joi, 28 decembrie 2017

GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI….



                  

Am observat că cea mai dureroasă problema a oamenilor apare atunci când nu sunt bani. Anul 2018, din punct de vedere al astrologilor, pare-se că va fi un an foarte bun şi în acelaşi timp extrem de rar şi de greu. A! Nu, nu greu în ceea ce înseamnă a reuşi ci în ceea ce reprezintă asumare de noi responsabilităţi...

Cel mai bun aspect din astrologie denumit,,Ochiul lui Dumnezeu’’ va influenţa în noul an parteneriatele şi asocierile, relaţiile interumane dar şi comunicarea... dar că de obicei... toate acestea vor fi afectate de relaţia pe care o avem, cu banii.

Încrederea mea, ne zdruncinată, a avut ca temelie, întotdeauna, sintagmă,, Doar uniţi se poate învinge’’... iar în anul care se apropie (şi chiar încă de pe acum) încep să apară soluţii legate de problemele care nu ne dau pace şi linişte... însă cheia reuşitei este interacţionarea cu grupul... Atoate creatorul, în situaţia în care ne pune pe umeri o misiune, nu ne lasă singuri să ne zbatem în mocirla neputinţelor proprii... el ne va aduce în jur oamenii de care avem nevoie. Minunile se înfăptuiesc prin oameni... acele scântei de divin care conlucrează cu TATĂL şi prin care toate se pot înfăptui.

Eu simt că mi se va deschide un drum favorabil, astfel noua mea lucrare, care mi sa conturat în minte şi suflet de curând, va prinde aripi cu care să zboare către sufletul şi mintea acelora care vor intra în contact cu EA.

Teoria reuşitei în,, VINDECAREA RELAŢIILOR CU BANII’’, o ştiu în general, dar am convingerea că teoria lipsită de practică nu mă poate înălţa.

Am avut momente în care am uitat să pun preţ pe viaţa care mi-a fost dată fără să o cer... probabil că am aplicat teoria: ceea ce am primit de gratis, nu are valoare!!!!

Tot aşa se întâmplă şi cu pământul pe care îl calcam zilnic, cu lumina soarelui, cu odihna nopţilor, cu aerul pe care îl respirăm, cu oamenii dragi care ne apar în viaţă pe neaşteptate, cu apa pe care o bem, cu ploaia, cu zăpadă, cu sănătatea şi cu multe altele pe care le-am primit fără să cerem şi fără să plătim!

Oare! Credem că era meritul nostru să le primim, gratuit? Oare este dreptul nostru pentru care nu trebuie să fim recunoscători?

DREPT CINE NE CREDEM, OARE?

Se aleargă nesăbuit după faima, după averi, după a agonisi tot ce se poate (utile sau inutile)... fără să ne gândim la nimeni şi la nimic. Nu putem aprecia ceea ce avem, nu putem iubi oamenii care ne stau alături, nu putem respecta, nici măcar părinţii... păcat...

Căutam fericirea oriunde în lume, în ceea ce nu avem... ignorând ceea ce Atoate creatorul ne oferă cu generozitate, poate zilnic, poate la orice pas.

Atâta timp cât nu vom iubi ceea ce avem deja... cât nu ne vom iubi în primul rând pe noi înşine... nu vom avea cum să fim fericiţi.

Partenerul te poate părăsi, locul de muncă îl poţi pierde oricând, copii vor fi cu tine până la maxim douăzeci de ani, pentru că dacă îi iubeşti cu adevărat îi laşi să plece,
Singurul care va rămâne cu tine vei fi TU.În tine există scânteia divină. Nu eşti separat de Dumnezeu. Tu însuţi eşti un Dumnezeu. Caută în interiorul tău unde vei găsi totul. Nu aştepta nimic din afară, de la alţii... nu te lăsa purtat în lesa câinelui de companie...

Nu este un secret, pentru nimeni, că lipsa banilor reduce calitatea vieţii, a relaţiilor pentru că nimeni nu poate avea performante maxime atunci când trăieşte într-un continuu stres simţindu-se lipsit de putere, obosit psihic, reproşându-şi fel de fel de neajunsuri, cu o sănătate afectată de lipsa de bucurie, de iubire, stima de sine scăzută...

Ai priceperea necesară într-un anumit domeniu? Ai încredere în forţele proprii? Simţi că acel ceva te defineşte? ACŢIONEAZĂ! Nu aştepta comanda nimănui. Fiecare este interesat doar de atingerea unor scopuri înalte, pentru el, nu pentru tine.

Se mai foloseşte şi în zilele noastre zicală: BANII NU ADUC FERICIREA! Minciuni! Ei aduc fericirea dar o şi întreţin. Cine a spus că, banii nu aduc fericirea’’ cu siguranţă a dorit subjugarea omenirii în mod continuu şi constant prin inventarea fricilor de tot felul şi a lipsei de încredere şi de putere în rândul celor mulţi... şi se pare că au reuşit cu succes să inoculeze acest program distructiv.

Te-ai întrebat cum ar fi starea ta de spirit dacă ai avea la îndemână mai multe resurse? Ce ai face pentru cei dragi ai tăi, având posibilităţi de susţinere financiară? Ce ai crea frumos, armonios şi de durată în propria-ţi viaţă? Ai mai fi tot timpul în acea stare de depresie, de nemulţumire?

Dacă banii nu aduc fericirea, de ce cei puternici şi bogaţi aduna din ce în ce mai mulţi şi niciodată nu împart cu nimeni nimic? La ei această zicală nu are valoare.Şi ei duc lipsă de fericire, dar nu pentru faptul că nu au ci pentru ca nu au suficient de mulţi cât şi-ar dori, sau pentru ca nu mai au timp să îi numere...

ÎNDEMNUL MEU PENTRU TINE ESTE URMĂTORUL:

Poţi şi mai mult dar trebuie să îţi doreşti, să ai curajul să decizi, să ai puterea să îţi spui: EU POT!

Nu spune niciodată nu pot, nu ştiu...

Când simţi ca nu poţi sau nu ştii ai o singură variantă şi anume: ieşi în drum şi cheamă NEVOIA.Ea va găsi soluţiile cele mai bune pentru a depăşi oricare situaţie care poate părea adesea imposibilă de depăşit. Soluţia finală îţi va ridica vibraţia şi îţi va aduce pacea, liniştea şi bucuria prin ridicarea nivelului de recunoştinţa către Atoate creatorul şi vei observa abundenţă în tot ce îţi apare în drumul vieţii: copii, flori, pomi, copaci, iarbă, fulgii de nea sau picurii ploii, a frunzelor uscate, a norilor, a stelelor, a poeziilor scrise, a cărţilor lansate, a plimbărilor...

Când eram copil o întrebam pe mama tot ceea ce eu nu ştiam. Într-o zi, cuprinsă de teamă că într-o zi am să o pierd am întrebat-o: ce voi face eu când nu o să mai am cui cere un sfat?

Răspunsul mamei a fost: Chemi NEVOIA! Ea va avea toate răspunsurile la problemele tale, ai să vezi... şi mai am un sfat pentru tine. Să ştii că tot ce vei număra, va spori.

Am experimentat aceste sfaturi, de-a lungul vieţii. Rezultatele lor au fost uimitoare. Nevoia m-a ajutat ori de câte ori mă aflam într-un impas căruia nu îi aflăm rezolvare iar zicalei care spune că: intodeauna va spori ceea ce voi număra, am ajuns să îi dau dreptate în situaţiile în care îmi contabilizam numărul facturilor, când am numărat faptele celor care m-au supărat, când am ţinut cont de numărul situaţiilor sau a lucrurilor care mă nemulţumeau, a îngrijorărilor...

Începând de câţiva ani, am renunţat să mă mai gândesc şi să număr tot ceea ce îmi face rău, ce îmi dă îngrijorare, nemulţumire...

Începând însă cu noul an, 2018, mi-am propus să nu mă mai gândesc la situaţii negative ci să ţin cont şi eventual să şi număr, doar momentele şi situaţiile care mă vor face fericită, astfel încât să mă simt din ce în ce mai bine.

Am deja, în lista mea, câteva lucruri care mă fac să mă simt minunat:
-      Oameni de care am nevoie.
-      Din ce în ce mai mulţi vizitatori pe site.
-      Aprecieri ale muncii mele, pe site.
-      Un număr, în creştere, al colaboratorilor.
-      Un număr de reviste, deja conturate...
-      Cu siguranţă lista se va mări

LA MULŢI ANI!

2018 să fie pentru voi toţi unul din cei mai buni ani.

                                                                           28122017

                                                                                               PETROŞANI




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LANSARE DE CARTE - POEZII DIN CARTEA SUFLETULUI - Autor ELENA-CONSTANȚA ADĂMUȚ

  ÎNTÂLNIRE LITERARĂ     Buna ziua și bine v-am gasit, dragi locuitori ai orașului Aninoasa! Înainte de toate, gasesc de cuviință să mă prez...