MOARTEA - PUIU RADUCAN - ROMÂNIA

 Umblând hai-hui prin mărăcini,
    În noaptea cheală cu tăciuni,
        Gândind la multe-ntr-un oftat,
            Parcă simțeam cum mi se zbat 
               Doi sâni nebuni, frumoși, nebuni,
            Rostogoliți în ambe’ mâini. 
         Călcând în străchini parfumate, 
     Mi-am zis:
 Ei, asta nu se poate!
 Și-a fulgerat un gând de moarte; 

     Gustând din păhărel venin,
         Am stat pe loc, așa... puțin,
             În supărare făr’ susipin,
                 La umbra unui blid cu vin. 
Privind la cerul.... florentin,
     Pământ călca pe tălpi diamantin... 
        Tot stând așa....
           cu viața să mă-nec,
 Vă iau permisiunea și-am să plec.                             Că-n lumea cu șorici am stat prea mult,
        Mă tot privesc și mă ascult, 
           Văd, totu-ncepe să mă ningă,
     Clopotnița se scutură de limbă,
 Moartea-i așa de încăpățânată,                            


De-o chemi, nu vine, i-ocupată...
    Dar când se plimbă omu-n dealul chel, 
       Deodată, hop, dă moartea peste el!
   „Mândra” nu are zile libere ori post,
Te-nhață, nu te-ntreabă cine-ai fost.
Că-n lumea asta multă, grea, opacă
Puțin bogată, mult ... săracă,
    Ne tot certăm, ne dușmănim...
       De n-am ști că... mâine-o mierlim. 
          Vine-atunci moartea și ne-mpacă, 
                                                                   Pe nesimţite, dintr-o dată                                             
........................................................
     Of! Fugi de-aici vis rău, urât!
     Vai, Doamne, ce m-a zgâlțâit!
     Uitasem că-mi dormeau în mâini
     Doi sâni frumoși, frumoși, nebuni...                                                                                                                                                                                                      Foto:internet