sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Ion Cuzuioc - R. Moldova - SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN - 6 - SUPUSELE LUI NEPTUN MĂRTURISESC LUI SILTO TAINA


Ion Cuzuioc


SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN


SUPUSELE LUI NEPTUN  MĂRTURISESC LUI SILTO

TAINA


După ce deprinse graiul omenesc şi cel al vieţuitoarelor de mare Silto trebuia să înveţe a citi şi a scrie. Dar vezi că dădacile lui nu puteau s-o facă, erau analfabete. Această îndatorire căzu pe seama învăţaţilor curţii zeului Neptun.
Şi iată că într-o bună zi supusele îl îmbrăcară pe Silto în cele mai frumoase straie de sărbătoare şi-l conduseră în salonul grămăticilor. Tot salonul era numai cu litere zămislite din papură şi fildeş. Mai întâi dascălii îl învăţară pe Silto să ţină minte cum arată toate literele şi cum se scriu ele. După ce isprăviră această lecţie, începu jocul literelor: dorea Silto să formeze un cuvânt, îşi alegea literele necesare, le aranja în ordinea cuvenită şi cuvântul era gata. Şi aşa, cuvânt cu cuvânt, până se întindeau propoziţii întregi. Acelaşi lucru putea să-l facă Silto şi fără literele din papură şi fildeş. Era de ajuns să i se aducă o foaie de papirus şi un condei şi cuvintele răsăreau unul după altul.
Silto la curtea zeului Neptun deprindea toate îndrumările dascălilor săi. Ştia şi a citi, şi a scrie. Cunoştea şi înţelegea şi graiul omenesc, şi cel al vieţuitoarelor mării. Când împlini zece ani, supusele zeului mărilor Neptun îi destăinuiră totul.
– Cum... mamă şi tată... dar... nu-s aici şi nu-i cunosc? vorbi pe bâlbâite Silto.
– Ai şi mamă, şi tată, şi pe toţi îi vei vedea dincolo de adâncurile mărilor. Dar până atunci trebuie să mai deprinzi încă multe aici, până vei ajunge de partea cealaltă, căci zeul
Neptun nu te va elibera cu una cu două. Crezi că noi nu ţi-am da drumul de la curte, crezi că nouă ni-e mai uşor să fim martori la străinătatea pe care o înduri tu şi alţii sortiţi ca tine? Apa mărilor are o putere a ei. între apa de lângă maluri şi cea de lângă curtea zeului mai pluteşte şi o altă apă – apa moartă, Silto. Şi nimeni nu scapă viu, dacă nimereşte în albia ei. Câte suflete, tinere şi bătrâne, şi-au pierdut viaţa, voind să se întoarcă la baştină.
– Atunci cum îi voi putea eu vedea pe mama şi pe tata? Nu e scăpare oare? întrebă Silto îngândurat de mărturisirile supuselor.
– Vom încerca, Silto, fii pe pace, căci zeul Neptun, mai devreme sau mai târziu, dar totuna te va elibera, căci oamenii de pe pământ, în numele tatălui tău, care e şi el stăpân – stăpân în cătunul de pe malul mării, vor face orice, numai ca să te salveze. Răbdare, răbdare, copile. Cu răbdarea treci şi marea! cuvântară într-un glas supusele. Singur o să-ţi fie greu să înfrunţi greutăţile, care îţi pot ieşi în cale. Dar cu ajutorul prietenilor o să izbuteşti mai uşor. Trebuie să-ţi găsim prieteni şi printre vietăţile de mare. La nevoie îţi vor fi de ajutor.

Kessy Ellys Nycollas - România - IARTĂ-MĂ

















IARTĂ-MĂ

Îmi este dor de glasul tău
Pe care îl aud mereu
îmi este dor de vorba care
'mi-era rostită cu candoare...
Îmi este dor să îmi șoptești
Mă iartă, rogu-te să mă iubești
Și când, fiind neatent îți voi greși
Și atunci când, fără voie, te voi părăsi...
Mă iartă pentru tot ce am promis
Și înțelege că timpul nu s-a scurs...
Și că-ntr-o zi voi reveni
Știind mai bine a te iubi...
Am învățat că viața e nedreaptă
Nu știm ce drumuri ne așteaptă
Am învățat și sper să fiu în stare
Să vindec tot ce acum doare...
Îmi trebuie doar timp să pot ajunge
Acolo unde sufletul tău plânge...
Să îl imbrațișez, să îl iubesc
Curat și demn și omenesc...
Să nu mai cred în vorba lumii
Să nu mai dau crezări minciunii...
Să pot vedea cu ochii mei
Și nu prin ochii celor răi...
Te -am judecat și te-am mințit
Așa cum nu aș fi dorit
Așa cum nu ai meritat
Dar iartă -mă ...sunt vinovat...

Kessy Ellys Nycollas
19012014 / Petroșani

Kessy Ellys Nycollas - România - Anii trec...
















ANII TREC...


Anii trec, timpul se scurge...
Nu putem să îl oprim
Important e să nu plângem
De pierdem sau de greșim...
Ci să ne oprim o clipă
Să privim cu omenie
Către cei ce ne iubesc
Fară falsă modestie...
Cu puterea de a spune
Lucrurilor pe al lor nume
Fiindcă omul ce muncește
E firesc, mai și greșește...
Dar merită respectat
Pentru că a încercat
Nu a stat să urmărească
Când greșești ...și să te pască...
Să te lovească cu rău
Uitând că sufletul tău
Nu e stâncă, nici granit
Să rămână neclintit
........................
Nycollas Kessy Ellys
17012019 / Petroșani

Kessy Ellys Nycollas - România - ÎNTR-O LUME....VAI DE LUME...


Foto :internet























ÎNTR-O LUME...VAI DE LUME...

Într-o lume, vai de lume
Nu mai spun și nu mai spune
Vorbe goale fără rost
Dintr-un sumbru adăpost...
Nu te mai minți pe tine
Ca poți iubi pe oricine...
Fară a te iubi pe tine...
Privește-te în oglindă
Nu mai vorbi cu obidă
Despre mine, despre el...
Fiindcă toți suntem la fel...
Cu greșeli și jurăminte
Spuse-n clipe...fără minte..
Aruncate-n voia sorții
Și izbite-n tâmpla morții...
Poți să fii prost și școlit...
Și deștept, că te-ai născut,
Sub o stea din carul mare
Iar lumea habar nu are
Că îți este hărăzit
Să iubești, să fii iubit
Și de aproapele tău
Și de Bunul Dumnezeu...
...............................
Pietrele nu te - or lovi
Și mereu bine-ți va fi
Fiindcă știi să daruiești
Nu aștepți doar să primești
Nu căuta să-ți umpli sacul
Umilindu-l și pe Dracu...
Că se-ntoarce negreșit
Atunci cănd l-ai păcălit
Și-și va lua-napoi darul
Iar tu vei cunoaște amarul
Și atunci când 'ți- e plin carul...
................... ................... ...........

Kessy Ellys Nycollas
19012019 / Petroșani
( versuri pur și simplu. fără destinatar)

vineri, 18 ianuarie 2019

Ion Cuzuioc - R.Moldova - SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN - 5 ALBATROSUL LE MĂRTURISEŞTE PESCARILOR UNDE SE AFLĂ MICUŢUL SILTO

Ion Cuzuioc

SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN


ALBATROSUL LE MĂRTURISEŞTE 

PESCARILOR UNDE SE AFLĂ

MICUŢUL SILTO

Cine a fost în ospeţie la pescari, a observat că, atunci când peştele e aruncat din plasele mrejelor în bărci, deasupra lor roiesc o mulţime de pescăruşi. Ei urmăresc bărcile pescarilor până la mal, iar aici mai răpesc şi câte un peştişor, doi pentru hrană. Printre pescăruşi se dau în vânt după peşti şi albatroşii, care de asemenea sunt păsări de mare, asemănătoare pescăruşului, de culoare albă, cu aripile lungi, îngustate şi negre la vârf. Nu mă îndoiesc că aţi văzut şi voi vreun albatros la mare. Albatrosul e prieten devotat pescarilor. Această calitate el şi-a demonstrat-o în multe clipe grele ale pescarilor. Bunăoară, ei dau de veste pescarilor când se apropie furtuna.
Şi de data aceasta Albatrosul s-a dovedit a fi fidel pescarilor. El a urmărit valurile răpitoare până la locul unde a fost dus micuţul Silto, iar apoi s-a şi intors la pescari să le mărturisească taina. Pescarii, care cunoşteau graiul păsărilor de mare, au înţeles totul din ţiuitele Albatrosului.
S-au bucurat mult pescarii, şi mai ales bătrânul Cristian, când au aflat de la Albatros că micuţul Silto trăieşte, creşte mare şi frumos în adâncurile mării.

Şi parcă din nou a înviat acea zi când s-a născut Silto. Bărbaţii pregăteau bărcile, soţiile lor coceau pâine şi făceau lumânări. Şi toţi cu cântecul pe buze au ieşit în largul mării, în căutarea răpitului Silto. Apoi au dat drumul pâinilor pe apă, cu lumânări aprinse şi infipte în ele, aşteptând ca vreo una din pâini să se oprească la locul unde se găseşte Silto. Femeile ascultau ghiocul, ca să ştie locul unde se află răpitul Silto şi să înştiinţeze pe bărbaţii lor. Şi aşa, zi de zi, noapte de noapte, îl căutau pescarii pe Silto în largul mării, până când de la o vreme au pierdut toată speranţa de a-l mai găsi. Albatrosul nu putea da de ştire pescarilor despre Silto, decât că e viu, creşte şi se face mare şi frumos. Vezi, că şi Albatrosul avea unele îndatoriri faţă de apa mării. Ea îl ocrotea, îl hrănea cu vieţuitoarele ei. Şi dacă zeul Neptun ar fi aflat că la curtea lui trăiesc trădători, bineînţeles, i-ar fi alungat dincolo de malurile ei. Iar fără apa mărilor, ce fel de viaţă ar fi dus Albatrosul pe pământ? Bătrânul pescar Cristian şi cu nevasta sa Cristiana se mulţumeau şi cu atâta, trăind cu încrederea că va veni vreo dată şi ziua aceia când vor putea să-şi vadă feciorul viu şi sănătos, c-apoi să moară mulţumiţi şi cu inima împăcată. Credeau ei în apele mării, căci o viaţă le slujise lor. Nu puteau ele să-i răsplătească în modul cel mai crunt, în orice caz nu aveau dreptul. Cu această încredere plină de omenie, bătrânul Cristian şi cu nevasta sa Cristiana aşteptau sa-şi vadă odrasla.


Kessy Ellys Nycollas - România - RESPECT ȘI IUBIRE


RESPECT ȘI IUBIRE 
(Jurnalul unui suflet ciudat)
                   


       
 
De când de tine am aflat
Eu te-am iubit și respectat
Tu mi-ai fost patimă și vers și muză
În astă lume rea, confuză...
............................
       Mă sorbi din priviri și îmi vorbești cu atâta patos despre sentimentele tale fată de mine!

       Te privesc și mi se tulbură mintea, neînțelegându-te! Te întreb:
-        -Poți să detaliezi? Aș avea să înțeleg cum mă iubești? Ce sentimente ai tu față de mine și de unde crezi tu că vin toate aceste trăiri?
-        -Ah! Te iubesc din adâncul sufletului meu cu o desăvârșire inexplicabilă dar și cu o patimă nebună. Îmi doresc să fii fericită.

-                      Ok! Dar tu știi că eu iubesc prin fantezia care mi-o transmit gândurile și pun totul în vers. Pentru mine iubirea este cel mai sublim sentiment. A iubi înseamnă a uita de tine și de dorințele tale mai vechi, de a fi acolo, atunci când omul iubit are cea mai mare nevoie de prezența ta.

-                  Eu iubesc, iubirea pe care tu mi-o oferi. Iubesc nopțile și visele care ne aduc împreună. Iubesc felul tău de a fi. Am dorit atât de mult să știu cine ești cu adevărat, cum arăți în realitate. Am dorit să te pot atinge, să te pot strânge la piept și să îți mulțumesc pentru faptul că exiști.

-            Îți mulțumesc iubire! În brațele tale sunt cu totul altcineva! Sunt o altă femeie, mai puternică, mai încrezătoare. Tu m-ai ajutat să fac o descoperire nouă. Să descopăr părțile mele ascunse despre care, mărturisesc sincer că, nici eu nu le știam. La pieptul tău mă simt cum niciodată nu m-am simțit. Eliberată de dureri, de gânduri și cu un suflet spălat de reproșuri și dezamăgiri. Mă simt exact așa cum trebuie să se simtă o femeie iubită și care, la rândul ei, iubește, o femeie care dorește să nu mai cunoască nimic din tot bagajul cunoscutului. Abia acum, alături de tine, datorită dorinței tale de a mă cunoaște, pot să spun că am descoperit ceea ce înseamnă ,,EU’’, ce înseamnă ,,TU’’, ce înseamnă ,,NOI’’!

       Aș vrea să cred că nu va trece nici măcar o zi, din viața ta, în care să uiți aceste cuvinte. Ador această iubire! Este cu totul altfel decât ceea ce știam eu până acum. Am descoperit de fapt ca iubirea înseamnă respect și că respectul înseamnă iubire.

     Viața joacă dur! Sunt conștientă că vor veni zile în care voi uita să îți mai spun toate acestea sau poate, nu voi mai ști cum să ți le spun, poate că vom fi departe unul de altul, poate că temerile vor pune stăpânire pe sufletele noastre, ne vor bloca cuvinte nerostite pe buzele arse de dorințe și neîmpliniri, dar tu să nu uiți niciodată declarațiile noastre care vor reprezenta de-a pururea adevărul a ceea ce am simțit unul pentru celălalt și că apreciez iubirea și respectul dăruit, necondiționat, în momentele dificile ale vieții, momente în care nu mai simțeam că trăiesc, ci doar existam.

     Tu și puterea iubirii tale mă ajutați să am curajul ca în scrierile mele, să descriu ce este viața trăită în iubire și respect.
    Sunt conștientă că am avut zile în care gândurile de tot felul, probleme de viață, mi-au umbrit ființa și mi-au făcut sufletul să plângă iar tu m-ai perceput schimbată și distantă.

     Da! Recunosc că au fost și momente în care te-am supărat dar te rog să nu uiți niciodată că te iubesc într-un mod în care nu am mai iubit pe nimeni altcineva, niciodată!

     Vreau să reții că te iubesc enorm, te admir, te respect, te prețuiesc ca pe nimeni altcineva. Mai vreau să știi că dacă Bunul Dumnezeu te-a ales să fii stăpân al sufletului meu, demonstrează că ești o ființă specială, ești aparent om pentru că mai mult nu se poate observa privindu-te. (Noi toți suntem mult mai mult decât ceea ce ne este îngăduit să arătăm.)

     Suntem aparent, oameni cu bune și rele, cu tristeți și bucurii, cu zâmbete și lacrimi, cu zbucium și singurătate, cu neajunsuri și nemulțumiri, dar, indiferent de cât de deprimante sunt unele zile, iubirea rămâne în suflet și ne încălzeşte precum un soare.

-        Aș dori să poți să simți toată iubirea și prețuirea mea. Aș dori să te știu fericită. Aș vrea să îți pot sta alături și să pot să îți sărut chipul zi de zi, oră de oră și aș dori ca niciodată să nu te supăr cu nimic dar nu se poate, ştii bine asta iar ca drept recompensă, voi veni, îți voi fi alături în vis. Sufletele noastre se întâlnesc în spațiu. Acolo nimeni, dar nimeni în afară de Dumnezeu nu ne poate descoperi.

Ne vom întâlni în visul următor.

Până atunci să nu ai teamă de nimeni și de nimic. Eu îți voi fi alături mereu.

Te iubesc și te respect!  
                   
Kessy Ellys Nycollas
12042013 / Ischia

joi, 17 ianuarie 2019

Ion Cuzuioc SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN - 4 - SUPUSELE LUI NEPTUN ÎL ÎNVĂŢA PE SILTO SĂ VORBEASCĂ



 Ion Cuzuioc

SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN






SUPUSELE LUI NEPTUN ÎL ÎNVĂŢA

 PE SILTO SĂ VORBEASCĂ

Pentru început supusele lui Neptun au hotărât să-l înveţe pe micuţul Silto să vorbească. Mai mult decât atât, ele şi-au pus în gând să-l înveţe şi graiul vietăţilor de mare, ca mai apoi să poată lega vorbe cu ele.
Ca orice copil de pe pământ, Silto lega vorba: ma-ma, ta-ta. Nu-şi dădea sărmanul seama că nici mama, nici tata nu-s lângă el. Dar supusele zeului, adică dădacele micuţului erau şi mamă, şi tată pentru el. Pe urmă au fost rostite şi denumirile obiectelor din jurul său. Cu încetul Silto putea să ceară şi să refuze un lucru, să întrebe şi să răspundă dădacelor. Şi aşa cum copiii prind repede cuvintele, în scurt timp s-a învăţat să vorbească şi Silto. Când a crescut mai măricel, dădacele îl făcură cunoscut şi cu graiul vietăţilor de mare. La baza graiului vietăţilor erau semnele schimonosite cu botişorul, aripioarele şi codiţele lor. Când îi venea rândul lui Silto să vorbească cu vietăţile de mare, apoi şi el gesticula cu capul, buzele, mâinile ca să fie pe înţelesul lor.
Odată ce Silto prinse darul vorbirii, supusele lui Neptun găsiră de cuviinţă să-i mărturisească despre străinătatea pe care o poartă şi despre părinţii, rudele, băştinaşii care îl aşteaptă dincolo de adâncurile mării, în cătunul Scoica de Mărgăritar. Dar, până una alta, să vedem ce se petrece în cătunul Scoica de Mărgăritar?


miercuri, 16 ianuarie 2019

Kessy Ellys Nycollas - România - TE AȘTEPT ÎN VIS!


Foto:internet

TE AȘTEPT ÎN VIS!
     (Jurnalul unui suflet ciudat)


   Privesc în jurul meu, dimineaţa, și aș vrea să cred că mai eşti lângă mine.

   În vis erai! Acum unde ai dispărut?

   Așa mi se întâmplă în majoritatea dimineților. Te caut prin casă, aș vrea să te găsesc aici când mă trezesc, dar fugi. 

   Când mă simți că deschid ochii dispari. 

   Am avut momente în care îmi spuneam că din următorul vis nu aș vrea să mă mai trezesc, gândindu-mă că doar așa am putea fi împreună!

     Așa încep zilele mele. Retrăind visele. 

     Nu știu de ce îmi doresc să fii lângă mine în clipa în care mă trezesc, când merg seara la culcare... 

    Sunt fericită totuși că alegi să fii cu mine după ce adorm.

    Îmi veghezi somnul.

   Te văd, în vis, cum stai aplecat peste patul meu și îmi veghezi respirația, îmi așezi părul răvășit pe toată perna, mă săruți cu teama de a nu mă trezi, mă acoperi să nu îmi fie frig și îmi șoptești la ureche:

   -Să nu te temi! Sunt aici lângă tine. Aceasta este misiunea mea. Dumnezeu mă aduce de fiecare dată aici lângă patul tău.

    -OF! Toate zilele mele încep cu : îmi este dor de tine! De ce fugi dimineața?

   -Tocmai de aceea fug, ca să îți fie dor. Dacă aș rămâne lângă tine mereu, ne-am plictisi și toată iubirea noastră ar pieri. Așa Suntem toți. Alergăm după sufletul drag iar când reușim să îl avem începem să ne dorim altceva. E mai bine să fiu al altei femei și să te iubesc sincer și frumos iar tu să mă dorești.

    -Da, dar tu auzi când eu plâng și îți spun că te iubesc și că îmi este dor de tine?

    -Evident! Eu știu tot ce gândești, știu cât de mult mă iubești, știu că ai dori să fiu doar al tău, știu tot. Ceea ce nu știi tu sau poate știi dar nu vrei să accepți este că tot ceea ce fac eu este din iubire. Vreau să nu suferi!

     -Cum aș putea să sufăr mai mult decât pot suferi acum, aşa, avându-te doar în vise?

   -Nici nu vreau să mă gândesc ce cruntă ar putea fi suferinţa. Oamenii sunt răi. Ei nu ar putea înțelege niciodată povestea noastră și judecata lor te-ar distruge.

     -Of! Dar eu repet la nesfârșit că îmi este dor, că te iubesc...

   -Știu! Îți mulţumesc pentru iubirea ta dar e mai bine așa. Promit să îți fiu alături în fiecare noapte...iar pe tine te rog să îi  mulțumești lui Dumnezeu pentru asta.

     Voi încerca să înțeleg toate acestea. Să înțeleg că toate sentimentele mele ajung la tine. Credeam că ele răsună doar în sufletul meu, fără ca tu să le simți! Acum am certitudinea că nu sunt în zadar și că tu te bucuri să le primești.

     Mă temeam că iubirea ta pentru mine a murit. Îmi este teamă de moarte. Nu vreau să te pierd și pe tine. Ești singurul care mi-a rămas aproape deși fizic nu ești. Sufletul tău este aici cu mine. Niciodată nu mă simt singură și gândul că și la noapte vei fi lângă mine mă face fericită.

    -Sunt departe fizic. În altă casă, în alt pat, lângă o altă femeie dar gândurile mele, sufletul meu, și tot ceea ce îmi este dat să trăiesc, le trăiesc cu tine în gând. 

    -O îmbrăţişez pe ea dar în locul ei ești tu. O sărut pe ea, închid ochii și îmi imaginez că ești tu. Niciodată nu sunt departe de tine. Noapte, o forță divină îmi teleportează sufletul, aducându-mă lângă tine. Tu crezi că visezi? Nu! Sunt acolo.

   -Mă înspăimântă toate aceste gânduri. Ne iubim? OH! Sufletele noastre se iubesc. Este o iubire Divină. Este o iubire Dumnezeiască. Ne iubim și trăim fiecare într-o lume a lui. Totul se întâmplă așa  cum și Dumnezeu ne iubește pe toți dar nu ne atinge fizic pe nici unul. Trăim aparent destul de aproape unul de celălalt și totuşi departe. Nici unul din noi nu putem forța bariera care  ne desparte. Ne iubim dar trăim unul fără celălalt. Ne întâlnim în gânduri, ne atragem energetic. Sufletele noastre se întâlnesc la adăpostul tainic al nopții. Nu mă mai surprinde nimic! Înţeleg că nu ai puterea să te sustragi din planul dimensional în care trăieşti ziua. Mă lași să aștept așa cum Luna aşteaptă să vină noaptea știind că Soarele ei va veni acasă și se vor putea iubi pana în zori. Fiecare clipă este importantă și mi-o doresc să fie cât mai lungă, să o pot opri, pentru a te opri mai mult timp lângă mine.

    Oare nu aș putea să te clonez? Să fac un TU  al meu? OH!  Ce gânduri ciudate îmi trec prin minte. Nu mai vreau nimic. Voi aștepta din nou noapte și visul în care vei veni. O să învăț să mă mulțumesc cu ceea ce Dumnezeu decide să îmi ofere și să înțeleg că doar așa, iubirea noastră va fi veșnică.

    Te aştept în vis!

Kessy Ellys Nycollas

31122013/Ischia

Kessy Ellys Nycollas - România - NIMIC ÎNTÂMPLĂTOR




Foto:internet



NIMIC ÎNTÂMPLĂTOR
(Jurnalul unui sufelt ciudat)

  Tu poți crede că există întâmplări, întâmplătoare?

        Eu nu!

       Încurcate sunt căile Domnului... însă tot el le descurcă, adeseori, doar cu o simplă privire, un gest, o îmbrățișare, un cuvânt.

    Sunt convinsă că absolut totul este bine organizat și stabilit de o forță care ne guvernează.

       Nu voi ști poate niciodată dacă a fost să trăiesc iubiri noi sau doar să continuu povești de iubire nefinalizate în alte vieți. Ceea ce știu însă este că nimic din ceea ce am trăit nu a fost fără sens. Am câștigat prea mult și am pierdut enorm, am trudit din greu și am câștigat ușor, am iubit și am fost trădată, am trădat și am fost respectată... O! Viața asta este atât de complicată!

       Mi-am stabilit trasee liniștite, am ocolit obstacolele ivite, am respectat, ca un elev conștiincios, indicatoarele plantate ca avertismente... am căutat să nu depăşesc linia conţină care marca axul drumului, m-am luat după semne astrologice, după avertismentele din vise, căutând să nu rătăcesc calea și totuși s-a întâmplat de multe ori ceva care m-a făcut să ajung în altă parte, la alte destinații, în paradisuri ne visate, în povești ne bănuite.

        Am plâns, m-am auto judecat, auto pedepsit dar am mers mai departe. Am luat totul ca și lecții de viață și am învățat să nu îmi mai stabilesc destinaţii. Am învățat să cer și am primit, mulțumind de tot ce mi-a fost dat de divinitate. A fost ceea ce trebuia să fie al meu.

      Stând și analizând tot traseul, am ajuns să înțeleg că de fapt, o bună parte din tot ce mi s-a întâmplat a fost spre a-mi bucura sufletul, fiind răspunsuri la dorințe emise cândva, au fost plăți pe care le datoram poate, dintr-o altă viață.

        Am învăţat că nu trebuie să îmi fac planuri și să am așteptări. Totul vine aşa cum este stabilit, dar nu atunci când cer eu ci atunci când decide Dumnezeu. El are un timp al lui pentru toate. 

Niciodată nu va întârzia.

Kessy Ellys Nycollas

21062015/ Ischia

Kessy Ellys Nycollas - România - MULȚUMESC IUBIRE!




MULȚUMESC IUBIRE!
(Jurnalul unui suflet ciudat)

  Am auzit adesea spunându-se că marea dragoste este mereu prima pe care ai trăit-o.
    Aiurea!
    Pentru mine prima dragoste a fost o lecție dură. Încă de la început viața a dorit să mă învețe să deschid larg ochii și să stau atentă la poarta sufletului. Să nu las să îi fie călcat teritoriul de fiecine.
    Daca am învăța cu atenție fiecare lecție am fi feriți de multe  de multe suferințe însă, nu o facem și viața ni le repetă iar și iar cu speranța că într-o bună zi vom reuși să luăm cu brio examenul dat la materia numită dragoste.
    Anii trec, experiențele se adună... apoi, unele ne părăsesc pe neobservate, altele mor, dar ce ne facem cu cele care rămân în agonie? Acestea au rolul de a ne bântui tot restul vieții, deoarece nu sunt consumate în totalitate, apoi îngropate rămășițele, ridicându-le o cruce frumoasă de iubire la care să ne întoarcem, din când în când, cu respect și recunoștință.
     Rămasă în agonie, dragostea vieţii noastre poate fii o poveste despre care noi să credem, că s-ar fi terminat cu mult timp în urmă, dar pe care am decis să o păstrăm în adâncul sufletului, că pe o poveste pe care o ascundem de ochii lumii, o protejăm de răutățile și invidia care a determinat-o să se întrerupă dar la care ne tot întoarcem mereu.
      Este acea dragoste mereu prezentă, acea dragoste care reînvie la fiecare pas pe care îl faci în trecut, la fiecare privire pe care o rătăcim intenționat, privind în urmă.
      O astfel de dragoste este povestea arestată în suflet, într-o cămăruță bine păzită a inimii tale, pe care o redeschizi adesea, folosind cheia doar de tine știută, păstrată în gândurile pline de dor.
      Poveștile de iubire nu au întotdeauna un final fericit, dar toate au un final. Chiar și acelea care trăiesc arestate, ascunse bine în adânc de suflet și asta datorită faptului că toţi aceia pe care i-am iubit cel mai mult, toţi aceia care ne-au făcut sufletul să vibreze, toţi aceia, alături de care am trăit la intensitate maximă, momente, ne pot rămâne aproape.
      Marile pasiuni sunt extrem de fragile, iar marea dragostea mereu sensibilă. Dintr-o mică neatenție, totul se poate destrăma oricând, împrăștiindu-se în mii de bucăți... deoarece tocmai acelei mari dragostei, a vieţii tale nu îi poţi ierta greşelile, nu o poți înțelege, nu îi poți acorda o șansă, deoarece într-o mare dragoste nu poți face loc minciunilor, trădărilor, dezamăgirilor. Ea, fiind intensă nu îți dă voie să permiți ca ceea ce simți să îți fie întinat. Într-o stare de incertitudine, pui punct, sigilezi totul în inima ta vrând să crezi că acolo vei găsi, ori de câte ori te vei întoarce, doar partea frumoasă, pură, sinceră a tot ceea ce ai trăit în acea poveste și o iei de la capăt, încercând alta nouă.
      Întorcându-te în acea poveste, după ani şi ani, începi să descoperi care este adevărul carea a tronat deasupra tuturor întâmplărilor.
      La început, noua poveste pare mult mai frumoasă, mai palpitantă decât precedenta pe care încercăm să o înconjurăm cu un gard înalt de spini, să o sufocăm cu orgolii nemăsurate, să îi atribuim tristeți și răni uneori nemeritate, să o spulberi folosind cuvinte aruncate în vânt, sperând că actuala va fi doar lapte și miere.
     Finalul va fi la fel sau poate, uneori chiar mai dureros, pentru că refuzăm să pricepem, că dragostea adevărată se poate trăi doar în filme, într-un scenariu, nu într-o viață plină de griji, neajunsuri, nevoi, ispite și tentații.
      Dragostea vieții mele cred că este suma tuturor poveștilor însumat, tuturor lacrimilor, zâmbetelor, dorințelor, emoțiilor, orgoliilor și mai presus de toate, a pasiunilor.
       Pasiuni!
       Ciudat cuvânt! Pasiunile mele au apărut într-un mod inexplicabil. Niciodată nu voi putea înțelege acest termen! M-am trezit cu sufletul încărcat de pasiuni, fără nici o justificare și au fost atât de puternice încât credeam că nu le voi rezista!
        Dumnezeu însă ne pune la încercare! Vrea să scoată din noi iubirea așa cum se scoate untul din lapte. Stoarce tot, pune pe cântat și apoi ne răsplătește.
        Nici o suferinţă nu rămâne ne recompensată, numai că noi nu avem atâta putere să recunoaştem și să-i mulțumim.
      Dragostea vieții mele! Sunt de fapt două. Una veche și altă nouă. Cea veche m-a urmărit mulți ani la rând, până a apărut cea nouă care a căutat să o alunge și să îi ocupe locul pe care l-a deținut, nemeritat.
      A reușit!
     A reușit din plin și cred că doar forța divină a putut să facă posibil acest joc.
     Doar așa mi-am recăpătat încrederea deplină în forțele proprii și am reușit să mă privesc cu alți ochi.

Mulțumesc iubire!


Kessy Ellys Nycollas

22052014/Ischia



Kessy Ellys Nycollas - România - PLÂNGE CERUL!










PLÂNGE CERUL!

Ninge iară ca-n povești,
Ceru'-și plânge vina.
Fiindcă, încă n-a aflat,
A cui e PRICINA!?

Fulgii mari cad liniștiți
Plânsul lor mă doare
Pe cerul acoperit
Azi nu mai e soare...

Stau troienele grămadă
Străjuind misterul
Au răbdare, vor să vadă...
Aprig este gerul...

Plânge cerul ne-încetat
Căutându-și vina,
Trist asteaptă un semn ne dat..
A cui o fi vina?

Plâng uitările de noi,
Triste în fereastră
Suntem prea săraci și goi
Viață nii nefastă...

Sufletul zace-n mister
Troienit de gânduri
Așteptând un semn din cer...
Citind printre rânduri...

Glasul cald și cristalin
Amuțit stă-n umbră
Strigătul-i mort pe deplin
Cine să-l audă

Urechile-s asurzite ...
Dureri în timpane...
Au pierit pe limbi cuvinte
Sufletul adoarme...

Kessy Ellys Nycollas
16012019/Petroșani

marți, 15 ianuarie 2019

Ion Cuzuioc SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN - 3 SILTO LA CURTEA LUI NEPTUN, ZEUL MĂRILOR





SILTO LA CURTEA LUI 

NEPTUN, ZEUL MĂRILOR


Pe când e lumea şi pământul se ştie că Neptun este zeul mărilor. Prin părţile noastre sărbătoarea lui Neptun o petrecem vara, când apa mării e mai caldă şi copiii pot să se zbenguia- scă în valurile ei. Mulţi din copii, îndepărtân- du-se de mal, chiar se scufundă în apă, chipurile, îl caută pe Neptun. Ei, dar Neptun nu vine cu una cu două la mal. Vine atunci, când copiii îi aduc cântece vesele şi dansuri frumoase. Pe lângă toate acestea, copiii mai aprind şi un rug mare, ca nu cumva ţânţarii să-l pişte pe Neptun, musafirul. Iar când Neptun poposeşte în ospeţie la copii, numaidecât le aduce în dar şi cadouri frumoase, scumpe. Are el de unde, căci curtea lui e mare şi frumoasă, bogată în toate celea. Şi fiindcă voi nici o dată n-aţi văzut curtea lui Neptun, am să vă povestesc eu cum arată ea.
Curtea lui Neptun se întinde pe tot cuprinsul mării, cât e ea de largă şi adâncă. Şi are Neptun multe, multe casteluri. Toate împodobite cu mărgean şi chihlimbar. Până şi tronul lui Neptun din chihlimbar e făcut, dar căptuşit cu alge, să nu-i fie frig, când şede în el. Dar cea mai mare bogăţie a lui Neptun sunt vietăţile mării. Multe la număr, că nici învăţaţii nu le cunosc pe toate. Bineînţeles, cu timpul le vor cunoaşte ei, dacă nu vor da de altele. Are Neptun şi vietăţi frumoase, are şi blânde, şi răpitoare. Şi pe fiecare le foloseşte cum îi vine lui. Mă rog, ca orice zeu. Dar mai are Neptun, altfel nici nu-şi închipuie viaţa, şi multe supuse. Care răpite de pe malurile mării, care născute chiar la curtea lui. Şi iată că micuţul Silto, răpit din cătunul Scoica de Mărgăritar, însufleţit cu puteri neobişnuite omului pământesc, pentru a putea trăi şi în apă, a fost dat în primirea supuşilor zeului Neptun. Să-l dădăcească până se va face mare.
Supusele zeului Neptun l-au primit cu bine pe micuţul Silto. Aveau grijă de el ca de copilul lor. îl alăptau şi la zorii zilei, şi-n ameaza mare, şi la chindii. îi arătau cele mai frumoase şi colorate petre scumpe de mare, îi cântau la harpe cântece de leagăn şi-l legănau în hamac. în zi de sărbătoare ieşiau în largul mării, îl aşezau în ricşă şi-l purtau prin toate saloanele curţii, calea fiindu-le luminată de către meduze. îl alintau cu toţii şi fiecare spunea câte un cuvânt de bine nou-născutului Silto. Fiecare vroia să aibă fericirea de al ţine pe o clipă în braţe pe Silto şi să-i dăruie sărutul de mamă. Creştea Silto. Creştea văzând cu ochii, fără a bănui că adâncurile mării nu i-e adevărata casă părintească.
După cum v-am mai spus, pentru multe supuse ale zeului Neptun adâncurile mării tot nu le era adevărata casă părintească. Ele tot au fost răpite de la părinţii, rudele şi băştinaşii din cătunul Scoica de Mărgăritar de pe malurile mării. Dar neavând nici un ajutor ca să fie salvate, aşa au şi rămas pentru veşnicie să trăiască prin străini şi să fie supusele zeului Neptun. Şi poate de atâta aveau milă de Silto şi trăiau cu gândul, că va veni şi ziua, când va putea măcar el să-şi vadă părinţii, casa, pământul natal. Supusele au hotărât să-l înveţe carte şi să-i povestească toate cele ce s-au întâmplat după naşterea lui şi cum a ajuns el în adâncurile mării. Şi nu numai atât, ci şi să-l înveţe a fi un băiat deştept, cinstit, ager la minte, voinic şi isteţ.


LANSARE DE CARTE - POEZII DIN CARTEA SUFLETULUI - Autor ELENA-CONSTANȚA ADĂMUȚ

  ÎNTÂLNIRE LITERARĂ     Buna ziua și bine v-am gasit, dragi locuitori ai orașului Aninoasa! Înainte de toate, gasesc de cuviință să mă prez...