ANTOLOGIE DE DECEMBRIE - MOS NICOLAE- AUTOAREA-KESSY ELLYS NYCOLLAS

                                             foto:internet

SĂRBĂTORI  DE  IARNĂ
                         de:Kessy Ellys Nycollas

                                            

Vin sărbătorile de iarnă!

  La geamul meu lumini se aprind, 

   Din cer câte un fulg de nea coboară

    Încet, încet pământu’-acoperind.

         E zarvă mare-n jurul bradului, împodobit

              În faţa blocului, ca-n fiecare an!

                    Copii mai mari, copii mai mici, părinţi, bunici

                       Se-ndreaptă spre săniuşul de sus de pe maidan.

                          E veselie mare, ninge liniştit,

                             Nu este frig iar totul străluceşte,  

                                Omătul alb pământu’-acoperind                                     

                                    Este călcat, sub talpă, voiniceşte...

                       Vezi unul cum se lupta să nu cadă,

                  Altul căzut se tăvăle şi râde

             Îmbujoraţi la faţă simt zăpada caldă

         Iar apa (din omăt), până la piele le pătrunde...

                         Sănii coboară lin la vale,

                            Copiii fac o zarvă infernala!      

                                Dar nimeni nu le stă în cale

                                    Uitând de casă şi de şcoală.

                           E iarnă iar şi sărbătorile au sosit!

                         Pe Moş îl aşteptăm cu mic cu mare,                                    

                       Ghetuţele deja le-am pregătit

                     Cadouri vom primi, cu siguranţă fiecare!

               Un, La mulţi ani’’ vă spun acum zâmbind,

             Iar anul nou, ce va veni, să fie,

          Un an bogat şi fericit,

        Plin de speranţe, împliniri şi  bucurie!

                                                                                                                    foto:internet


                                 VIN SĂRBĂTORILE
                                           de: Kessy Ellys Nycollas

Vin sărbătorile din nou
       Încă un an a mai trecut
            Dacă am râs, am plâns sau am iubit
                  Doar Dumnezeu e cel ce m-a ştiut.

                            Doar el mi-a şters o lacrimă pe faţă
                                Când oameni dragi m-au întristat
                                   Tot el mi-a pus în suflet rând per rând speranţă
                                        Atunci când am pierdut sau câştigat.

                                             Căci viaţa asta nu ne iartă
                                                 Şi nu ne dă nici mult nici prea puţin
                                                     Întotdeauna are grijă, iată
                                                        Să ţină neîncetat paharul plin.
                                     
                                                             Pierdem un prieten, ne dă altul
                                                                 Se-nchid poteci, deschide drumuri
                                                                     E important să îi pricepem, sfatul’’
                                                                         Şi să nu stăm prea mult pe gânduri!

                                                                                                              foto:internet

SEARA DE MOŞ NICOLAE

Mă doare capu'-ngrozitor...

( De ce, nu știu!)

 Poate c-aștept pe cineva, nu pot să știu!

 Sau poate aș vrea un Te iubesc să aud,

 Rostit de glasul ce-a tăcut de mult.

Aș vrea acasă lângă brad să fim cu toţi.

 Ce multe vreau când știu că nu mai poţi!

Nici tu nu poţi să vii însă nici noi,

 Nu mai putem s-aducem nimic înapoi.

Din câţi eram atunci acasă -n astă seară.

Nu mai e nimeni... casa e pustie.

 Nu se aud colindători pe sară

 Doar chipul tău ne mai așteaptă-ntr-o fotografie.

Cumplită-i viaţa uneori cu noi...

 Și stăm tăcuţi.

 Cuprinși de întristare suntem surzi și muţi!

 Am vrea o grotă să putem trăi în munţi,

Unde să stăm doar noi, cu noi...

 Să nu ne mai găsească „mulţi “.

Și totuși nu avem de-ales și mergem înainte.

Fără prea multe replici și fără cuvinte.

 Privim în lung și-n lat, dar în zadar,

 Cine a „hotărât “să plece nu se întoarce iar.

Iar noi pe-acest pământ ne ducem crucea.

Cu zile întristate de durere.

Și căutându-ne printre suspine pacea.

 Ce poate va veni într-un târziu ca simplă adiere.

E seara de Moș Nicolae

și nimeni nu îmi spune un cuvânt.

Oare de ce o fi așa să fi e?

 M-or fi uitat cu toţii că mai sunt

 Încă pe acest pământ „un mort “și totuși vie?

                              Va invit sa continuati lectura Antologiei de decembrie aici: CRACIUNUL
                                                                                                                             ANUL NOU