MARIA TOMIȚA CORINI - ITALIA - De-ale lui Fănel

                        De-ale lui Fănel

                         de: Maria Tomița Corini

      Fănel, era un copil de o statură mijlocie, plinuț, cu o piele bălaie-roz catifelată. Mai bine zis era un bărbat mic și îndesat. Avea fața rotundă și doi bujori pe feșișoara lui de copil, care îi înflorea zâmbetul mai ales când se lega de coada ochiului ce radia lumină. În ei ardea cerul. Se părea că maică-sa adaptase toate culorile luminoase de pe bolta cerească ca să-i dăruiască copilului său, întreg seninul. Mai avea piciul și sprâncenele frumos arcuite de o culoare specială luată din gama grânelor pârguite din vară, așa ca și chica cea linsă ce-i cădea streașină peste bolta frunții.

      Pe lângă toate frumusețile sale de copil era și dezghețat, îi plăcea să atingă tot ce făcea taică-său, care avea mâni de aur, fiind un bun lemnar, în sat numit Andrei a lui Vasile Fântânarul. El, tatăl lui Fănel, era unul din cei patru frați și o soră pe care îi avuse moș Vasile, tatăl lui Andrei. Bunelul eroului nostru, fusese poreclit de către sătenii săi, Vasile Fântânarul, fiindcă era un meșter iscusit la săpatul fântânilor și curățatul izvoarelor din ele. Andrei, fiul cel mai mare, deseori era alături de taică-său, continuând această meserie, îndeletnicindu-se și în lemnărie.

      Un frate de a lui Andrei Fântânarul, Ghieorghe, rămăsese cu familia sa, pe meleagurile Rusiei, la scos cărbuni. Deseori la sărbătorile de suflet se adunau în casa fratelui mai mare ceilalți doi frați și o soră, rămași în sat. Foarte rar aveau fericirea de-a avea în casa lor pe buneluil lui Fănel, din partea mamei, ce venea din Romănia  cu soția sa. La masa rotundă a sărbătorilor se mai alipeau și unii vecini, dintre care Ivan Ivanovici era comunist. Acolo, în acel cuib, se încingea câte o discuție aprinsă despre neam și țară. Uneori, soția comunistuui îl mai pișca de subsioară pe soțul ei, amintindu-i că are biletul de partid și că ar fi fost foarte periculos să fie descoperit de către KGB-ști. Dar în acele clipe nu exista nimic decât aerul libertății și a cântecului ”Trei culori cunosc pe lume” La început, cei adunați, îl îngânau liniștit sub voce, fiind toți în jurul unei mese rotunde, ridicându-se în picioare ca semn de recunoștință a cuvântului înaripat. După ce serveau câte un păhăruț din lacrima Domnului, în cinstea sărbătorilor religioase și a cenaclului familiar, preluau cântarea, lăsând să zboare ca și pasărea liberă vocile lor aprinse de dorul neamului și străbunilor lor. Fănel era unicul copil mai mare dintre alți verișori, cărui i se atenționa din când în când să țină în secret ceea ce vedea și auzea. Se mai întâmpla să-l bucure pe pici cu câțiva bănuți (kopeici) pentru a păstra secretul familiei, dar...

    Să fi fost prin anii 1966-67, Fănel, la școală, fiind băiat sârguincios, era iubit de către copii și învățători. În clasă erau repartizați fiecare în funcțiile lor, în dependență de denumire. Sâmbăta erau obligați după lecții, fiecare să-și spele banca, din toată clasa el, Fănel, și un alt copil, numit Anatolii au refuzat, motâvând că acest lucru nu le aparție, după ei ar fi trebuit să fie executat de către deridicatoare. Desigur după o neîndeplinire vinise și pedeapsa. În prima zi a săptămânii, diriginta clasei respective, Raisa Nicolaevna, care era și vecina lui Fănel adună copiii la ora de clasă după cele patru lecții: ”Copii să trecem la comportamentul colegilor voștri, care nu și-au spălat băncile sâmbătă” Fănel și Tolică aplecase privirile în jos, se simțeau cu musca pe căciulă , și apoi câțivai colegi arătându-i cu degetul le tot pronunțau numele. Învățătoarea i-a fixat cu privirea liniștindu-i pe ceilalți doar cu gestul palmei, era clar, trebuiau să iasă în fața clasei, doar ei, cei doi lideri a faptelor neexecutate. Le făcu semn să iasă și le ceru explicații. Raisa Nicolaeva, trecu printre bănci de-a controla caietele elevilor, între timp ce aștepta răspunsul lor . Ei nu aveau de gand să vorbească. Plictiseala celor doi eroi din fața clasei se transformă în distracție. Pe Tolică, prietenul lui Fănel, îl înfoia o melodie ce ținea de religia în care erau implicați părinții. Învățătoarea nu le atrăgea mare atenție deoarece îi considera pedepsiți ținându-i în picioare în fața colegilor, și nu i-ar fi eliberat până când nu ar fi dat răspunsul motivului de grevă pe care îl făcu-se cei doi.

      Probabil și dânsa era curioasă, să vadă, până unde va merge îndrăzneala celor doi. Și dacă a făcut-o Tolică, aducând atenția și zâmbetul colegilor, atunci de ce să nu o facă și Fănel. Nici una, nici două, în clasă se formă o liniște, Fănel fredona ”Trei culori cunosc pe lume” La început îl îngâna pe sub mușteți, dar observând, că cei din clasă se liniștise  și îi dădeau atenție, își puse pe aripi vocea. Între timp, prietenul trăgându-l de mânecă arătându-i că se apropie învățătoarea. El nu mai vedea nimic, fredona melodia și versurile sale. Învățătoarea s-a apropiat de el și l-a întrerupt zicându-i că la ora de clasă nu se cântă, se răspunde doar la întrebarea pusă de către învățător, cântarea se efectuiază la ora de cânt după programul școlar.  Nu le-a mai cerut explicații copiilor, i-a luat ușor de spete și le-a permis să treacă la locurile lor, fiecare în banca sa, doar cu condiția că le va vorbi părinților.

     În aceeași zi, învățătoare, Raisa Nicolaeva, vecina lui Fănel se înfățișă la poarta părinților lui, intrând în ograda lor nepoftită.  ”Bună seara Andrei, bună seara Natașa” salutând în grabă părinții lui Fănel. ”Dragii mei, bine că suntem vecini și prieteni. Am venit să vă spun că astăzi fiul vostru a cântat la ora de clasă o parte din marele cântec ”Trei culori cunosc pe lume” știți doar că este înterzis, să sperăm că nu va ajunge la urechea celor de sus, doamne ferește, să nu ajungeți să fiți ridicați, învățați-l să nu scoată din casă ceea ce se vorbește și se face!” Fața învățătoarei era foarte îngrijorată, spre fericirea băiatului nici nu adusese vorba despre greva lui. După plecarea ei, părinții au sărutat copilul și cu multă gingășie au lămurit i-au lămurit seriozitatea consecințelor ce ar fi putul lua în urma interpretării acestui cântec. El, Fănel, trebuia să înțeleagă că acest cântec scump  sufletelor lor trebuia să mai stee cu aripile legate.
      Mai târziu după mulți ani, chiar foarte mulți, prin anul 1990, când democrația venise în casele băștinașilor, Fănel devenise tată, și tocmai atunci cântecul său își luase zborul gustând din libera sa suflare.

                                                                                                                         5 octombrie 2018