ANCA - MARIA DAVID - ROMÂNIA - POEZII RELIGIOASE

Ne cheamă Hristos în iubire

Se aud clopotele-n noapte
Şi gândurile se adună-n şoapte,
Ne cheamă Hristos în iubire,
Să ne adunăm în nemurire,
Pe buzele arse de neiubire,
Să curgă mirul sfânt în neştire.
Priveşte-ţi, creştine, aproapele cu dragoste şi preţuire,
Roagă-te pentru el, fii balsam pentru sufletul lui,
Strânge-l în braţe atunci când se clatină în deznădejde,
Şterge-i lacrima cu o vorbă bună,
Nu-l alunga din calea ta,
Nu-i călca inima când se apleacă spre dragostea ta.
Vorbim din ce în ce mai mult despre iubire,
Iubind din ce în ce mai puţin,
Mimăm iubirea, hrănindu-ne cu ură şi invidie,
Etichetăm şi judecăm înainte să-i cunoaştem sufletul,
Îl punem la zid şi aruncăm cu pietre,
Întorcându-ne la epoca primitivă.
Ne mândrim că suntem liberi şi devenim
Sălbatici, explozivi şi fără iubire.

 SFINŢII ÎNCHISORILOR

Sfinţii închisorilor ne privesc din cer,
Curge mirul sfânt pe pământ,
Dragostea de neam şi credinţă
I-a adunat în Sânul lui Avraam.
Au plătit pentru a lor credinţă,
În viscolul durerilor s-au zvârcolit,
Ţipete se auzeau peste tot,
Noaptea îngheţau de durere,
Nu era nicio mângâiere.
Iadul s-a dezlănţuit pe pământ,
Să le smulgă credinţa din gând,
Cu forcepsul trăgeau de cuvânt,
Să-i aşeze pe toţi în mormânt.
Frigul se aşternuse pe chip,
Era rece şi le tremurau gândurile-n oase,
Sufletele erau străpunse-n piroane,
Furtuni porneau din icoane,
Carnea se scurgea de pe oase,
Foametea urla între zăbrele.
Arde tăcerea-n cuvânt
Şi cuvântul se aude-n gând,
Gândul se înalţă spre cer
Şi cerurile în flăcări se aprind
De sângele vărsat pe pământ.