ION CUZUIOC - R. MOLDOVA - URGENȚA ( Scurtă proză umoristică)

Ion CUZUIOC


URGENŢA
(Proză scurtă umoristică)

– Urgenţa? Alo, Alo! Urgenţa?
– Da! Urgenţa! La telefon doctorul Mânăfrântă.
– Doctore! Urgent, strada Buruienilor, casa nr. 13.
– Numele?
– Vasile Moare.
Doctorul Haralambie Mânăfrântă bătu pe umăr şoferul:
– Mână, Gavrile, mână, moare un om! Strada Buruienilor, numărul dracului.
Maşina urni din loc, ţinând calea spre adresa indicată.
Mânăfrântă deschise în fugă uşa şi cât pe ce să se împiedice de pragul casei,
când s-a văzut intrat în ea.
– Poftim, poftim, nu vă ruşinaţi. Intraţi, s-a auzit o voce de bărbat din camera de
alături.
Intrând în cameră, Haralambie Mânăfrântă s-a pomenit în faţa unui munte de om,
care i-a şi întins mâna lui cât o lopată. Treceţi, vă rog, la masă.
–Dar unde-i bolnavul?
–Nu vă grăbiţi. Doar nu dau turcii, căuta să-1 liniştească pe doctor Vasile Moare,
care a şi chemat urgenţa. Să stăm puţin la masă. Dacă nu greşesc, sunteţi pentru prima
dată la mine-n casă şi, reiese...
Ca la comandă, pe masă a apărut o sticlă cu vin şi murături.
— Ei, să fim sănătoşi!
— Să fim, dar unde-i bolnavul?
–Nu vă grăbiţi, reușim, îl linişti Vasile Moare, propunând-ui primul pahar.
Succese.
Haralambie Mânăfrântă nici nu observă cum a golit primul pahar.
– Să mai luăm câte unul. Doar sunteţi pentru prima dată la mine.
– Bolnavul, unde-i bolnavul? se nelinişti doctorul, uitându-se suspect prin părţi.

– Ba nu-i nici un bolnav. Nu vedeţi că toţi îs sănătoşi. Hai, luaţi-1, căci sunteţi
medic, ce naiba, îl îndemnă Vasile Moare.
Haralambie Mânăfrântă, bucuros că toţi îs sănătoşi, dădu peste cap şi al treilea
pahar.
– Mai puneţi şi-n gură ceva, căci după un păhăruţ, roşia murată merge pe
gâtiţă ca unsă cu unt.
Medicul de la „Urgenţă", curios de a afla cine şi cu ce scop îi sunase, cu roşia în
mână muşcată pe jumătate se adresă către stăpânul casei:
– Bre, cum îţi mai spune...
– Vasile... Vasile Moare.
– Văd eu că nu mai mori, dar cine m-a sunat?
– Eu.
– Cu ce scop?
– Mai luăm câte un păhăruţ şi apoi vă spun eu toate ce am pe inimă... Ei, hai
noroc!
Ambii mai luară câte-un păhărel, apoi încă unul şi încă unul până Vasile Moare
socoti că amu-i momentul să-şi dea foc inimii.
– Apoi, iaca, stimabile doctor, aş vrea să fiu bolnav vreo 2–3 zile.
– Cum bolnav? Nu-nţeleg nimic, îşi ţinti ochii Haralambie spre Vasile.
– Ei, nu-nţelegeţi?! Las' că de ce o fi nevoie din partea mea, apoi... fiţi fără'
grijă... Ia, de-un „certificat” am şi eu nevoie, că mâne-s prins de cumătru la văru-
meu...
După încă vreo două-trei pahare ambii au găsit limbaj comun. Doctorul
Mânăfrântă i-a scris „bolnavului" un certificat, apoi au „udat” certificatul şi căzu de pe
scaun de parcă-1 cosi cineva. Aici apăru şi şoferul Gavril, holbându-şi ochii ca cepele,
însă spinarea lată a lui Vasile Moare îl făcu să închidă uşa...