TU
DE CE NU MAI EȘTI INOCENTĂ?
 |
| Foto :internet |
Zilele trecute, am timis un
filmuleț, cu un grup de bebelusi care se îmbrățisau, în messengerul mai multor
prieteni și prietene din lista mea. Majoritatea mi-au mulțumit. Un bărbat însă
îmi răspunde:
-
Inocență, frumusețe!... de ce nu mai ești
și tu la fel de inocentă!..
-
M-a schimbat viața! Oamenii!
- Pe toti ne-a schimbat! Pe unii mai mult, pe alții mai putin! Eu am
rămas tot un naiv, un visător, dar nu-mi pare rău... E mai bine așa!..
- Și eu sunt naivă și visătoare!
- Nu se vede!
- Ei da! Asta nu înseamnă că sunt și
inocentă...Crezi că la tine se vede? Îți place ție să crezi că ești.
- Daaaaa! Eu chiar sunt.
- Așa crezi tu? Este ok atunci.
- Asta e! Fiecare are o anumită impresie despre
sine însuși dar la fel de adevărat este că, de cele mai multe ori, gresim!
- Cu sigurantă gresim!
Cum să mai poți fi inocent la o anumită vârstă? Cum să mai privești
lumea prin acei ochi ai copilului nevinovat, copilul care caută și dăruește
iubirea, necondiționat?
Am suferit mult din această cauză.
Mama mea, o femeie de la țară, avea o
viziune a ei despre viață și oameni.Trecuse prin prea multe necazuri și își
dorea, cu orice preț, să mă învețe să văd lumea așa cum este ea, de fapt, nu
cum îndrăznesc eu să o văd, deoarece eram un suflet sensibil, iubitor, un copil
mămos. Adesea mă întreba și se întreba: cum o să mă descurc eu în viață?
Anii au trecut, inocenta a crescut, a început să vadă totul prin proprii
săi ochi, să simtă iubirea venită din partea ființelor cu care intra în
contact.
Experienta a avut și forme dure!
Iubeam fără să pun condiții. Iubeam de
parcă așa trebuia să se întâmple. Iubeam platonic. Iubeam așa cum și Dumnezeu
ne iubește pe toți! Viața însă mi-a demonstrat că iubirea oamenilor mari este
cu totul altfel decât iubirea unui copil inocent. Situațiile de dezamăgire m-au
schimbat. Inima a început să ia forma unui cactus, să crească și să ,,înmugurească’’.
Ce păcat!
În urma
fiecărei dezamăgiri mai apărea ,,un mugur nou’’. Sufletul se simțea protejat.
Credea că nimeni nu o să îl mai poată atinge.
Au crescut atât de mulții ,,muguri’’!
În interior se sufocau trandafirii iubirii!
Ne mai putând îndura durerea, dezamădirea, minciuna, umilința, trădarea…
Apoi, cu trecerea anilor, am învățat că,
trandafirul este floarea care simbolizează iubirea. Că
petalele îi sunt frumoas colorate, parfumate însă ,,trupul lui’’ este plin de țepii care îl face diferit de
celelelte flori .
 |
| Foto:internet |
La început îl privim și îi simțim parfumul …mai
tâtziu ,,spinii’’. Parfumul dispare o dată cu petalele ofilite însă, tulpina,
încărcată de spinii înveninați, rămîne pentru multă vreme , în suflet secătuindu-l de putere, prin rănile provocate, care, în
timp se cicatrizează însă nu se mai vindecă niciodată!
Cu timpul însă, tot trupul meu a luat formă de
,,trandafir’’! Spini pe suflet, spini în
suflet, spini pe piele!
De unde inocență?
De unde dăruire?
Aștepți să regăsești în mine, inocența
fetiței de odinioară?
Tocmai tu, acela care ai luptat pe toate
căile, să mă rănești, obligându-mă să mă transform într-un ,,trandafir frumos’’ la suprafață dar cu sufletul plin de
spini, asemeni unui cactus?
 |
| Foto:internet |
Am ajuns să înțeleg, din toate lecțiile
servite de viață, că cea mai importantă mișcare pe care trebuie să o facem este
aceea de a învăța să ne iubim noi, pe noi înșine . Să renunță la a mai căuta iubirea în afara noaștră. Să renunțăm la
amăgiri pentru a nu mai fi dezamăgiți, să fim cea mai important persoana, apoi
restul … să ne bucurăm de orice nimic, să nu așteptăm până vom avea totul
pentru a putea fi fericiți.
Acum mă mai poți întreba de ce eu nu mai
sunt inocentă, tocmai tu, care m-ai ajutat să o pierd?
Dar
să știi un lucru:
Sunt singură, fiindcă am nevoie de liniște, pentru a o putea
regăsi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu