JURNAL DE REVISTA - VIATA ESTE UN MISTER

SCRISOARE DESCHISĂ
        (fragmentul- 1)

Viaţa este un mister

Îmi amintesc şi acum de zilele când eram o adolescentă plină de viaţă şi dornică de libertate.Mă simţeam ca o pasăre care se învârte în spaţiu strâmt al coliviei în care trăieşte şi care stă cu ochiii aţintiţi pe uşă acesteia, sa de deschidă şi să poată zbura.

Acea dorinţă, de a fi liberă, era atât de mare încât abia aşteptam să termin şcoala şi să plec unde o să văd cu ochii, cât mai departe. Vroiam să fiu liberă să decid şi visam la o casă şi o familie frumoasă undeva la oraş, într-un oraş de munte. Muntele a început să mă atragă din momentul în care am mers într-o excursie, cu şcoala, prin frumoase locuri din ţară.

Aveam şaptesprezece ani. Terminasem şcoala şi abia aşteptam să mă angajez, să am banii mei şi să fac doar ce vreau eu cu ei.

Îmi spuneam atunci că şi acum ceea ce spunea de fapt şi Osho:

"Riscă tot ce ai! Fii asemenea unui jucător! Riscă totul, deoarece clipa următoare ar putea să nu mai vină, aşa că de ce să îţi pese? De ce să te intereseze? Trăieşte intens, trăieşte plin de bucurie. Trăieşte fără teamă, trăieşte fără să te simţi vinovat. Trăieşte fără să îţi fie frică de iad şi fără să doreşti raiul. Trăieşte pur şi simplu."

Osho - Viaţa este aici şi acum

Am fost intodeauna o curajoasă, o luptătoare şi nu mi-a fost teamă să o iau de la cap ori de câte ori am considerat că a venit momentul fără să pun în balanţă ceea ce voi pierde.

Aveam în cap tot timpul şi mai persista încă în mintea mea şi acum cuvintele mamei mele:, şi de ar fi să mănânc pământ de sub picioare o dată şi o dată voi reuşi,.

Am avut uneori şi momente de inconştienţă de-a dreptul în care nu mă interesa de nimeni şi de nimic, nu mă interesa de gura lumii. Tot ce conta era să trăiesc, aici şi acum,. Aveam multe vise măreţe. Recunosc că am fost şi sunt foarte ambiţioasă şi simţeam că am lumea la picioare. Tot ce gândeam venea la mine ca pe tavă. Eram singura printre străini dar niciodată nu am încetat să am vise şi să ştiu ce vreau de la viaţă. Am început la un moment dat să înţeleg cine sunt.

Am cunoscut multe persoane, am avut şi momente de încredere oarbă în oameni crezând că toţi sunt ca şi mine, că au dorinţe, vise şi că văd viaţa aşa cum o văd eu. Nu era aşa însă de la fiecare am avut de învăţat lecţii importante de viaţă, lecţii dure dar nu regret nimic. Mulţumesc neîncetat tuturor acelora care şi. - Au intersectat vieţile cu a mea. Mulţumesc celor care mi-au rămas aproapte şi care sunt aşa de puţini dar mulţumesc şi acelora care m-au abandonat din lipsă de încredere, din invidie şi din care alte motive pe care le ştiu doar ei şi Bunul Dumnezeu. Le mulţumesc pentru că doar aşa am înţeles cât sunt de puternică şi cât pot să fac cu forţe proprii dar şi că trebuie mai întâi de tot şi toate să mă gândesc mai întâi la mine, la propria persoană şi abia după aceea la ceilalţi. Pentru a mă pune pe primul loc mi-a trebuit ceva timp, de ce să nu recunosc, în care am avut parte de experienţe mai puţin plăcute dar care m-au coborât cu picioarele pe pământ şi m-au condus spre împlinirea unor visuri.

 Şi totuşi, Viaţa este un mister imprevizibil!

Aştepţi uneori, ca lovit de trăsnet, să vezi ce se mai întâmplă şi nu poţi face nimic.

Te face să te simţi atât de neputincios în faţa ei!

Multă vreme nu am înţeles acest joc al ei. Când reuşeam să realizez ceva din ceea ce îmi propuneam mă consideram puternică.

Când nu reuşeam, mă vedeam atât de slabă, de neputincioasă... de ne pregătită profesional, lipsită de şcoala vieţii.

Cu timpul însă am ajuns să văd clar că toate drumurile sunt scrise.Că ceea ce Dumnezeu ne permite, realizăm, însă ceea ce el nu accepta, indiferent de cât de mult ne-am dori nu ajungem la finalizarea proiectelor noastre.

Am avut situaţii în viaţă când spuneam cu mâna pe inimă că nu voi face un lucru şi după scurt timp îl făceam. Era o luptă cumplită între minte şi mine, sau eram doi în unu care se contraziceau tot timpul, NU, fiind adeseori învingător.

Mă nemulţumeau cumplit unele situaţii în care îmi doream din tot sufletul să nu ajung să mă contrazic singură şi nu reuşeam.

Plângeam, mă necăjeam, mă auto criticam, însă fără nici un rezultat., NU, era adeseori învingător, asta însemnând că făceam ceea ce nu îmi doream să fac ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple şi totuşi se întâmplau.

 Am încercat de multe ori să-mi pun ordine în viaţă, în gânduri, în sentimente, fără rost însă. Am ajuns să-mi dau seama că după atâta timp sunt neschimbată. Am rămas la fel de încăpăţânată de luptătoare dar în acelaşi timp neputincioasă în ceea ce trebuie să fac şi ceia ce trebuie să se întâmple.La fel fac şi acum. Sunt ca o maşină cu pilot automat. Cineva de undeva îmi stabileşte traseul, ruta, destinaţia iar eu lupt cu atâta îndârjire şi încăpăţânate să ajung în locul indicat, a sufletul dorit, la OMUL cu care trebuie neapărat să fiu şi să scriu un nou capitol în viaţa mea.

De foarte multe ori mă tem de dorinţele şi gândurile mele.Mă tem să spun cu voce tare ceea ce îmi doresc pentru că aşa se întâmplă.

Am decis la un moment dat că nu voi mai accepta pe nimeni în viaţa mea, că vreau să trăiesc singură şi liberă ca pasărea cerului.

Am zis dar asta nu înseamnă că am şi reuşit.

Nu vreau nimic mai mult decât să pot să fiu fericită din nou, să ştiu că e cineva căruia să îi pese de mine, să mă înţeleagă, să împărtăşim bune şi rele, totul. Să simt că aparţin unui suflet.

Nu e uşoară viaţa, însă când ai pe cineva lângă tine, atunci treci peste toate mai uşor. Nimic nu ţi se pare atât de greu însă când nu este acel cineva simţi că eşti la pământ şi chiar nu vrei să te mai ridici, nu mai ai putere să continui.

E grea singurătate, DAR:

 Nu îmi este frică de singurătate, nu mă tem de nimic, însă sentimentul că nimeni nu mă iubeşte, ca nimeni nu se gândeşte la mine, că nu aparţin unui suflet pereche, mă deposedează de putere.Mă simt ca un invalid! Da! Pentru că a fi invalid nu trebuie neapărat să-ţi lipsească ceva vizibil din corp. Invalid eşti şi atunci când îţi lipseşte cineva din inimă!

Să trăieşti o viaţă singură e ca şi cum ai merge mereu pe un drum al plângerii.

Să trăieşti singur înseamnă să nu mai ai pretenţie la nimic, să nu mai aştepţi nimic de la viaţă ori eu nu pot să trăiesc fără pretenţii şi asta mă face să nu pot trăi singură.

Va urma