POPA INES VANDA - ROMÂNIA - GRUPAJ DE POEZII 1

FRÂNTURI DE SUFLET - INES VANDA POPA

 

 Când orele-nserării clipeau timid în geam

 Nedezlegate doruri au tresărit stinghere, 

 A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream

 În gara fără nume, prin cioburi de tăcere.

 

 Se întristase frunza  că vara-i pe sfârșite,    

 Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte,

 Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite

 Și am aprins făclia aducerii aminte.

 

 Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte

 Și nu regret robia vremelnicei stihii,

 Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate,

 De chihlimbare strânse cu taină-n colivii.

 

 Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene

 Și porți de amăgire rămas-au ferecate,

 Am îngropat Siberii în nopțile perene

 Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate.

 

 Pe stânca nemuririi sculptez în scoică timpul,        

 Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare,

 Conjug divin iubirea și ard ca felinarul,              

 Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.

 

 

            IUBIRI ANONIME - Popa Ines Vanda

 

 Prin perdea de brocart te zăresc uneori

 Cum îți plimbi ochii grei, de tăciuni, obosiți,    

 Canarii doinesc peste munți de culori, 
 Vântul mătură pași, licuricii-s răpiți.

 

 Pe un colț de batistă-ți gravez flori de cer,

 Disperări să-ți alini în agonice nopți,

 S-o păstrezi talisman și cu lanțuri de ger

 Leagă-ți pași rătăciți sau descântă-i, de poți.  

 

 Să n-ai  doruri, nici vise! Lăstari de-amintiri, 

 Arome neclare, le-nchide-n sertare,

 În resturi de jar vor ofta-n mănăstiri,

 Albi fluturi răniți cu ace de sare.         

 

 Iubiri fără brațe, tăcut, urcă scara, 

 În turle de gânduri, dar fără vreun rost,

 Povești nenuntite își cară povara   

 Căutând primăveri în cuib fără cost.

 

 De unde te știu, mi-ai fost, te-am pierdut?

 Frânturi de nimicuri flămând răscolesc,

 Doi ochi de cicoare, cu riduri de lut, 

 Prin zdrențe de stele, nostalgic privesc. 

 

 Un ropot de cai, Vivaldi departe,

 Săruturi de fum, năluci și nisipuri,                             

 Lacrimi de lună pe file de carte, 

 Iubiri anonime, în frac, fără chipuri.

     MACI ALBI - Popa Ines Vanda

 

 Ca fluturele orb, ce-orbecăie in zare,

 Vei plânge vinovat că n-ai crezut în vis

 Și nici în curcubeul, ce ți-a pictat pe mare,

 Gondole de tandrețe din anotimp nescris.

 

 Va răscoli-n april cu floarea timpurie

 Un dor nevinovat, rămas din rest de ieri,

 Petale-n ploi de măr, pe gene îți vor scrie, 

 Cu degete de rouă, în nopți de privegheri.  

 

 Pierdut între iluzii și-absențe amărui,

 Cu buzele rănite, ce ard de nesăruturi,

 Ai răstignit iubirea pe-o cruce-ntre statui,                             

 Vânat de pașii umbrei, țeși fum la bal de fluturi.

 

 Fântâna a păstrat arome dulci de stele

 Și vise risipite  prin alte mângâieri,

 Obrajii șterși de sare, cu falduri din perdele,

 Ascund în riduri cântec de licurici stingheri.       

 

 Din când în când voi trece doar ochii să-ți ating,

 Să uiți de-nsingurarea din iglu de pelin,

 Pe lacrima-n eșarfă, maci albi poate-am să-ți ning,

 Să-ți vindec dor bolnav, deșertul să-ți alin.

       ZORIȚI DE VIAȚĂ  - Popa Ines Vanda

 E forfotă și zarvă pe străzi aglomerate,

 Abia dacă se-aud vecerniile în strană,

 Preocupați de sine, cu inimi cenzurate,

 Pestrițe furnicare se-ntrec în mare goană.

 Sunt orbi și surzi, trăiesc, zoriți parcă de viață,

 Privesc cum umbre-aleargă pe ziduri scorojite, 

 Oameni sărmani și singuri cerșesc stropi de speranță,

 Dar cine să îi vadă în veac de măști rânjite.

 

 Nu-i timp de gingășii și nici de brațe-ntinse,

 Suspine sunt destule și zilnic se-nmulțesc,

 Cu toții au probleme și vise neatinse,

 Nu pot schimba destine și-oricum se cam grăbesc.

  

 Bolnavi de neiubire,-n cetăți de autism,

 Sporește nepăsarea, sunt reci și împietriți,

 Înstrăinați de semeni, robiți de egoism,

 Firimituri de stele degustă plictisiți.

 

 Zăresc printre mulțime un trup firav, plăpând, 

 Cu haine ponosite și fața chinuită,

 Hrănește turturele și-aproape surâzând,

 Le spune ceva-n șoaptă c-o voce răgușită.

 

 I se preling pe buze șirag de lacrimi mute,

 În ochii ei un înger bea rouă de lumină,

 Coboară Dumnezeu pe pleoape s-o sărute,

 Cât de săraci bogații și cât de plini de vină.