CRISTIAN OVIDIU DINICĂ -ROMÂNIA - TĂCEREA GRÂULUI

Tăcerea Grâului

Frenetic și-n tăcere grâul leagă rod în vântul ce-l scutură, vorbește cu pământul, univers tăcut ce-l hrănește dându-i seva iubirii. Grâul nu uraște, nu tăgăduiește,nu învrăjbește.In acest cosmos tăcereaarde mai puternic decât fraze repetate insistent într-un dialog al surzilor impregnat cu tăciunii vrajbei răscoliți pe grătarul aspru al vieții.

Dialogul sufocat se îngroapă în limbajul sumar arătat asemeni unei cămăși murdare la marginea insalubră a ideilor de mahala, impregnate cu dejecții ce trădează ura partenerului searbăd, corupt de ideologia partinică. Speranța moare ultima, însă amăgirea, credința falsă în valori apuse dar validate teoretic și subnutrite social conduc spre încetarea dialogului, în aceste frământări pereții de mucava cad simultan cu neputința.

Frica hrănită diabolic cu suplimentele ideologiilor abstracte, clădite pe dezbinare sociala sunt argumentele naționalismului în dezacord cu propriile fapte. Emoțiile trădează ecouri ancestrale.In concubinajul dintre parteneri copleșiți de realitatea arbitrară dialogul se încarcă cu negare. Prin lipsa toleranței și prin judecați superficiale nu se poate parcurge traseul rațiunii, dezordinea este fructul iraționalului. Luciditatea sucomba la omul pătimaș. La omul confuz ideile puține și ele se rătăcesc în hățișul ideologic. In mintea confuză teama de cuvinte este majoră. Prin tăcere putem argumenta discursul vertebral de care ignorantul se teme.

Alexei Mateevici – iubitor de carte şi limbă românească - 31 august Ziua Limbii Române Alexei Mateevici s-a născut la Căinari, judeţul Tighina din Basarabia, la 28 martie 1888, în familia preotului Mihail Mateevici şi a Nadejdei Neaga. A făcut clasele primare în satul Zaim, Şcoala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910. Fidel sufletului românesc, cu vocea blândă şi sfatul înţelept, preotul şi poetul Alexei Mateevici a însufleţit inimile celor din jurul său cu iubirea sa pentru tot ce înseamnă tradiţie şi grai străbun. Nichifor Crainic, apropiat al poetului Alexei Mateevici, îl prezintă cu următoarele cuvinte: Pe părintele Mateevici l-am cunoscut la Iaşi, în 1917, vara. Parcă îl văd şi acum; bărbat voinic, spătos şi rumen, în anteriu cenuşiu muscălesc, cu o barbă apostolică blondă, vorbind răspicat o moldovenească ( română) peste care se simţea un uşor accent rus, dar avea în cuvinte şi în zâmbet o blândeţe impresionantă, care te-nprietenea fără zăbavă.

A. Mateevici debutează în gazeta „Basarabia”, în 1910, cu o proză tradusă din Cehov şi cu schiţa „Toamna”, inspirată din viaţa basarabeană. Colaborările cu presa scrisă au continuat în „Viaţa Basarabiei”, „Luminătorul”, „Cuvânt moldovenesc” ş.a., în care a publicat versuri

originale, studii de etnografie şi folclor, de istorie, filozofie şi de teologie, precum şi traduceri din A. K. Tolstoi, S. I. Nadson, G. R. Derjavin, M. Lermontov, A. S. Puşkin. În 1910, fiind sef de promoţie al Seminarului Superior de Teologie, a fost trimis bursier la Academia Teologică a lui Petru Movilă de la Kiev. Iubirea sa pentru limba părintească îl determină să citească cu pasiune operele scriitorilor români, pe care le parcurge cu frenezie. La Kiev se împrieteneşte cu alţi studenţi basarabeni şi înfiinţează „Societatea Culturală Deşteptarea”. După absolvirea Academiei în 1914, este hirotonit preot şi numit profesor de limba greacă şi pastorală la Seminarul Superior din Chişinău. Publică în „Kişineovkie eparhialinîe vedomosti” studiul lingvistic „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării

istorice a limbii moldoveneşti”, precum şi articolele “Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, “Bocetele funerare moldoveneşti”. În nr. 12, 13, 19, 22,23 ale revistei mai sus amintite vede lumina tiparului articolul „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”, iar în “Luminatorul”, studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”. În 1914 se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi. În 1916, la cererea sa, este trimis în primul război mondial pe frontul românesc şi ajunge la Mărăşeşti. Aici se bucură de aprecierea soldaţilor români pe care căuta să-i înţeleagă şi să-i sprijine.

Perioada formării şi maturităţii sale este supusă unor puternice frământări istorice în care imperii se destramă şi state noi îşi cer dreptul la existenţă. Pe acest fundal al revoluţiilor sociale şi al transformărilor istorice, se implică în transmiterea şi perpetuarea limbii române. Cu poemul „Limba Noastră”, compus cu ocazia inaugurării cursurilor pentru învăţători, în iunie 1917, cu doar două luni înainte de moartea sa prematură, Alexei Mateevici rămâne în istoria literaturii ca o mare speranţă căreia îi s-au tăiat prea devreme aripile. Deşi opera sa poetică include doar patruzeci şi trei de poeme, decesul autorului survenind la nici 30 de ani, pe 26 august 1917 din cauza tifosului exantematic, opera sa călătoreşte peste veacuri ca dorinţă de iubire a limbii pentru generaţiile viitoare.