ANETA PIOARĂ - ROMÂNIA - CRIMA DE LA ÎNTORSURA BUZĂULUI -ACTUL -I-

PIESĂ DE TEATRU

BLESTEMUL FERICIRII

                                                                                 ACTUL -I-

PERSONAJELE

MATEI - pădurar, 38 de ani, prietenul lui Gheorghe, un bărbat frumos, înalt, cu ochii verzi și păr negru.

NASTASIA - soția lui Matei - 36 de ani, înaltă, cu fața sarbădă, cu părul scurt și ochii spălăciți.

GHEORGHE  - un bărbat de statură potrivită, cam de 39 de ani, gură mare și nas ascuțit, cu început de chelie.

ELENA - soția lui Gheorghe, 34 de ani, frumoasă, brunetă, ochi negri și păr negru lung.

COSTANDA - soacra Elenei și mama lui Gheorghe, 63 de ani, o femeie zdravănă, cu o privire ageră și mers legănat.

OLGUȚA - fata surorii Elenei, 13 ani, vine des la Elena să doarmă cu ea.

RĂDIȚA - o vecină de-a Costandei.

TREPĂDUȘ - șeful de post din comună

ȚANDĂRĂ -  subalternul lui Trepăduș, agent de poliție.

MUSTAȚĂ - al doilea subaltern al lui Trepăduș, tot agent de poliție.

Procurorul POPESCU - 40 de ani, voinic, brunet, arogant.

Judecătorul de la crimă organizată : ISTRATE - 60 de ani, slab, taciturn,  cu ochii negri adânci.

Doctorul legist - PAMFIL IONESCU - 55 de ani, blond, plinuț, cu o privire blândă.

SCENA I

Acțiunea se petrece în casa lui Gheorghe. El este plecat  într-un sat mai depărtat, la niște rude să cumpere un tractor.

În bucătăria frumos mobilată și o masă mare în mijloc stau de vorbă Matei și Elena.

ELENA - Și, spune Matei, zici că ai văzut tractorul lui nea Marin, e bun? N-o să dea Gheorghe banii degeaba... ce zici?

MATEI - E bun mă, e bun, faci cu el de toate, primăvara îi atașezi plug, semănătoare, toamna arăm pământurile, atașăm remorca și cărăm porumbul... e bun ... e bun ... ce mai... de aia s-a dus el la nea Marin la Corbeanca?

ELENA - Da, da, s-a hotărât, că ne-am săturat să tot plătim la alții pentru toate treburile... ăla vechi se strică mereu... și avem atâta pământ...

MATEI - Bravo mă, și mie nu-mi spuneți... Ce secretoși sânteți!

COSTANDA - Lasă Matei, nu te supăra! Poate a vrut să-ți facă o surpriză... Mai ales că voi vă ajutați, tu ai semănătoarea aia nouă... Vă veți ajuta? Ce zici?

MATEI - Sigur, sigur, țață Costandă, noi suntem prieteni de mici, am crescut aici cu toții... Gheorghe era în banca întâi la școală, premiant mereu, ce mai... Dar noi colegii lui nici  azi    n-am înțeles, de ce nu l-ați dat la liceu cu mine, la Brănești. Cred că ar fi fost cap de listă la intrare...

COSTANDA - Of, bărbatul meu,  el, D-zeu să-l odihnească!  Zicea mereu când îi pomeneam de școală ,, Ce ai, măi femeie... tu parcă ești pe lumea ailaltă... Ce să caute băiatul nostru la liceu? PĂDURAR  să-l înjure toată lumea... că fură din pădurile oamenilor... Noi, noi avem atâta pămînt... cine să-l muncească? Ce proști am fost că n-am mai făcut măcar un băiat...  noi suntem țărani de viță veche, stăbunicu ... a avut aproape un sfert din pădurile de la Întorsura Buzăului... Eu mă uitam la el și, parcă îmi băga cineva câlți în gură, nu puteam să zic nimic, nu puteam să-l contrazic, cu toate că eu visam de când era Gheorghe prin clasa a doua, că el e bun de pădurar. Totdeauna i-a plăcut viața asta liberă , natura...

MATEI - Cât era el de deștept, țață Costandă, se făcea inginer bre, inginer silvic, înțelegi? Era as la științile naturii... și la matematică la fel... Eu, eu eram mai puturos,  dar m-am descurcat... Au, m-am luat cu vorba și am uitat să vă zic la ce am venit...

ELENA -(curioasă) Chiar, aveai treabă cu Gheorghe, hî?

MATEI - Da, mă Elena, voiam să meargă cu mine să tragem niște lemne cu tractorul lui ăla vechi. Mai merge? Că n-am mai dat de mult pe la voi...

ELENA - Merge, merge, dar se strică des... s-a săturat să-l tot repare, de aia s-a hotărât să-l cumpere pe ăla de la nea Marin. El nu prea l-a folosit, că băiatul lui a plecat în afară și tractorul a stat degeaba...

MATEI - Și când vine? Am să trec pe la voi peste vreo câteva zile să văd tractorul și să vorbesc cu el...

ELENA - Nu știu, nu știu, cred că stă mai mult, că se duce la Buzău, dacă o lua tractorul... trebuie să facă actele, să-l înscrie... e aproape de Buzău...  să vină cu toată treaba  făcută...

COSTANDA - (se ridică de pe scaun, parcă împinsă de ceva grav) Aoleu, ce-am uitat! Am ceva pe plită, cred că s-a făcut scrum, m-am luat cu voi, cu vorba... M-am zăpăcit de tot de când a murit Vasile... Vai de capul meu ... (iese)

ELENA - Du-te, du-te repede, poate nu s-a ars. (lui Matei) Bine că s-a dus...  tu vii din ce în ce mai rar... n-am avut când să-ți zic... că nu mai pot să dorm... dacă ăla mic o să semene cu tine, ce mă fac? Am coșmaruri noaptea...

MATEI - Ei, asta-i bună, și ce ? nu mai semănă om cu om, mă?  Important e că o să avem un copil, al nostru, rodul iubirii noastre... Stearpa asta a mea nu poate să facă... Gheorghe nu poate... Bine că nu i-a zis doctorul ăla de la Sovata nimic, i-a dat speranțe...

          Măi, și ce mult își dorește și el copilul ăsta... Dacă ai ști cum îmi mângâie burta seara, înainte de culcare. Câteodată chiar mi-e milă de el... (Matei scrâșnește) Eu ce-o să fac cu voi? O să pot să ascund toată viața iubirea asta a noastră? Că i-am zis lui tata: ,,nu mă da tată după el că nu mi-i drag deloc... și plângeam... Degeaba. El  zicea ,,Lasă Elena, tată, că toate trec prin stomac, când oi vedea tu curtea aia plină de hambare, cotețe cu porci, păsări și atâția oameni care să muncească pentru tine, îl vei iubi și pe Gheorghe. Și apoi, el e un băiat bun, nu bea,  nu fumează,  calm,  harnic și deștept. Tata toată viața și-a dorit  să aibă pământ mai mult. El,  săracul, n-a avut decât un pogon de pământ și ne-a crescut tare greu...

MATEI - (se uită în toate părțile, se uită și la fereastra la care sunt trase jaluzelele, se apropie de Elena, o sărută cu patimă și oftează...) Doamne,  Doamne, de ce ai orânduit lumea asta așa? De ce așa de-a îndoaselea?... Să nu uiți, luni, la  stejarul nostru, ai grijă! Știi ora, da? (iese)

ELENA- (se învârte prin bucătărie, buimacă, își pipăie burta, își dă drumul pe un scaun și pune capul pe masă...(plânge, plânge în hohote) Doamne,  Doamne, ce viață!

Se aud ciocănituri în geam.  Elena tresare,  se ridică,  se șterge la ochi.

Cine-i acolo? (Se apropie de  ușă și trage repede zăvorul) Vorbește! Cine-i acolo?

Se aude o chicoteală. Deschide ușa...

ELENA - Olguța,  m-ai speriat,  să nu mai faci glume de astea!

Intră Olguța și se așază amândouă la masă.

Olguța - (fâstâcită) Nu te supăra tanti, am vrut să glumesc... iartă-mă!   Dar de ce ai plâns? Cine te-a supărat?

ELENA - Bine că ai venit,  îmi era urât, Gheorghe e plecat de două zile și cred că nu vine până poimâine... Ai mâncat? Hai că am ceva bun pentru tine... dezbracă-te... nu te mai las să pleci. E ger afară?

OLGUȚA - E ger , te ciupește de obraz... și zăpada e mare...

ELENA - Și bietul Gheorghe e tot pe drum, săracu... Zici că ai mâncat?

OLGUȚA - Am mâncat mai devreme niște păstăi  prăjite... foarte bune ... a pus mama din vară la borcane ... Știi, ea ține post cu mamaia, dar eu cu tata mâncăm de toate...

ELENA - Bine, dar ce-ți dau eu, mănânci sigur... (scoate din cuptor o tavă, miroase a plăcintă... o pune pe masă, ia un cuțit și taie două bucăți mari, le pudrează cu vanilie și le pune pe două farfurii frumoase, întinse) Ia și mănâncă! Să-mi spui dacă-i bună!

Mănâncă amândouă cu poftă, după care Elena se ridică și scoate din dulap două pahare mari și o sticlă cu sirop de brad. Umple paharele

OLGUȚA- Ce fel de sirop e ăsta? Ce culoare are!

ELENA - Ia și bea! E sirop de brad... Mi-a adus Matei astă vară un sac de mugur de brad. Ce bun a ieșit! E bun și ca medicament. Matei mi-a zis să beau zilnic un pahar, pentru ăsta mic... ( își pipăie burta)

Olguța se uită la ea cu suspiciune

OLGUȚA - A a a, m-am întâlnit cu el...  A fost pe aici?

ELENA - Da, a intrat puțin, era și soacră-mea aci. Avea ceva treabă cu Gheorghe...

OLGUTA -  Îhî... bine. Țața Costanda ce mai face, s-a mai obișnuit cu singurătatea? Ce mă iubea nea Vasile... Dumnezeu să-l odihnească! Câteodată ofta și zicea: ”nu face și mătuș-ta un pui de mocan să am și eu un urmaș... drag mi-ar fi ! L-aș sui de mic pe tractor, și, apoi, cui îi va rămâne atâta avere? Munca mea de-o viață...  Și-s tare bolnav!” (  îi dădeau lacrimile)

ELENA - (bagă tava în cuptor, se uită la Olguța și oftează) Săracu, ce rău îmi pare că n-a apucat să-și vadă nepotul...

OLGUȚA- Așa a fost să fie... așa a vrut D-zeu... Hai, hai la televizor, a început telenovela noastră cu ...

ELENA- Care mă, aia de pe Kanal D? Aia cu turcii?

OLGUȚA- Aia aia, ce mi-i și cu gelozia asta... Ăla, cum naiba îl cheamă, chiar vrea să-l omoare pe Kerim? Ce băiat bun Kerim!

ELENA- Hai, hai, că și eu sunt curioasă... Să vedem ce se mai întâmplă...

Stinge lumina și ies amândouă pe ușa din față care dă în dormitor.

CORTINA