CÂNTEC PENTRU DOUĂ
INIMI DE CREMONA
De: Val Răzeșu
Dă-mi din brazi umbră şi soare,
din Cuvânt, drum de bazalt,
să mă fac privighetoare
în tărâmul tău înalt.
Clipe vin şi trec, dar luna
țese raze de paing
peste noi întotdeauna,
şi cireşii tainic ning.
Din Parâng să-mi dai o floare,
semn că suntem doi cu munții,
din Jiu, murmur de izvoare
pe catapeteasma frunții.
Clipe vin şi trec, dar dorul
ne dă aripi de rubin,
pleacă pasărea, dar zborul
umple cerul de senin.
Dă-mi din vise vremea bună,
cât luceferii bat toaca
vom rămâne împreună
călători către Ithaca.
Clipe vin şi trec, dar visul
ne numeşte-n primăvară,
floarea tu şi eu caisul,
să urcăm lumina-n vară.
Dă-mi din suflet şi chitara
ce învârte albastre lumi,
să vibrăm ca Niagara
când se zvârle în genuni.
Clipe vin şi trec, dar valul
ce ne este impresar
şlefuieşte-n noi coralul
şi ne face larg şi far.
Dă-mi din piept planeta Cord,
țărmul tău de Atlantida,
să migrez, în vechiul nord
gheața a-nceput corida.
Clipe vin şi trec, dar munții
ne-au ascuns într-un palat
unde prin lumina frunții
veşnicia am urcat.
Dă-mi din ochii tăi misterul
tăinuit sub nopți de pleoape,
în privirea ta văd cerul
mai albastru, mai aproape.
Clipe vin şi trec; când gândul
se-ncovoaie de tăcere,
ne ridică sus Parângul,
Jiul curge-n noi putere.
Dă-mi din universul minții
un altar imaculat,
să te pun în rând cu sfinții,
peste stele împărat.
Dă-mi din peşterile sorții
vestea ce te înspăimântă,
dărâma-vor legea morții
lebedele care cântă.
Cronos e o vamă rece,
mi-a pus viața pe patine,
şi-am dat totul care trece,
te-am păstrat în tot ce vine.
Sufletul - vioară pură -
a deschis ca anemona,
în plenară aventură,
,, Două inimi de Cremona".
Clipe vin şi trec, vom trece,
efemerul ne-a proscris,
dar pe noapte şi pe rece
ardem flacără de vis.
Într-o noapte ca aceasta
a fost începutul lumii
şi a compus, precum Măiastra,
Beethoven, Sonata lunii.
Vremea trece, mă voi duce
cu un dor răscolitor
într-un loc unde străluce
Dumnezeul umbrelor.
Şi, din noaptea veşniciei,
voi cânta cu tonuri calde ,
dăruind Prieteniei
țărmul mării de smaralde.
Vremea trece, şi vom trece
din ființă în cuvânt,
dar, cu lumea să ne lege
va rămâne acest cânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu