Ambiguitate
În amurg, doar briza mării intr-un colț uitat de lume
Stăpânește, domolind, tulburarea dintre valuri...
Neuitat, păstrat în gânduri, dintr-un veac desprins anume
Un tablou mai reînvie dorul unor idealuri.
Par din galaxii opuse dar privirea îi trădează,
Ferecați în toiul zilei în baloane de săpun.
În atâta ignoranță când nimic nu te salvează,
Doar ei doi mai vor să schimbe, lumea,
într-un loc mai
bun.
Îmbătați de-amăgitorul elixir al tinereții
Exaltarea unui iris prinde-acel frumos apus!
Cum să construiești un dig, să oprești vâltoarea vieții,
Când din suflete spre buze curg cuvinte ce-s de spus?
Se surprind într-o oglindă și mirați se recunosc
Într-un ciob ce deformează... sau asemănări native?
Sunt aici doar de o clipă... cine știe?... un
abscons?
Dintr-o viață viitoare fără remușcări tardive.
Punte peste vremi
Peste tot cuprinsul zării se așterne-a vremii ceață,
Eu întorc din urmă-o filă din caietul de demult .
Din imagini demodate, par acum a prinde viață
Mici secvențe-ntâmplătoare ce au fost cândva tumult.
Îmi apropii fruntea rece de fereastră... pentru-o clipă ,
În odaia, azi uitată, glasuri blânde-o-nsuflețesc.
Aș schimba pe dată locul și-aș zbura chiar cu-o aripă
Să mai simt din nou căldura... (timpuri noi o ocolesc)...
Pe străduța-ntortocheată cu mulți tei și iz de vară,
Jurămintele musteau prin iubirea adevărată...
Visurile s-au topit sub o mască grea de ceară
Și-mi repugnă clar ideea de a spune -"a fost odată
".
Mă așez pe-o punte veche și imi scald privirea-n mare...
Nici nu știu ce mă-nfioară... poate-un tainic asfințit?
Contradicțiile vieții?Răsăritul încă doare
Când își pierde frumusețea?... ritmul timpului grăbit...
Șlefuitori de vise
Neîntrecuți în taine de a spori misterul
Prefabricând iluzii din "fașă ", fără rost,
Setați pe ceasul vremii furând doar efemerul
Ne agățăm de vise într-un decor anost.
Filozofiii de seară așteaptă în tăcere
Prin gânduri abuzive ce își proclamă trist,
Idei preconcepute ademenind cu "miere"
Fad, visător novice cu ifos de- altruist.
Un puzzle dificil cu-atâtea piese lipsă
În agonia minții! Și-uităm a ne ruga...
Dar verbul "a iubi" cât încă mai există
E spațiul dintre inimi, de vrem a-l conjuga.
După perdeaua nopții sub maldăr de cuvinte,
Când astrele din cer ne sunt ades promise,
Întrezărim lucid și acceptăm cuminte
Menirea de-a rămâne șlefuitori de vise.
Nostalgii atemporale
Într-un timp ne-nvrăjbit de ocară și ură
Vraja serii-și revarsă miraju'-n ocean.
Solitudinea verii și vântul mai fură
Tresăriri de o clipă, presărându-mi alean.
Cu privirea pierdută-n ținuturi apuse
Și-amintiri îndesate sub stânci de coral,
Risipesc năluciri în poeme ascunse
Levitând, poate straniu, ca-ntr-un vis, ireal.
Regăsesc euforic vechi urme-n nisipul
Clepsidrei întoarse... pentru mine-a păstrat
Ofranda iubirii? Sau joaca cu timpul?
Ireversibilul drum ce m-a bulversat.
Misteriosul hazard cu umbra-i precară
M-atinge la tâmple cu-acel zâmbet șiret...
O lume creată... vizionară,
Se-ndepărtează de mine, nostalgic, discret...
Sunt
Sunt doar un strop din ploaia ce cade
Și pașii parcurși în clipe-i măsor.
Timpul, formatul unei arcade
Sub care vremelnic, ușor mă strecor.
Sunt noapte desprinsă de zgomotul zilei
Când vise trezite cu zorii, sfârșesc.
Monograme pictate în capătul filei
Ilizibil... complex... ce mă definesc.
Sunt gheață și foc arzând deopotrivă...
Înclin și balanța-ntr-un singur taler...
Sculptate în suflet ca-ntr-o misivă
Cuvinte-mi hrănesc al minții ungher.
Aș fi și n-aș fi intr-o lume abstractă...
Mi-e teamă -ntr-un fel de gândul cărunt...
Mi-e dor să surprind o sclipire intactă
Regăsindu-mă-n oameni, să simt că... eu sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu