David Anca-Maria
MĂICUŢA MEA
|
|
Cu ochii-n lacrimi
privesc o poză cu măicuţa mea.
Mi-e dor de tine, mamă!
De glasul tău duios,
De zâmbetul tău cald,
De mersul tău silenţios,
De vorbele rostite
Cu dragoste de mamă,
Pline de poveţe,
Spuse cu blândeţe.
Vin la tine, mamă,
Să-ţi spun că te iubesc
Şi să te strâng în braţe
Ca pe o icoană sfântă,
Să-ţi mângâi părul alb
Cernut de atâtea griji,
Să îţi sărut lumina
Din ochii tăi blajini,
Atingându-ţi obrazul
Brăzdat de ridul vieţii,
Privindu-te în ochi
Să-ţi cer iertare
Pentru greşelile
Ce ţi-au adus supărare,
Topindu-mă-n dragostea ta mare,
Îmbrăţişându-te cu patos şi ardoare,
Tu vei rămâne veşnic în inima mea
Oriunde te-ai afla.
|
Strigăt
Gândurile se plimbă pe lac,
Lacrimile curg în cerdac,
Florile mă îmbie să tac,
Iarba mă ţine-n prag,
Frunzele se leagănă-n copac,
Aşteptând să bată un vânt,
Să bată în noi un cuvânt,
Trezind vârtejuri de gând.
Privesc poporul târât spre mormânt,
Luat de ape şi vânt,
Pătruns de boală adânc,
Cuprins de ură şi nimic sfânt.
|
|
Sunt aici
să-ţi prind sufletul în palmă,
Sunt acolo
navigând pe o mare calmă,
Sunt oriunde mă primeşti,
Să m-asculţi, să-mi spui poveşti.
Sunt oricum în gândul tău,
Nemişcat privind din hău,
Cum o viaţă ne iubim
Şi-n tăcere noi trăim.
Sunt aici
în umbra ta,
Sunt aici
când vei pleca,
Lângă tine eu voi fi
Când viaţa se va sfârşi.
M-AI ÎNVĂŢAT
|
M-ai învăţat să fiu iubire,
Să mă topesc în fericire,
Să mă adun în nemurire,
Căutând furtuna din mine.
M-ai învăţat să zbor
Ca o pasăre printre nori,
Să cânt iubirea printre astre
În zgomotul trăirii noastre.
M-ai învăţat s-ascult tăcerea
Sub un potop de stele,
Să înfloresc precum un iris
La poarta vieţii mele.
TU
|
Tu eşti primăvara-n suflet,
Eşti foc şi eşti pământ,
Eşti ploaie şi cuvânt,
Eşti dor şi eşti vânt.
Mă prind de pământ,
Scormonesc după vânt,
Iau ploaia în gând
Şi te chem în cuvânt.
Iţi aud paşii în vânt,
Mă-ncolăcesc de pământ,
Mă cuprinde un dor
De pasul tău călător.
Străzile
|
Mă plimb pe străzi fără sens, agăţată de timp,
Străzile îmi par mai pustii decât sunt,
Negura cuprinde frunzele şi florile,
Luminile se sting şi n-apucă zorile.
Un trubadur îşi mişcă viorile
Şi-şi plânge durerea, singurătatea şi ploile.
Circulă ura nestingherită pe drum,
Căutând suflete stinse în scrum,
Suflete fără iubire, fără credinţă.
Oamenii nu mai poartă cheile legate de gât,
Să simtă, să vibreze, să ştie cine sunt,
Dacă a mai rămas ceva pe pământ,
Să culeagă tăceri din cuvânt.
TE CAUT
|
|
Te caut în vise
Prin ferestre deschise,
Te caut în cuvinte,
În propoziţii succinte.
Te caut în iarbă,
În fiecare fir înverzit,
În fiecare floare înflorită,
În fiecare frunză căzută.
Te caut în amintiri,
Scormonesc prin sertare,
Găsesc doar frânturi
De gânduri amare.
Te caut în privirea mea,
Revărsată în privirea ta,
Mă oglindesc în imaginea ta,
Căutând strălucirea mea.
Te caut în mare,
Să-mi potoleşti setea arzătoare
De dor şi de aşteptare,
Pe o corabie de vise
URMELE TALE
|
|
Urmele tale au rămas în aşteptarea mea,
Un pârâu curat de munte s-a revărsat pe urmele tale,
Aducându-le în vâltoarea inimii mele.
Ramurile copacilor s-au legănat în ritmul muzicii,
Vibrând la adierea vântului printre frunze.
Muzica răsună din bătăile inimilor noastre
Ca ropotul copitelor venit din depărtare.
CUVINTE ARUNCATE
|
Am
atins valurile
Simţind mările,
Am explorat dealurile
Învăţând cărările,
M-am prins de flori
Vibrând culori,
Am plâns în nori
Căzând ninsori,
Ascult viori,
Dându-mi fiori.
Mă prinzi de mână
Sub clar de lună,
Citesc pe buze
Prinse-n meduze
Un dor de muze
Rătăcite-n frunze.
Mă înalţ uşor
Şi simt că zbor
În vârf de nor
Cuprinsă de un dor
De primul amor
Pictat in decor.
|
|
|
|
|
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu