Prefaţă
ORICE APUS ANUNŢĂ UN NOU RĂSĂRIT...
În pregătire avansată, prin Agenţia Literară
SINGUR, un nou volum de poezie semnat de Kessy Ellys Nycollas, nimeni alta
decât iniţiatoarea revistei şi blogului LUCEAFĂRUL DIN VALE.
Volumul este unul de un tragism maxim,
expresie a unei sau unor experienţe pline de amar, dar pe care autoarea, după
ce le sublimează poetic, le depăşeşte prin chiar exemplul personal, acela al
unei femei energice, iniţiatoare de proiecte mobilizatoare, emanând speranţă şi
propunându-ne mereu... să vedem partea plină a paharului!
Kessy Ellys Nycollas îşi maschează, poate,
durerea unor experienţe personale sub această/aceste formă/ forme literare, dar
pe noi ne interesează dacă acele experienţe sublimate poetic ne convinge ca
cititori; noi urmărim emoţia şi puterea autoarei de a ne cuprinde şi face să ne
bucurăm sau să ne întristăm, şi, într-un final, să ne asumăm trăirile cuprinse
în versurile ei... O carte pe care trebuie s-o recompunem, fiecare, din
acele... "cioburi de suflet" pe care ni le ascunde, discret sau
revoltător, pe alocuri, în paginile ei.
Aşa încercam
să prezint, pe scurt, viitoarea carte ce se prefigura – acum, carte în toată
reguila, pe care o aveţi sub priviri şi atenţie - semnată de Kessy Ellys
Nycolas, poetă care nu se află la debut editorial. Până acum, a mai publicat
alte două volume de versuri, anume “Toate iubirile mor”, Editura “Prosperity
Exprim”, Bucureşti, şi, la aceeaşi editură, „Dana, îngerul meu”, amândouă în
2016. Dar, profilul scriitoricesc şi om dedicat literelor şi, mai mult, aflat
în slujba ceLor care scriu, este mai larg, autoarea noastră regăsindu-şi
semnătura prin mai multe publicaţii, sub poeme sau articole, în antologii sau pe
site-uri. La fel, a primit şi mai multe premii şi distincţii pentru activitatea
ei, de la edituri sau administratori de reviste şi domenii virtuale literare,
nemaivorbind de faptul că, pornind de la administrarea unui blog personal, a
reuşit să fondeze şi să asigure apariţia de ceva timp bun a unei reviste
literare numită LUCEAFĂRUL DIN VALE.
Sub egida Agenţiei
Literare SINGUR, cum spuneam, prin vara anului 2018, publicam sinteza mai sus
amintită şi redată, ceea ce ne face să o reluăm şi s-o dezvoltăm, prefaţarea
volumului trebuind a fi, am considerat, fidelă acesteia.
Aşadar, poezia poetei din Valea Jiului, căci acolo
îşi deapănă firul vieţii şi literare şi personale autoarea noastră, ne propune
o carte cu o viziune duală: pe de o parte, o existenţă într-o mereu căutare a
raţiunilor pentru care o iubire anterioară a fost pierdută, şi este invocată,
dar nu pentru a fi reluată ci pentru a o expune spre o personală luare-aminte,
un fel de exorcizare afectivă, care poate căpăta valenţe generale dacă privim
lucrurile din perspectiva unei autoanalize afective extrem de severe, totuşi, şi
din care autoarea iese învingătoare. Se spune că dacă ţi-e frică de ceva, nu
vei reuşi să învingi acel ceva fugind de el ci, dimpotrivă, înfruntându-l. Aşa
procedează şi Kessy Ellys Nycollas, înfruntă fantasma fostei iubiri cu
naturaleţea celui care ştie că poate pierde, dar şi că poate câştiga, cu
vigoarea gladiatorului căruia nu-.i este frică de final, pentru că a fost antrenat
să ştie a muri: “Nimic nu îmi
poate/ pune piedică.../ Viaţa m-a călit,/ mi-am reîncărcat trupul sleit,/ tălpile au luat
contact/ cu energiile pământului/ încărcându-mi, mai apoi, sufletul...”
(Desculţă)
Experienţa aceea, a fostei iubiri
care a “trădat” se transformă cu fiecare pagină a cărţii într-un tot mai
convingător manual al purificării şi regenerării din durere, din dezamăgire,
din repulsie şi revoltă, pe alocuri. Este ipostaza unei altfel de pasăre
Phoenix, care renaşte, vers cu vers, din cenuşa trădării în dragoste.
