Când spui
Revelion, te gândeşti automat la petrecerea organizată de omenire la cumpăna
dintre ani; Anul Nou ia locul Vechiului An. E o noapte specială, plină cu
bucate alese, cu ţinute elegante, cu proiecte de viitor, cu încredere, cu
bucurii şi exuberanţă. De, este
Revelionul! Dacă e petrecere, petrecere să fie, iar românul ştie să-şi lase
grijile în urmă şi să ţină pasul cu voia bună!
M-am întrebat
adesea care ar fi însuşirea de bază a poporului nostru. Inteligenţa! a ţâşnit un gând năstruşnic din creieraşul meu. De ce?
întreabă grăbit un confrate. Fiindcă omul de lângă mine ştie să se adapteze, iar adaptabilitatea
aparţine omului inteligent, răspund răspicat, sperând să mă şi priceapă.
Şi chiar de n-a
fost un an îmbelşugat şi-a mai şchiopătat din când în când, românul îşi pune
deoparte ceva mărunţiş pentru noaptea dintre ani. Iar de n-a făcut-o până
atunci, tot se descurcă, iar prezenţa
lui devine obligatorie. Important este să vrea!
Ţinuta
vestimentară! îmi şopteşte un cârcotaş. Nu-i problemă! îi răspund peste umăr.
Dorinţa de-a ieşi în lume, nu pune piedici. Românul e şi inventiv. Domnii tot la un pantalon şi-o cămaşă recurg, iar
doamnele improvizează, dacă sponsorii sunt plecaţi. Scarlett O'Hara a rămas un
model de netăgăduit pentru multe dintre
femei. Ei, ce dacă nu e româncă! La importuri suntem maeştri, iar personajul
respectiv a făcut furori în toate timpurile. Merită să luăm în calcul acţiunile
ei, măcar în momente de cumpănă.
Locaţia! Va fi
oare confortabil? se aude sâsâit o altă nedumerire. O noapte! Ce contează o
noapte! răspund pe-un ton înfuriat. Încercarea moarte n-are! Joci, ai o şansă!
Nu joci, stai acasă în faţa televizorului ca un cerşetor, aşteptând un moment
care să te remonteze la final de an. Trebuie riscat, iar românul ştie să rişte. Chiar şi-atunci când se frige
puţin, tot nu se dă bătut. Până la urmă, ce pierde? A, nişte bani! Adevărat,
când şi-aşa sunt puţini, parcă nu-i a
bună să-i arunci în buzunarele altora doar pentru satisfacerea unui moft! Dar
dacă va fi bine? Aşa că, trebuie riscat, iar până la anul viitor vom mai
chibzui.
Masa, masa
festivă! Bucatele vor fi oare apetisante? răsună vocea unui Gigi-Contra. Mai e
ceva? întreb pe de-a dreptul supărată. Oricum Revelionul vine după Crăciun.
Important este să te distrezi, continui eu. Muzică să fie!
E, asta mai
era: muzica! Muzica cum o fi? se aude sâsâitul de mai înainte. Eu vreau să
dansez. Doar aşa s-o aşeza mâncarea, săltând în sus, în jos, la stânga şi la
dreapta! Chiar nu vreau să rămână în farfurie vreo măslină, după ce mi-am
sacrificat nişte economii. Şi-apoi, dansul ajută digestia. Ştii, nu vreau să
intru în anul cel nou constipat.
Joci, nene,
joci! strig din răsputeri. N-ai jucat toată viaţa ca pe sârmă, chiar şi-atunci
când nu se auzea nici musca? Acum, de n-or fi lăutari pe pofta matale, o fi
vreun DJ priceput, cât să împletească muzicile. Cârcotaş mai eşti, române! Asta tot de la inteligenţă ţi se trage!
***
Problema e
rezolvată. Confratele meu depăşeşte toate nedumeririle şi inhibiţiile şi ajunge
la Revelion. Intră ţanţoş, fiindcă aşa îi este felul, dă pe-afară de
amabilitate faţă de nevastă-sa şi ocupă cu o eleganţă desăvârşită locurile
rezervate. Circumspect, priveşte în jur, să vadă care, cum, ce fel!
- A, uite şi
familia Ivănescu! îi şopteşte la ureche nevasta, în timp ce se face că-l
scutură uşor pe umăr. Stai, nu întoarce capul, insistă femeia.
Interesat,
bărbatul începe a fremăta. Trebuie s-o vadă. Dintotdeauna îi plăcuse Ivăneasca.
Sunetul
paharelor ciocnite răsună în acordul sunetelor muzicale. Lumea debordează de
bucurie. Petrecerea e în toi. Farfuriile se golesc rând pe rând.
- Ce faci,
dragă, de ce nu mănânci tot? întreabă femeia.
- Nu pot,
răspunde el surescitat. Nici aici nu-mi dai pace?
- Dă farfuria
mai aproape, am o pungă în poşetă! Doar n-oi crede că las aici ceva!
Bărbatul îşi
scoate batista. Îşi şterge broboanele de transpiraţie. Priveşte îndelung într-un colţ al sălii, apoi se ridică.
Nevastă-sa cunoaşte lecţia. Toate viaţa a fost un simandicos. Dac-ar fi fost să
se ia după el...
Bărbatul se-ndreaptă
spre ieşire, îşi scoate o ţigară şi-ncearcă s-o aprindă. Bricheta e moartă. Cu
privirea în jos, insistă. Nimic. Instantaneu, se-ntoarce. Ştie că nevasta e ajutor
de nădejde. Nici n-apucă să facă primul pas că lumina străvezie a unei flăcări
îi opreşte trecerea. Aprinde ţigara, trage cu putere şi împrăştie în rotocoale
aproape perfecte fumul.
- Tot frumos ai
rămas! răsună ca un clopoţel vocea doamnei de lângă el.
- Matilda!
spuse cu voce strangulată bărbatul.
- Ssst! Taci,
nu spune nimic. Ştiu că în seara asta sunt superbă, ştiu că mi-ai dus dorul,
ştiu că ţi-ai jucat prost cartea în
ultimul timp, ştiu, ştiu, ştiu, ştiu tot. Dar mai ştiu că în seara asta nu-mi
scapi.
Tase intră în
joc. Tăcea şi fuma. Avea un şarm aparte. Cu mâna stângă în buzunar, iar cu
dreapta ţinea ţigara într-un anume fel. Dintr-odată, păru nepăsător, deşi
amintirile dădeau năvală. Ştia că în noaptea aceea nu-i va fi uşor şi trebuia
să-şi joace rolul pâna la sfârşit! Matilda!
Femeia zâmbi,
flutură o mişcare specială a genelor, şopti două vorbe şi dispăru, lăsând în
urmă parfumul ei inconfundabil.
În ring,
perechile de dansatori fremătau în acordurile muzicii perfecte. În rând cu ei,
Tase îşi strângea la piept consoarta, determinând-o să rezoneze odată cu el.
Simţea mulţumirea femeii şi se felicita în sinea lui. Nu-şi ieşise din mână. La
tinereţe era de nestăvilit. Asemenea unui torent, acoperea cu privirea-i
seducătoare mulţimea, oriunde s-ar fi aflat. Eşua foarte rar, iar în seara asta
musai trebuia să fie în formă.
Ultimele
acorduri anunţau o pauză binemeritată, iar mâncarea aburindă de pe mese îi
ademeni. Tase luă câteva îmbucături, se mişcă nervos pe scaun şi-şi anunţă
nevasta că iese să ia o gură de aer, asigurând-o că e pe-aproape şi să nu-şi
facă probleme. Femeia îi ştia meteahna. N-avea astâmpăr niciodată, iar astfel
de petreceri n-au fost niciodată o prioritate pentru el. Doar ea părea
mulţumită că ieşise la Revelion. El încerca să facă faţă situaţiei.
Tase se
îndreptă spre ieşire, sub privirea iscoditoare a nevesti-sii, apoi o luă la
stânga. La a doua uşă, răsuci uşor de butuc şi intră. Matilda clocotea.
Aşteptarea îi mărise pofta. Sânii ei voluptoşi, privirea seducătoare şi buzele-i cărnoase puseseră stăpânire pe
Tase. Nu-i trebui mult bărbatului să-şi simtă iubita vibrând sub încătuşarea
trupului său înfierbântat. Întreaga încăpere era inundată de parfumul iubirii
lor.
După un timp,
bărbatul se-ntoarse în local. Ducea după el parfumul Matildei, iar mâinile lui
erau pline de formele ucigătoare ale femeii care-i treziseră simţurile mai ceva
ca la prima tinereţe. Păşea dezinvolt şi trăgea tacticos din ţigara aprinsă cu
bricheta iubirii lui. Prin faţa sa, la doi paşi, trecu în mersu-i legănat
Ivăneasca. Înclină uşor capul, salutând-o discret, iar farmecul femeii parcă
pălise. Matilda rămânea Matilda.
Îşi găsi
nevasta prinsă într-o horă, îi zâmbi de la distanţă, apoi, ca orice bărbat de
casă, se prinse şi el.
- Frumos
Revelion! îi strigă Tase la ureche.
- Vezi? Şi nu
voiai să mergi! răspunse femeia, tropotind cât să-i ajungă până la anul viitor.
Auzi, dragă, ştii cine-i patroana?
- Cine-i?
întrebă nedumerit Tase.
- Matilda
dragă, aia care a vrut să ne despartă la tinereţe!
- Matilda? Nu
ştiu despre cine vorbeşti răspunse bărbatul tot mai mirat.
- Ei, nu ştii!
Ivăneasca mi-a spus. Aia ştie tot!
- Ivăneasca?
Frumos Revelion! Mai venim şi la anul, zise Tase, intrând în jocul femeii.
De-asta te iubesc eu pe tine!
- Mâncarea
ţi-am pus-o la pungă. O mănânci acasă, doar n-o s-o las patroanei!
- Bravo! Bravo!
De-asta te iubesc eu pe tine! N-am nicio grijă când sunt cu tine! Frumos
Revelion!
Angela
Burtea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu