PUIU RADUCAN -POEZIE

         
                                                       

                                                                    PUIU RADUCAN

                                                                       - ROMÂNIA -
                                                                             ( poet )
                                                                   

Casă-n singurătate

Ți-ai săpat casa-n taina singurătății mele,

când peste tot dormeau duioasele tăceri.

Lumina se strecoară mândră printre storuri,

susurul fântânii mă scurge-n flori... de ieri.

Oftează-n dimineți apele adânci, culcate.

Orgoliul și minciuna stă pe statui schițate.

Blestemul se întinde-n noaptea morții,

fumul tămâii-nvăluie... pe săturate.

În nici o ramă caldă nu te mai nu te mai năzăresc.

Nici sânii-ți bosumflați  rostogoliți în palme.

Când ceru-n noaptea neagră zburdalnic tremura,

miroseam... întuneric, murmuram o... sudalmă...

 Statuia uitată

Plânge-amarnic în ploaie statuia uitată.

Ce viscol îmi fu, Doamne, tinerețea!

Curge-n unngher de umbră o liniște grea,

viața și timpu-mi croșetează franchețea.

Mereu mă uit la tine în rama prăfuită!

Pe cumpăna fântânii doarme regele dus.

Prin odaia ta, se scurge-un templu-nchis,

eterna-mi primăvară coboară spre... apus.

Of, rătăcesc printre uitări necunoscute!

Și-n cărțile deschise și-n umbrele culcate.

Venit-a clipa să mă doinească toate

că-n chip de clopote sosesc icoane moarte...

O poveste

Cobor și eu dintr-o poveste

și-n dialog cu mama despre ce trăim.

S-a dus, sărmana, nu mai este!

Mai stau și eu cu voi acum..., puțin.

Codrul de doliu din toamna fugită,

adoarme noaptea gânditoare-n rugi

și-n lut inert cu viață... părăsită,

îți stingi nădejdea vieții...  Fugi!

Cântă prin turnuri glasuri de ecou.

Cad storuri grele pe dulcele trecut,

în gând vreau să-ți fur un secret, din nou.

Tare-s aproape... de ce m-am temut!

                                                               

 Trenul nebun

Un tren nebun aleargă-n gândul meu!

Trist mai e doamne azi cortegiul vieții!

În lanțul morții-adoarme un sicriu,

iar eu sortez în vise... anii tinereții...

Noaptea mă umblă și mă tot cuprinde

Cu luna plină, gârbovă de ani

și-n stol de gânduri rătăcit pe drumuri,

... sunt iedera bătrână... de doi bani...

În cuiburi de lumină ochii m-au chemat,

spre  viața adormită-n piatră și nisip,

acum, singurătatea-și strânge pânzele de vise,

iar anii-ntorc oglinzile obtuze-n cip-cirip...