VICTORITA ILEANA STOLOJANU

                                                                       AUTO - PORTRET

,,-Ce n-are poporul nostru?

-N-are stofă… se dă în stambă când nu trebuie''.

Nu sunt de  uitat nopțile acelea fierbinți, când se întorcea de la facultate și ardeau perinele pe reșoul din mansarda (camera) din Primărie sărăcăcios mobilată în care am stat la început? A uitat cum își lăsa hainele în prag și bagajele, cum el o aștepta cu friptura, cartofi pai și salata, cu mâncare făcută și pentru zilele următoare pentru a nu fi nevoie să iasă din casa pentru nimic? Sărutările lor durau două zile și jumătate după care iar se despărțeau spre a fi împreună iar la sfârșitul săptămânii. Toată săptămâna îl ardea corpul în locurile sărutate de ea. Și, slavă Domnului, dacă n-ar fi știut că fusese a lui pentru prima dată, ar fi fost sigur că a intrat în mâinile unei vampe. Era sălbatică Rău. Nu puteai sta nici în calea dorinței ei nici în calea foamei ei. Mânca și iubea ca o primitivă. El o iubea așa cum era. Îi umpluse golul din viață.

        După ce făceau dragoste, pentru că au rezultat și cei doi copii, povestea întotdeauna despre copilăria ei frumoasă, despre ambiția ei. Nu se împotrivea niciodată când dorința se aprindea iarăși în această sălbăticiune care iubea în aceeași măsură studiul în biblioteca din centru târgului sau Craiovei  cu păscutul căprițelor bunicilor ei, iubea în aceeași măsură să mănânce kg de fructe pe zi sau să mediteze cu ochii în tavan până la lacrimi câteodată. Refuza ciocolata. Ar fi mâncat însă cu plăcere o pâine neagră cu bucățele de pește sărat. Întotdeauna trebuia să-i respect (E) concentrarea când mângâia  cu degețelele de fetiță o carte de Științe Economice. Nu înțelegeam cum făcea din pagini întregi de maculatură de ziar, credea el atunci, o schemă cu 3-4 săgeți și aia ținea el minte. Se mira de unde lua notele de 9 și 10 cu un astfel de învățat. Totul era însă explicabil: El trebuia să-i respecte această primă dragoste pe care o cunoscuse de la 12, 13, 14 ani, dragostea de ECONOMIA Politică. Cu el avusese de-a face abia apoi.

Se îndrăgostise și el de prima ei dragoste: științele economice și se înscrisese la școală. S-au îndrăgostit amândoi în acel mod irațional de care aveau nevoie pentru a trai poate, probabil, posibil, întâlnirea cu soarta. Erau unul pentru altul singurii donatori de inimă  și creier în viată, donatori pentru care tot ceea ce își prevedeau reciproc se întâmpla.

Simțirea emoțională este ceva nepământesc.

sunteți de părere că iubirea pasională este stârnită de conflictele din relația de cuplu?

Are un simt dramatic înnăscut. Când l-am cunoscut căutam un O.B….și aveam un mare ,,gol literar’’. De când l-am întâlnit pe el nu-l mai am…. Însă acum am un gol în buzunare.

MANOLE zidim fara temelii nu principii, BASCALIE

De ce oare avem românii ăștia vocația să tot zidim și să ni se tot dărâme?       

De ce se întâmplă în societatea noastră că nimic să nu rămână sfânt, dar nimic? Ne-am pângărit-i pe Ecaterina .. și  pe Ana Aslan! Ce e cu ranchiuna asta?

Nu avem meșteșugul ziditului. Ce-o presupune asta? Doar omoruri, ca Manole?(puteri supranaturale).

Vreau să studiez puțin niște lucruri: sunt familii care știu să zidească? Se pare că de la muma și tăicuț încoace, cu sacrificii mari rău totuși neamul ăsta zidește. Angelei nu-i vine să creadă în ce liniște a zidit și neamul ei de la ea încoace.

Eu și Stol zidim și suntem greu încercați. Prin mine, Manole al ziditor. Va fi greu acestui neam. Nu sunt ca femeile lui D care zidește cu șișul în mană. Dar a zidit și el un nume. Se pare că numele zidit de el e VALCEANU. Aparent o mizerie dar străbate vremurile. Eu cu Stolo, Mi și Di trebuie să rezistăm. ASTA E ZIDIREA în Romania. Sacrificiu, Mult sacrificiu.

        IMI pare însă că se zidește cu tot neamul, cu prietenie, cu dragoste, cu petreceri (nu știu dacă și cu prieteni) pentru a fi construcția cu bine. Nu trebuie să lași durere în urmă. Ca la mafioți  e totul: ce ai lăsat în urmă se răzbună. La unii trecutul vine ca un tăvălug, să-i strivească. Fug, fug, dar fac greșeli și se pot împiedica. E  suficientă o clipă și îi strivește. Oare? Cred nișa că știu și  ei și mecanismul de a opri tăvălugul și a se salva.

-Ce n-are poporul nostru?

-N-are stofă… se dă în stambă când nu trebuie.