Personajul său, care este chiar autoarea, pentru că volumul este scris la persoana
I-a, nu dispare fizic sub presiunea dezamăgirii devastatoare ci doar se prăbuşeşte
într-un gol existenţial din care, la un moment dat, ca-ntr-o revelaţie, se
reechilibrează şi începe lupta cu revenirea la starea iniţială, a omului care
iubeşte, care mai poate iubi, trceând demn peste nefastul trecut amoros:“Trăiesc cu tine-n/ suflet şi în gânduri,/
de parcă rădăcini ai prins,/ în deşertul sufletului,/ tu te lipeşti de mine/ ca
o meduză,/ iar locul unde te aşezi,/ doare.” (Răzvrătire)
De aici, din această încleştare cu sine şi cu propriul
trecut devastat de nedreaptul abandon în dragoste, poeta reuşeşte un parcurs
poetic lipsit de glamour, de efecte
stilistice lacrimogene, de încadraturi tragico-revanşarde. Poemele curg chiar
dacă într-un stil nu totdeauna unitar, într-un sens mereu ascendent, din ce în
ce mai clar, lăsându-ne a presimţi, parcă, transformarea, eliberarea de un trecut
întunecat. Paşii făcuţi şi desprinderea nu sunt deloc lipsiţi de risuri şi de
reveniri şi reluări, dar importantă este consecvenţa, spune aproape răspincat poeta,
în “Nepăsarea”: “Mă afund şi mai tare/ în
sufletul tău cu apele tulburi,/ în mintea ta răvăşită de dorinţe,/ în fluidul
sângelui tău otrăvit/ de lipsa mea...//Simţi, acum: eu chiar locuiesc în tine!”
Am mai putea consemna că acest volum este ca o
crisalidă, un cocon din care, încet, sub neştiute şi puternice imbolduri
creatoare, se naşte fluturele, diafan, candid, direct ştiind zborul şi căutând
soarele şi câmpul cel verde: “Şi, totuşi,/ n-ar fi drept să uit/ nici
bucuriile şi nici necazurile/ care mi-au trecut pragul,/ pentru că doar
trăindu-le/ am putut să îmi definesc/ răsăritul-din-nou...”
(Naufragiul 2)
Cealaltă faţetă a acestui volum ar fi spaţiul
mirific, edenic, de început de poveste şi de lume prin care ne invită să
zburdăm împreună cu ea, cu autoarea: câmpuri, nopţi pline de lumina lunii,
flori şi zboruri, vise şi alergări prin iarbă... Un cadru idilic, în contrast
cu celălalt, zdrenţuit de decepţii, cenuşiu, încordat de o luptă când făţişă
când surdă, interiorizată. De aici, volumul capătă o notă originală, de
excelenţă stilistică, asigurând o alternanţă de tip duş scoţian, rece/cald,
disconfortant, la început, dar benefic, într-un sfârşit, stil care aduce aminte
de dualitatea filosofică bine/rău, planuri în afara cărora existenţa umană nu
poate fi concepută: “Macii
roșii stau aprinși/ printre mușețel
și scaieți,/
mirați privesc al vostru alai/ și ne întreabă:/ Cum puteți?/ Sau poate și voi vă înşelaţi,/ și credeți
că sunteți
ferice,/ așa
cum noi rămânem roșii/printre
scaieți,/ crezând că sunt spice?!”
(Naivitatea)
Sublimarea durerii prin poezie, dar şi ridicarea
singurătăţii la rang de custode al relansării într-un spaţiu existenţial reîncărcat, capabil de ridicarea pe o
nouă verticală: <<Este
atât de important/ să poți trăi în singurătate!/ Doar atunci poți să îţi aduni/ toate
cioburile sufletului,/ reîntregindu-l,/ simțindu-l, apoi,/ ca pe o operă
de artă,/ pentru care ai cheltuit/ aşa de mult timp,/ până ai reușit să asculți/ acea voce interioară/în
compania căreia poţi trăi/ singurătatea ,,în doi"...>> (Cioburi de
suflet)
Spiritul
de învingător, fermitatea în atingerea ţintei traversează întregul volum ca un
fir roşu, energetic şi energizant, respirând un katarsis cu valenţe
trans-emoţionale întremătoare, molipsitoare: “Ne prăvălim la vale/ ca o buturugă/ se aprinde creierul
rostogolindu-l,/ muşchii înnebunesc de
atâta fugă,/ iar sufletul ne moare, sufocat în noroi.../ Dar nu cedăm,/ dăm din
mâini asudând,/ cerșind o gură de aer şi un strop de apă,/ atunci când ochii țâșnesc din orbite,/
iar cuvintele pe limbă ne crapă.” (Buturuga)
“Cioburi
de suflet” se recomandă, astfel, ca o carte despre iubire şi re-iubire, o
invitaţie la reconsiderarea decepţiilor şi reconstrucţia sufletului din ele,
aşa, ca în ciclul solar, unde orice apus anunţă un nou răsărit.
Dan ŞALAPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu