A fost, a fost… și mai este… A fost și este un ținut blestemat, de mii de ani blestemat, un ținut, un stat, statul Yaya. Ca să existe, să ființeze ca stat, trebuia să aibe și are, un popor al său, poporul Dădă. Lupte milenare s-au purtat între statul Yaya și poporul său Dădă. Atât a dușmănit, a furat, a mințit, a umilit, a hăcuit Yaya pe Dădă încât acesta din urmă s-a îndobitocit complet. Total.
Hăituit de vânturi roșii din răsăritul sălbatic Yaya s-a înălțat pe culmi de civilizație și progress, în timp ce Dădă și-a pierdut (ce-i mai grav), substanța cenușie din dupăceafa obiectului ce se sprijină pe gât.
Acest nemernic de Dădă a lăsat propriul Yaya să-i distrugă tot. Un pic mai are și-și distruge identitatea. Da, Dădă își va distruge identitatea. L-a pus hoțul de Yaya să se-mpartă pe grupuri, grupulețe să se provoace între ele, să se lupte unele împotriva celorlalte, spre marea satisfacție a Yaya-ului baro(n)enorocit.
Cresc taxe, impozite, furturi pe cârca sărmanului Dădă mai rău ca pălămida-n călduri pe lanuri cerealiere… iar acesta, poporul Dădă, bine ras pe creieri, alege și cu morții trufandale latifundiar-licheliste.
Orgiile Yaya-iste nu mai contenesc. Yaya-iștii își aduc copii, mamele, amantele, tot ce se poate aduce mai de-ai lor în călimara roșie de unde răstoarnă apoi acid pentru hrană și frecții Dădă-iștilor anesteziați de ciuma voltaică.
Stă Dumnezeu pe buza cerului într-o dungă, privește, se miră, se-nchină și-o ia la fugă. Nu știe prin ce minune diavolul a strecurat atâta prostie (Ce prostie, prostia-i parfum!) în ceea ce poartă ca să- nu-l plouă-n gât amărâtul Dădă.
Nici dracu, nici Dumnezeu n-au văzut o prostie, o nemernicie mai mare ca la acest popor Dădă. Indiferent ce i se întâmplă el… Dădă-iește, dăruiește și votează… Yaya.
Ajuns pe culmea sărăciei, a luciei sărăcii, dar și pe ultimile rânduri în ierarhia mondială, poporul Dădă este mândru și mai ales orgolios, fleașcă de orgolios, de statutul său, de conducătorul său, statul Yaya.
Votează supus! Deși cu minte săracă, sărmană, atât cât mai este (doar ca să știe să se întoarcă acasă de la vot), nici măcar nu și-o ia cu el. Măcar în perioada votaroidă.
Poporul Dădă a devenit astfel ciumat, fug de el toate popoarele și dacă toate acestea îi vor binele, el tot la Yaya suge.
Cerul s-a îndepărtat, Dumnezeu de frică a fugit, poporul Dădă exultă-n prostia sa că nimeni și nimic nu-l va întrerupe din pupincurismu-i multimilenar.
Sărman, sărac, cu burta lipită de șira spinării (ne)dreaptă se târăște șerpește, miriapodic, nevertebrat, spre haznaua dispariției.
Contagioasa-i prostie de-o imensitate incomnsurabilă, este direct proporționlă cu mândria.
Da. Mândru de prost ori prost de mândru.
Oricum, Dumnezeu fuge.
Și dacă maestrul Stana a zis-o, să fie!: „Oportuniștii sunt o specie ciudată de jivine: sunt bipezi din accident genetic, au coloană vertebrală spongioasă fiindcă se trag din moluște, seamănă foarte mult cu umanoizii la exterior doar pentru că au două picioare, se deosebesc de găini pentru că n-au pene, au sânge cald doar pentru ai lor, zoologia i-a încadrat în specia paraziți, și au simțurile atât de atrofiate încât nu deosebesc alimentele de fecale.”
Și iară Dumnezeu… fuge… fuge… fuge…
22022018 – B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu