Un tânăr şi o doamnă
Merg încet, se ţin de mână şi îşi vorbesc cu mult drag,
Pe aleile cu flori şi sub poale de castani,
Se privesc adesea-n ochi şi cu al vorbelor şirag
Un tânăr şi cu o doamnă... diferenţa ceva ani!
Se leagănă uşurel pasul lor sub clar de lună
Se vede că-s fericiţi, fiind iarăşi împreună!
El o prinde de mijloc şi o sărută pe frunte
Ea tăcută îl priveşte, vorba vrând să îi asculte!
Un bărbat tânăr şi-o doamne merg pe străzi îmbrăţişaţi,
Mână-n mână, ochi în ochi şi de iubire furaţi!
Nu mai văd şi n-au habar de nimic ce-i înconjoară
Sunt aşa de fericit de parcă nu merg, ci zboară!
Adânciţi în lumea lor, prinşi de-ai dragostei fiori
N-au habar şi nu le pasă, de târzii trecători,
Care trec pe lângă ei şi la vale şi în sus
Ce-i privesc şi le zâmbesc făr-avea ceva de spus!
Se opresc şi-şi trag suflarea, îngreunată de drag
Aşezaţi, îmbrăţişaţi stau pe-o bancă într-un parc
Şi îşi şoptesc la ureche, vorbe despre un dor pribeag
Ce le-a furat liniştea şi-ale lumii,, ziduri'' sparg, !
Şi se ţin mai strâns în braţe, el doamnei mângâie sânul
Şi îi jura fâstâcit, c-o iubeşte, ca nebunul..!
Şi că-n fiecare seară înainte să-l ia somnul
Nu uita să mulţumească pentru dragoste lui, Domnul,.
Ei împart dureri şi doruri, unul către celălalt
Mulţumind lui Dumnezeu că au sufletul înalt...
Şi ca-n inimi au iubire, cât au flori pe ei salcâmii
Şi-au puteri nebănuite... să n-asculte gura lumii!
Amintirile-i unesc şi îi fac să se dorească!
Deşi ştiu c-a lor iubire e puţin cam nefirească!
Da-i de Dumnezeu lăsată, de el e îngăduita
De aceea-s împreună şi de ei este trăită!
Cu privirile fragile spun lumi că se iubesc
Fericiţi trăiesc momentul, după doi ani se-ntâlnesc
Şi-n curând se vor desparte, nu şti nimeni până când
Însă amândoi vor duce iubirea-n suflet şi-n gând.
Viaţa lor e o poveste, o nuvelă, un roman
Ce-mpreună le trăiesc zi de zi şi an de an,
Se despart şi se unesc când le e îngăduit!
Când Dumnezeu va decide că ceasul iar le-a venit!
Timpul însă trece-n goană de-aia ei trăiesc cu foc
Scurta clipă de iubire, însă şi frumosul joc,
Între un tânăr şi-o doamnă ce nu aud gura lumii
Pentru că lor le-a fost dat... să trăiască ca NEBUNII!
Insă-n nebunia lor ei trăiesc nu se prefac
Nu ascultă gura lumii şi nici jocul nu îl fac,
Îşi trăiesc propria viaţă, ştiind că este viaţa lor
Şi trăind în libertate le este mult mai uşor...
Iar celor ce nu le place ei ar vrea să lase un sfat:
Iubiţi nu mai suferiţi că nu faceţi vrun păcat!
Căci iubirea pe pământ tot Dumnezeu a lăsat
Suferind nu construiţi, al smereniei palat!
Dac-aţi şti să vă iubiţi fericiţi aţi fi în toate
Şi precis n-aţi mai gândi nici o clipă către moarte,
Feţele v-ar râde-n soare, sufletele ar radia
Pe pamăntu-ntregii lumi, doar iubirea ar prima!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu