TE-NTREABĂ! -Popa Ines Vanda
De ai cumva dileme,
răspunde-ți la-ntrebare:
Ce-ai adunat pe cale și cât ai risipit?
Câte iluzii-ai strâns în
strâmte buzunare
Și cât pentru dreptate și
dragoste-ai jertfit?
Câte-nrobite vise le-ai
dezlegat prin lacrimi
Și câte lupte-nfrânte din
temeri te-au ucis,
Cât ai vâslit prin mări
de-nvolburate patimi,
Cât te-ai ascuns de tine ca
un fugar proscris?
Câți munți de-ngrijorare-ai
trecut fără cârtire,
Când pentr-o clipă viața
părea că te-a învins,
Câți fluturi ai salvat din
gheare de-amăgire,
Și-n bezna câtor inimi
credința ai aprins?
Câți maci ai semănat prin
miriști și hârtoape
Și câte flori sfințite în
suflet ai plivit,
Când părăsit de semeni ce îi
credeai aproape,
Indiferenți, cu toții, pe
rând te-au părăsit ?
Cum ai răspuns ocării, cu ură
sau iubire?
Celui sărac și singur cât din
ce-aveai i-ai dat?
Ce-nseamnă pentru tine
deplina fericire,
Iubind, să dăruiești sau
te-ai dorit bogat?
Doar tu cunoști răspunsul,
ești singurul ce știe
Povestea s-o-ntregească
despre ce-ai fost, ce ești,
Iubește,-nvinge-ți eul, fii
plin de omenie,
Cu mir celest atinge-i pe cei
ce-i întâlnești!
STRÂNG COMORI - Popa Ines Vanda
Într-un sat uitat de lume
peste deal, în aluniș,
Merg ținându-se de mână-n pas
agale prin frunziș
Doi copii trimiși de mamă la
bunica lor bolnavă,
Gârbovită de ani mulți,
zâmbet trist, la trup firavă.
Băiețelul șugubăț, guraliv
cât roata morii,
Pus pe șotii, ghidușii, treaz
de cum mijit-au zorii,
Încântat de basm cu zâne, prinți,
căluți înaripați,
Zmei, luceferi, cosânzene și
castele cu-mpărați,
Se visează Aladin, mag sau
rege-ntr-o cetate.
Timpul, să se scurgă iute,
fată-ncearcă a-i abate
Gândul de la drumul lung,
prăfuit și plicticos,
Inventând povești haioase, știind cât e de năzuros.
Obosit, nerăbdător și
trăgând-o de fustiță,
Cu ochi mari și rugători, cu
mânuța prin cosiță,
Doritor să-l ia în brațe,
alintat și șmecheros,
Un pupic scurt pe bărbiță îi
dă-n fugă prietenos.
Și în timp ce-l urcă-n cârcă
un localnic de prin sat,
Fiindu-i milă de fetiță,
curios a întrebat:
Nu ți-e greu să duci povara
asta grea în al tău spate?
Nu-i povară suflet drag, îl
iubesc, îmi este frate!
Nu socot că este greu, fac ce
pot cu bucurie,
Sar mereu în ajutor dovedind
mărinimie
Dăruiesc din al meu suflet
mici smaralde de iubire,
Strâng comori în temple
sfinte pe altar de nemurire!
SĂ NU GĂSEȘTI VREODATĂ -
Popa Ines Vanda
De astăzi doar tăcerea în
clopoței de șoapte,
Va adia când zorii prin
anotimpuri zburdă,
Vor înflori magnolii în
stepele din noapte,
Iar partea ta de cer îmi va
rămâne surdă!
De astăzi se revarsă în
picuri de matasă
Cu susur blând, suavă, în
rochie turcoaz,
O primăvară-n suflet, cu
zâmbet de crăiasă,
Pictând cu buburuze candoare
pe obraz.
Răsfăț vrăjit de nai,
explozii de culoare,
Seducătoare vise-nfloresc
fără de tine,
Îmi ești de-acum străin.
Mă-ntreb cine-ai fost oare?
Un joc al întâmplării pe-al
hărților destine!
La țărm de rămas bun am
ancorat iluzii,
Cu aripi de colibri rescriu
altă poveste,
Din resturi de puțin șterg
ultime confuzii,
Corabierii clipei surâd din
zări celeste.
S-a rătăcit un gând, dar
ce-are să-ți mai spună?
Himere nu mai cumpăr, doar
vis adevărat,
De-am să te uit, mă iartă! Să
nu-mi găsești vreo vină!
Mi-ai irosit tot cerul! Vreau
visul îndărăt!
Mă rog ca primăvara să fie
cât mai lungă,
Să nu-mi mai fure nimeni din
vise niciodată,
Zadarnic dor de tine să nu mă
mai ajungă,
Iar leac să-mi uiți iubirea,
să nu găsești vreodată!
REFREN ÎMPĂTIMIT -
Popa Ines Vanda
Ursit pe veșnicie? Captivă?
Nici nu știu!
Mă tulbură adâncul în care-mi
locuiești,
Iubesc dumnezeiește! Mi-e
cerul azuriu,
Mă saracești de lacrimi, când
uiți să îmi zâmbești.
În zbateri pescărușii de dor
au ostenit,
Dar îngeri de mătase le vor
nunti lumină.
De-ți sunt, de mi-ai rămas
refren împătimit,
Iubirea n-o va cerne nici
veacul ce-o să vină.
Visez prin ochii tăi la timpuri
ce-au trecut,
Sărutul meu alintă suspin de
ne-ntâmplare,,
În nopți cu stele mute din
dorul nost’ durut
Plătim impozit zilnic pe-abis
de resemnare.
De norii își strecoară
stihiile de sare
Și umbre colorează zenitul dintre noi,
De ei nu-ți fie teamă, un
lied de alinare,
Iubirii voi jertfi, cântând
pentru-amândoi!
Răniți ne despărțim și
ne-mpăcam naiv,
Ne-ncercănăm voit și-aprindem
felinare,
Sub cruce de regrete, iubim
definitiv,
Iertând nevinovate vâltori
de-nlăcrimare.
Ne alungăm stângaci, apoi ne
regăsim,
Însângerați de-o boală ce
n-are vindecare,
Purtăm poveri bizare. E-o
vină că iubim?
Desăvârșit blestem de dor și
disperare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu