SUB ARC DE CLIPE MUTE -
Popa Ies Vanda
De toamna-ți este fadă și se
încruntă norii
Prin ploaie de perdele cu
ochi cețoși de sare,
Suspinele bat toaca
inlăcrimându-ți zorii
Și dorul sângerează în beznă
de-așteptare,
Sub arc de clipe mute
să-ngenunchezi tăcut,
Scrisori când răsfoiești,
schițând un zâmbet trist,
Zăvor să pui pe suflet și
ultimul sărut
Îngroapă-l în cenușă, nu-ți
sunt și nu exist!
Îți plec din vis tiptil așa
cum am venit,
Miresme n-au să-ți lase nici
macii stacojii,
De fluturi se vor zbate în
gândul ostenit
Strivește-i sau alungă-i, eu
nu voi reveni!
De umbre fără vină vor adia
din mine,
Învață să le-ngheți în
iernile tăcerii!
Ce sens ar mai avea să
ațipească-n în tine?
Crini de-amintiri îneacă-i în
apele uitării!
De-n agonii lăstunii, cu glas
sfâșietor
Te vor striga prin maci cu
dor necontenit,
Le iartă rătăcirea și zbor
întâmplător,
Sunt amăgiri, iluzii și resturi
din sfârșit.
URC TREPTE- Popa
Ines Vanda
Miroase-a rai și cer, îmi
ning în suflet stele
Și-n albul absolut vin
îngerii să spele
Albastre anotimpuri furate
tuturora
De cea mai nefirească,
neliniștită oră.
Ne-adună și ne scad mulțimea de cuvinte
În piesa fără nume, călcând
pe cele sfinte.
Un cântec mă separă de-atâtea
dezacorduri,
De note fals cântate pe
portativ de cioburi.
Cuvânt divin și sfânt mi-a mângâiat arsura,
Iar gustul de-anghinare l-a
îndulcit prescura.
Să mă salvez de-otrăvuri, de
tot ce nu eram,
Neîntinate flori, purtate
talisman,
Le-am strâns din primăveri,
pentru-a rămâne-ntreagă.
Nici coasa-nveninată, ce-a
secerat în grabă,
Nici curcubeul meu sub tălpi
de lupi strivit,
Nici fluturii iubirii, nimic
nu mi-a murit.
Am iscălit cu aripi, rănite
de ninsoare
Pe frunze care astăzi cer
dreptul la uitare.
Păiănjeniș profan și pâcla de
pelin
A spulberat-o vântul cu
adieri de crin.
M-am vindecat de humă,de tot
ce-am irosit,
În suflet, mirt jertfit din
nou a înflorit,
Brumate desfrunziri se iartă
prin iubire,
Urc trepte-nzăpezite, spre-a
Ta dumnezeire!
RĂVAȘ DE TOAMNĂ -Popa Ines Vanda
S-a-mbrăcat în frac pădurea
cu frunziș de chihlimbar,
Fluturi rătăciți prin ramuri
o gătesc cu papioane,
Iar pe creste munții poartă
un joben de porumbar,
Licurici ghiduși fardează
grânele cu lampioane.
Greieri tandri ne răsfață cu
refrene desuete,
Nucii aplecați de umeri
încărcați de rod bogat
Ne alintă-n reverențe
jertfind frunzele cochete,
Așternând covor de vise peste
câmpul brun roșcat.
Rândunele ne descântă cu
penaj de acuarelă
Desenând pe tâmple gânduri cu
trifoi de patru foi,
În aromă de gutuie sub a
timpului umbrelă
Te sărut cu toată vara
strânsă-n vise de-amândoi.
În a sufletului vatră nicio
umbră nu adie,
Autografe-ți las sub gene cu
absint de păpădii,
Ți-am trimis postașii toamnei
cu răvaș de bucurie,
Bem din cupe ceai de stele în
calești de reverii!
MI-E TARE DOR - Popa Ines Vanda
Când noaptea își trimite solia ei de stele
Și luna iar clipește din genele-i de foc,
Te furișezi în taină în gândurile mele
Și-n tâmpla amintirii revii ca într-un joc.
Dac-ai putea-nțelege ce-adânc îmi e pustiul
Și cum strivesc în mine tot ce tu nu mi-ai fost,
N-ai zăbovi-n răscruce, n-ai sfredeli-n adâncul
Fărâmei de iubire, ce i-am plătit doar cost.
Te-ai cuibărit în suflet, mi-e tare dor de tine
Și-aș despica și cerul să pot să te alung,
Dar locuiești în mine, sfidezi chiar și destine,
Întârzii-n visul nopții, mă arzi pe jar și rug.
Înlacrimat e cerul, iubirea-ți aparține!
Ce-ai rătacit in mine? Un vis deja cernut.
De nu-mi auzi chemarea în clopot de suspine,
Te zămislesc din nuferi, din lacrimi și din lut.
ȘOAPTE RĂZVRĂTITE - Popa Ines Vanda
Dansează-n valsuri desuete
atâtea clipe și-ntrebări,
Buchet de șoapte
răzvrătite s-au rătăcit printre
visări.
Aș vrea să-ți scriu sau să te
chem.Să uit de tine? Nici nu știu,
De-s umbră eu, himeră tu,
dorința de-a putea să-ți fiu,
Tandrețe, lacrimă tăcută,
celestă rază , mac-poem,
Miraj pictat din dor de tine,
mlădița unui vis boem.
Banale gânduri , utopii, un
pescăruș îndrăgostit,
Parfum de vers dintr-o
scrisoarea mă răscolesc la nesfârșit.
Strivit sub cruci
de-nstrăinări, vinovații mă răstignesc
Că-n grabă am uitat să-ți
spun: sa-ți fie bine, te iubesc!
Amară, dulce frenezie, o
boală ca o iarnă lungă,
În care vii și-n care-ți
plec, o viață n-are să ne-ajungă,
Să ne-alungăm, să ne iubim,
să frângem punți de-mpotriviri,
Nici ploi să spele veșnicii
de ne-ntâmplări și amintiri.
N-am să renunț să-ți colorez
fântâni de dragoste șuvoi,
Nici stele să-ți strecor în
gând, destin de cer să-mpart la doi.
Când peste genele de crini
pictează luna praf de-argint
Aceeași spini îi porți în
trup și cicatrici din dor de-alint.
Un anotimp îmi mai doresc,
ninsori de tei să ne aline,
Să-ți vindec sufletul rănit, să-ți fie veșnic
dor de mine!
Multumesc frumos! Onorata!
RăspundețiȘtergere