FRÂNTURI
DE SUFLET - INES VANDA POPA
Când orele-nserării clipeau timid în geam
Nedezlegate doruri au tresărit stinghere,
A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream
În gara fără nume, prin cioburi de tăcere.
Se întristase frunza că vara-i pe sfârșite,
Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte,
Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite
Și am aprins făclia aducerii aminte.
Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte
Și nu regret robia vremelnicei stihii,
Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate,
De chihlimbare strânse cu taină-n colivii.
Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene
Și porți de amăgire rămas-au ferecate,
Am îngropat Siberii în nopțile perene
Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate.
Pe stânca nemuririi sculptez în scoică
timpul,
Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare,
Conjug divin iubirea și ard ca felinarul,
Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.
Prin perdea de brocart te
zăresc uneori
Cum îți plimbi ochii grei, de
tăciuni, obosiți,
Canarii doinesc peste munți
de culori,
Vântul mătură pași, licuricii-s răpiți.
Vântul mătură pași, licuricii-s răpiți.
Pe un colț de batistă-ți
gravez flori de cer,
Disperări să-ți alini în
agonice nopți,
S-o păstrezi talisman și cu
lanțuri de ger
Leagă-ți pași rătăciți sau
descântă-i, de poți.
Să n-ai doruri, nici vise! Lăstari de-amintiri,
Arome neclare, le-nchide-n
sertare,
În resturi de jar vor ofta-n
mănăstiri,
Albi fluturi răniți cu ace de
sare.
Iubiri fără brațe, tăcut,
urcă scara,
În turle de gânduri, dar fără
vreun rost,
Povești nenuntite își cară
povara
Căutând primăveri în cuib
fără cost.
De unde te știu, mi-ai fost,
te-am pierdut?
Frânturi de nimicuri flămând
răscolesc,
Doi ochi de cicoare, cu
riduri de lut,
Prin zdrențe de stele,
nostalgic privesc.
Un ropot de cai, Vivaldi
departe,
Săruturi de fum, năluci și
nisipuri,
Lacrimi de lună pe file de
carte,
Iubiri anonime, în frac, fără
chipuri.
MACI ALBI - Popa Ines Vanda
Ca fluturele orb, ce-orbecăie
in zare,
Vei plânge vinovat că n-ai
crezut în vis
Și nici în curcubeul, ce ți-a
pictat pe mare,
Gondole de tandrețe din
anotimp nescris.
Va răscoli-n april cu floarea
timpurie
Un dor nevinovat, rămas din
rest de ieri,
Petale-n ploi de măr, pe gene
îți vor scrie,
Cu degete de rouă, în nopți
de privegheri.
Pierdut între iluzii
și-absențe amărui,
Cu buzele rănite, ce ard de
nesăruturi,
Ai răstignit iubirea pe-o
cruce-ntre statui,
Vânat de pașii umbrei, țeși
fum la bal de fluturi.
Fântâna a păstrat arome dulci
de stele
Și vise risipite prin alte mângâieri,
Obrajii șterși de sare, cu
falduri din perdele,
Ascund în riduri cântec de
licurici stingheri.
Din când în când voi trece
doar ochii să-ți ating,
Să uiți de-nsingurarea din
iglu de pelin,
Pe lacrima-n eșarfă, maci
albi poate-am să-ți ning,
Să-ți vindec dor bolnav,
deșertul să-ți alin.
ZORIȚI DE VIAȚĂ - Popa Ines Vanda
E forfotă și zarvă pe străzi aglomerate,
Abia dacă se-aud vecerniile
în strană,
Preocupați de sine, cu inimi
cenzurate,
Pestrițe furnicare se-ntrec
în mare goană.
Sunt orbi și surzi, trăiesc,
zoriți parcă de viață,
Privesc cum umbre-aleargă pe
ziduri scorojite,
Oameni sărmani și singuri
cerșesc stropi de speranță,
Dar cine să îi vadă în veac
de măști rânjite.
Nu-i timp de gingășii și nici
de brațe-ntinse,
Suspine sunt destule și
zilnic se-nmulțesc,
Cu toții au probleme și vise
neatinse,
Nu pot schimba destine
și-oricum se cam grăbesc.
Bolnavi de neiubire,-n cetăți
de autism,
Sporește nepăsarea, sunt reci
și împietriți,
Înstrăinați de semeni, robiți
de egoism,
Firimituri de stele degustă
plictisiți.
Zăresc printre mulțime un
trup firav, plăpând,
Cu haine ponosite și fața
chinuită,
Hrănește turturele și-aproape
surâzând,
Le spune ceva-n șoaptă c-o
voce răgușită.
I se preling pe buze șirag de
lacrimi mute,
În ochii ei un înger bea rouă
de lumină,
Coboară Dumnezeu pe pleoape
s-o sărute,
Cât de săraci bogații și cât
de plini de vină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu