O femeie când iubește..
O femeie când iubește,
Dă tot pentru omul ei,
Uneori, se umilește,
În numele dragostei.
Se oferă, cu speranță,
Tânjind după mângâieri,
Și de trecut se agață,
Să rămână. Ca și ieri.
Nu-i place singurătatea,
Ea-i făcută pentru doi,
Deși, pe perna ei, noaptea,
Plânge pentru amândoi.
Mereu iartă cu răbdare,
Fie palma, ori cuvântul,
Nu contează cât o doare,
Sau cât o arde pământul.
Nimenea nu o întreabă,
Durerea, cum și-o ascunde,
Dacă lacrima din barbă
În sufletul ei pătrunde.
Dacă a obosit vreodată,
Să tot spună "Va fi bine."
Atunci când soarta-i arată,
Doar părțile ei meschine.
Toți o văd zâmbind, senină,
Fără niciun gând păgân,
Însă inima-i prea plină
Zace sub sternul bătrân.
Ochii ei? Oh, curcubeie!
Parcă nicicând nu au plâns,
Dar numai biata femeie,
Știe câte mări a strâns.
...
O femeie când iubeşte,
Iartă, îndură și tace,
Deseori se umilește,
Câți bărbați, la fel ar face?
În lacrimi, tu vii pe lume.
În lacrimi, tu vii pe lume,
Fără haină, fără grai,
Fără trecut și fără nume,
Fără să știi ce soartă ai.
Crești, visând la ziua-n care,
Anii... se vor aduna,
Însă, viața de om mare,
Multe palme îți va da.
Vei întoarce des obrazul,
Fiindcă omul e mișel,
Să nu-i spui oful, necazul,
Că-i lup deghizat în miel.
Cu o palmă, mâna-ţi strânge,
Vărsând lacrimi de actor,
Cu cealaltă te străpunge,
Cu lamă de trădător.
Așa e și cu amorul,
Ai grijă cui îi oferi,
Visele, gândul și dorul,
Și-ale inimii - 'ncăperi.
Pe unii, ține-i la ușă,
Sunt musafiri neciopliți,
Se înfig ca o căpușă,
În suflet, fără să-i simți.
Apoi de toate te seacă,
Până... ruină devii,
Cu agoniseala -ţi pleacă,
Rămâi în odăi pustii...
Trist, singur și-n agonie,
Știu ce gânduri te străbat,
("Unde ești, copilărie?")
C-am fost ca tine, odat'...
...
În lacrimi, tu vii pe lume,
Și tot în lacrimi trăiești,
Iar când viața îți apune,
În lacrimi, clipe cerșești.
Enoriaș nefericit.
Doamne!
Mult te-am iubit, fato,
Icoană între femei,
Inima mi-am îngropat-o,
În cimitir de atei.
Din mir,
Și din stropi de rouă,
Ți-am clădit frumos altar,
Și cu mâinile - astea două,
Mă rugam la tine, dar...
N-am știut,
Că nu ești înger,
Ci un demon, deghizat,
Fără inimă, tot sânger,
Un ateu ce n-a uitat,
Că odată,
I-ai fost zeie
Nemurire și destin,
Of, cât te-am iubit femeie,
Tu, călău cu zâmbet fin.
Mi te- închinam,
Cu credință,
Și de dragoste orbit,
De-am ajuns, prin umilință,
Enoriaș nefericit.
N-ai vrut,
Să-mi mai auzi ruga,
Și te-ai dus spre alt lăcaș,
Lăsându-ți, icoana, slugă,
Ca pe ultimul pungaș.
Doamne!
Mult te-am iubit, fato,
Ești demon între femei,
Inima mi-am îngropat-o,
În cimitir de atei...
Aș vrea... (Dor de tine.)
Mi-e dor de tine și aș vrea,
Să devin, (Dac-aș putea!),
Vântul ce bate ușor,
Și așa, să mă strecor,
Să văd tot ce ți se-ntâmplă,
Să-ți las un sărut pe tâmplă,
Să-mi simți buzele, să zici:
"Știu, iubito! Ești aici...".
Mi-e dor de tine și-mi doresc,
Tăcută, să te însoțesc,
Pașii timizi să ți-i număr
Să fiu lângă al tău umăr,
Când greul va fi prea greu,
Să-l pui pe umărul meu,
Să-mi simți mâinile, să zici:
"Știu, iubito! Ești aici...".
Mi-e dor de tine, dar nu pot,
Timpului să-i fac complot,
Să-l întorc, să fie iar,
Zi de "Luni" în calendar,
Să mai fiu, măcar o clipă,
Om fragil, pe-a ta aripă,
Să-mi simți inima, să zici:
"Da, iubito! Sunt aici...".
Haide, mamă, vino - acasă!
Haide, mamă, vino-acasă,
Dorul meu prea bine-l știi,
N-aveai ce pune pe masă,
Acum ai, de ce nu vii?
Am crescut, m-am făcut mare,
Te-am așteptat fără rost...
Nu ai nici o remușcare,
Că "Mamă" nu prea ai fost?
Credeai că îmbrățișarea,
Poate fi schimbată -n bani?
Îmi mai știi înfățișarea?
Mă-ndoiesc, trecut-au ani.
Numai bunica, sărmana,
A făcut din vlăstar, pom.
Îmi umplea cu lapte, cana,
Datorită ei sunt om.
N-avea în cămară, multe,
Împreună flămânzeam,
Însă, cu lucruri mărunte,
Doamne, fericiți eram!
Tu, mămico, din păcate,
N-ai știut să fii ca ea,
Da, îmi trimiteai de toate,
Dar mai puțin... dragostea.
S-a dus către Cele Sfinte,
Cu povară grea pe piept,
Că n-ai fost un bun părinte,
Deși te - 'nvățase... drept.
Mi-e dor de a sa poveste,
Parcă lacrima -mi ștergea,
Când nu primeam nicio veste,
De la tine, mama mea.
Sunt bărbat în toată firea,
O să am cândva, copii,
Dar nicicând, dezamăgirea,
Pe chipul lor nu va fi.
Mă voi lăsa dus de soartă
Fie și prin țări străine
Dar n-am să uit niciodată,
De copiii mei. Ca tine...
Mi-e imposibil fără tine...
Ești un rău ce-mi face bine,
Iad amestecat cu Rai,
Mi-e imposibil fără tine,
(Cu ţine-i la fel, știai?).
Ești leacul ce mă rănește,
Cu buze dulci-amărui,
Ești boala ce se hrănește,
Cu privirile -mi căprui.
Ești păcat și rugăciune,
M-aș lepăda, însă nu pot,
În venă mi-ești slăbiciune,
Te răspândești peste tot.
Mi-e imposibil fără tine,
Mă doborî, aripi îmi dai,
Ești un rău ce-mi face bine,
Iad amestecat cu Rai...
Copiii m-au dat uitării...
Nimenea nu-mi trece pragul,
Uneori, numai toiagul,
Mi-e martor la suferinți,
Suntem mulți, orfani - părinți.
Copiii m-au dat uitării...
Gustul pâinii și al sării,
Îi dezgustă, nu-l mai vor,
Pe masa străinilor,
Au totul ce le poftește,
Iar mama lor, flămânzește.
Mi-au luat telefon, cândva,
"Să răspunzi când te-am suna!",
De trei ani n-au mai sunat...
Mă-ntreb, oare l-am stricat?
Le-am pus la poștă un plic,
Cu sufletul strâns și mic,
Cu acel suflet de mamă,
Dacă treceau printr-o dramă?
Dar erau bine-mersi...
Mi-au trimis niște hârtii,
Și un bilet scris pe fugă,
"Sperăm, maică, să-ți ajungă!".
Câteva bancnote - amare,
Nu-mi șterg lacrimile, care,
S-au făcut, pe al meu chip,
Răni adânci de-atâta timp...
Ce știu ei? Că eu, bătrână,
Stau cu icoanele -n mână,
Și mă rog, pe la toți sfinții,
(Așa cum... mai fac părinții.),
Să îi ferească de rele,
Chiar cu prețul vieții mele?
Copiii m-au dat uitării,
Aștept ziua - 'nmormântării,
Poate - așa am să-i văd strânși,
La căpătâiul meu, plânși...
Ne trezim bătrâni, din prunci...
Bătrânețea -ți schimbă chipul,
Riduri și cearcăne - adânci,
Uite-așa ne trece timpul,
Ne trezim bătrâni, din prunci.
Bătrânețea-ți cere plată,
Pentru viața ce-ai trăit,
De-ai trăit, sau nu, cu pată,
Prețu-i la fel. De plătit.
