Keessy Ellys Nycollas - România - LACRIMI ASCUNSE

LACRIMI ASCUNSE
De: Kessy Ellys Nycollas

Adesea printre rânduri, îţi spun: -mi-e dor de tine!
Tu îmi citeşti poemul şi-n el îţi ascunzi glasul!
Deși-mpreună ştim prea bine,
Că ne purtăm în gânduri, la tot pasul!

Ştiu să-mi ascund în lacrime neplânse

Și arestate sub pleoapele închise,
Tot dorul şi durerea, ce îmi străpung fiinţă,
Cuvintele ce mi-au lăsat, neîmplinite vise!

Din trupul meu plăpând şi mistuit de patimi,
Am construit galera unui arest pe viaţă,
În gura-nchisă ascund tăcerea,
Dar sentimentale le afişez pe faţă!
Ochii i-am pedepsit şi i-am făcut ocnaşi
Iar genele străjerii iubirii ne permise
Icoana fiinţei tale stă veşnic pe pupile...
Pictată în tablouri, cu doruri şi cu vise!
În gândurile toate stă ascunsă,  o toamnă timpurie,
Iar tu îmi eşti Cocorul, ce-mi zboară-n zări departe!
Încerc să-ţi urmez zborul, deşi, iarna-i târzie,
Și cred în regăsirea de dincolo de moarte!
Tristeţea-mi construiește, din vise o puşcărie!
Să mă închidă-n trânsa cu multele-i lăcate!
Eu însă am puterea să-ţi simt iubirea vie
Şi să-ţi iubesc fiinţă, cum altfel nu se poate!
Refuz ca Orizontul să-l văd după zăbrele,
Refuz să cred că nu avem o şansă!
Dar cred (cu încăpăţânare) că-mi este scris în stele
Să-mi fiu eu Căpitanul, ce-mi stă straşnic la manșă,
(Atâta timp cât) Lumina dimineţi îmi spală încă fața
Iar ochii-nlăcrimați, zâmbesc încă, în zori,
Se poate vedea clar că-mi este dragă viaţa
Povestea de iubire, îmi dă încă fiori!
Am strălucire-n suflet, n-o ţin după zăbrele,
Iar paşii mei sunt (încă), dârzi şi apăsaţi
Şi-n zorii dimineţii, dar şi-n amurg, sub licărul de stele,
Ne vrând ca să se lase de dor întemniţaţi!
Cu tine fac din viaţa-mi numai vară
Şi tot cu ţine (împreună) făuresc un vis, un vis al meu
Deşi, simt că aş vrea să plâng, sub stropii grei ai ploii,
Privesc către înalt şi văd un curcubeu!
Pe tine te zăresc, zburând către înalturi
Aşa cum ciocârlia-şi-naltă cântul său
Chiar şi atunci când paşii grei, mi se scufundă-n ierburi
Nu uit să-nalț o rugă, la Bunul Dumnezeu!
Căci doar aşa, un soare,-mi mai răsare-n dimineaţă,
Chiar de îmi aminteşte, de ultimul sărut!
E tot ce astăzi mă mai ţine-n viaţă
Alături de povestea din trecut!
Sărutul şi trecutul, trezesc ades copilul
Ce stă ascuns de lume, (în mine) tremurând!
Privindu-mă-n oglindă şi văzându-mi chipul
Mintea, îmi zămisleşte imaginea fetiţei, murmurând:

-O doamne ce-ai făcut cu mine?
Cu acea fetiţă ce juca mai ieri şotronul!
Cu timpul împreună ai uneltit,
Şi ai schimbat la mine chipul, dar şi omul,

Ce azi încearcă să se-ascundă, ispăşit,
După un nor de praf ,,lăsat într-un galop’’ de-o limuzină,
Nici caii, nici căruţa nu mai sunt!
Plecat-au toate, rând pe rând, cu tine în lumină,
Cu soarele alături, ce ne mână grăbit, spre asfinţit
Şi-un temnicer alături, ce îşi cheamă-n ajutor, o strajă
Să poată pune împreună, o pecete, pe trecut!

De vreau s-au de nu vreau, voi fi doar o nălucă,
Cu amintiri şi deznădejdi nescrise,
Cu floarea de salcâm ce s-a lipit la tâmpla
Ascunsă de vopseaua (pusă), pe părul de mătase!
Aşa e viaţa asta, se stinge ca un fulger!
Şi zboară pe nevrute, ca fulgul de Păun
Ajungem undeva, ca demon sau ca îngeri
Dar, mă opresc aici, (deşi), am multe să mai spun.

05082012 / Petroșani