTĂ!  Ill

" - Bună noapte, Colț de Lună!

M-am gândit să-ți vorbesc,

Să îmi car greul gând

Înspre astru-ți ceresc.

Să îți spun că-s prea plin

Şi-am dureri prea ascunse

Și că pot doar să-mi gem

Taina celor nespuse.

Să îți spun că mă roade

Lacrima-ți din tăcere, 

Dar mai mult eu nu pot!

Dragoste nu îmi cere!

Sunt profund și direct,

Iar cuvântu-mi te seacă,

Las mereu doar răceala

Înspre tine să meargă. 

În adâncu-mi cel mut

Ți-am primit cu durere,

Sufletu-ți chinuit,

Scufundat în tăcere. 

Când îți curgi suferința

Printre lacrimi și chin,

Mă inunzi şi de-amaru-ți

Adâncul mi-e plin.

Ascultându-ți vibrarea 

Din durerea-ți profundă,

Astăzi simt cum încet 

Vraja ta mă inundă. 

Nopți în șir am tăcut 

Și-am gândit prin dureri

Pot să-ți dau, Colț de Lună, 

Tot ceea ce-mi ceri!

Pot să-ți dau mângâiere, 

Pot cu foc să-ți sărut 

Fruntea plină cu stele,

Cu un freamăt gemut. 

Să te-acopăr în palma-mi

Pot apoi să îți jur

Căci măcar pentru-o noapte, 

Colț de Lună, te fur!

Să te-acopăr cu mine,

Să te sec de iubire,

Dar nu vreau să dai

La nimeni de știre. 

Să-ți sărut ochii limpezi

Atunci când mă plâng,

Lacrima să ți-o sorb

Când coboară pe gât. 

Să-mi așez mângâierea

Peste astru-ți și-apoi

Să ne-ascundem în mine

Și să curgem în noi.

Să-ți topesc așteptarea, 

Să te-adun dintre patimi,

Să îți dau împlinirea

Ce-o cauți de veacuri.

Să te torn în lăuntru-mi,

Colț de Lună ceresc,

Să te-ngrop în adâncu-mi

Și să simți cum iubesc.

Să te legăn în șoapte,

Să-mi tulburi și gândul,

Să mă guști cu-al tău nud,

Să-mi cutremuri pământul. 

Să m-aştern peste golu-ți

Ce de veacuri m-aşteaptă,

Să mă-ndeşi, să te umplu

Și să-ți spun: Îmi ești dragă!

Brațul meu cel imens,

Te va pierde gemut

Prin adâncu-mi cel cald 

Doar de tine știut.

Să-ți picur dorințe

Mângâiate de timpuri,

Eu primul să-ți fiu,

Tu să-mi naști anotimpuri.

Să te lunec în mine,

Să te beau dintre stele,

Să mă-mbeți cu dorința-ți,

Să mă umpli de vrere.

Vreau să tremuri cu mine,

Să mă plângi de plăcere, 

Să-ți strivesc răsăritul 

Între buzele mele.

Să te-nghit în adâncu-mi,

Să te-ngrop în dorințe,

În păcate să urle

Clipa grea a căinței.

Prin plăceri te voi pierde

Și prin visele mele. 

Colț de Lună, ești lacrima

Ce Pământul o cere.

Din perlele-ți plânse

Să îmi fac mângâiere,

Să ard ca o lavă 

Sub astrala-ți plăcere.

Să-mi inunzi rădăcina

Cu fioruri cereşti,

Colț de Lună pribeag,

Cu dorințe lumești.

Să-ți îngrop suferința 

Prin plăcerile mele,

Taine grele ascunse

Să ne-ngroape-ntre ele.

Să te-aşez în verdeață

Răsărită din stele, 

Să rămâi pământeană

Prin dorințele mele.

Să te-ascud în imensu-mi,

Colț de Lună albastru,

Să mă curgi prin plăceri 

Provocate de-un astru.

Doruri grele topească

Dragostea-mi interzisă,

Colț de Lună, rămâi 

Patima-mi nepermisa.

Colț de lună pribeag,

Cufundat în tăcere,

Plec, dar fără de-ntors.

Iubire nu-mi cere!

Hai, s-adunăm firmituri 

Din dorințe pierdute

În satinul batistei

Din vise cernute!"

Autor Angela Mihai