Bătrânețea-ți ia cu sacul,
Lăsându-ți doar firmituri,
În oglindă-ți spui: "Săracul!",
Și-ai vrea clipe să mai..."furi".
Bătrânețea-ți râde-n ceafă,
Când tu, în hohote plângi,
Beți din aceiași carafă...
Ea, zile, tu, stropi nătângi.
...
Nu contează dacă-i fost,
Bogat sau cu 2-3 zloți,
Groapa, ultim adăpost,
E aceiași pentru toți...
Lacrimi de copil.
De-aș avea o păturică,
Să mă apere de frig...
Of, și mi-e așa fomică,
Am păpat doar un covrig.
Sunt murdară și tristuță,
Trupușorul mi-e fragil,
Zi de zi, în batistuță,
Adun lacrimi de copil.
Mai primesc câte-o pâinică,
De la oamenii cei mari,
Zic: "Săraca mititică...",
Și se duc... cu pașii rari.
Nimenea nu mă întreabă,
(Trec cu toții, fericiți...),
De ce am lacrimi în barbă?
Sau de am, cumva, părinți?
Mă tot uit așa, cu frică,
În casa altor copii,
Au hăinuțe, căldurică,
Și atâtea jucării...
Hăinuțele mele -s roase,
Piciorușele sunt... sloi,
Perișorul îmi miroase,
Plin de praf și de noroi.
Din norișori, iarăși pică,
Stropii reci, neîncetat,
Daca-aş fi avut mămică,
Ploaia nu m-ar fi udat...
Și o căsuță din paie,
Era bună, adăpost...
Nu aș mai fi stat în ploaie.
Și din paie să fi fost...
Ce mai faci, mamă iubită?
- Sărut mâna ta muncită,
Ce mai faci, mamă iubită?
N-am mai fost pe la matale,
Atâtea mi-au stat în cale,
Distanța, timpul și banii,
Nu te-am mai văzut cu anii!
Ai îmbătrânit, măi mamă,
Parcă ai omăt pe geană,
Și pari așa necăjită,
În toiagu -ți sprijinită...
- Am îmbătrânit, copilă,
Viața asta n-are milă!
Repede... repede trece,
Azi te naști, mâine ești rece.
Noaptea mă rog la icoane...
"Mai ține-mă vie, Doamne,
Să-mi văd iarăși copilița,
Cum deschide larg portița.".
- Sărut mâna ta muncită,
Iartă-mă, mamă iubită...
Regretul în mine sapă,
Nu ți-am dat cană cu apă,
Și nu te-am ferit de boală,
De ai sau nu, burta goală...
Te sunam la săptămână,
("N-o sun des că e bătrână!"),
Și-ți vorbeam cu voce - anostă,
"Repede, mamă, că costă!"...
- Fata mea, te iert de toate,
Că nicio mamă nu poate,
Să nu-și ierte propriul sânge,
Hai nu mai plânge, ajunge!
Ți-am copt cozonac cu nuci,
Și străinilor să duci...
Plăcintă, niște sarmale,
Pe placul inimii tale!
- Sărut mâna ta muncită,
Mulțumesc, mamă iubită!
Însă știi? Cam toți străinii,
Înțeapă mai rău ca spinii...
De ești trist, de ești bolnav,
Tragi în țara lor ca sclav,
Și pentr-o felie -n plus,
Câte, câte ai de dus...
Pune ce-ai gătit, pe masă,
M-am întors, mamă, acasă!
Schimb de inimi.
Hai să facem schimb de inimi,
Fără niciun fel de... cost,
Să văd şi eu, ţi-a fost bine?
Să vezi şi tu cum mi-a fost...
Hai să facem schimb de inimi,
Ori ţi-e frică să-ndrăzneşti?!
Eu să-nvăţ să dau uitării,
Tu să-nveţi să mă iubeşti...
Hai să facem schimb de inimi,
Doar o zi, măcar atât...
Tu să plângi cu lacrimi grele
... Iar eu, de ele să râd...
Hai să facem schimb de inimi,
... Fără să rostim cuvinte,
Tu s-asculți pe-a mea cum bate,
Eu s-ascult pe-a ta cum minte...
Hai să facem schimb de inimi,
Şi-apoi... le luăm înapoi...
Tu, pe-a ta, goală şi rece,
Eu, pe-a mea, plină de "Noi"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu