Kessy Ellys Nycollas - România - M-ai iubit… dar nu ai știut să mă pastrezi….

M-ai iubit… dar nu ai știut să mă păstrezi….

     Sunt întrebată adeseori de ce sunt singură, eu o femeie care am trecut cu brio toate testele feminității mele?

  -  Femeile zilelor noastre nu mai fac nimic din tot ceea ce tu faci zilnic și le faci bine! Ești singură, ai o vârstă dar nu stai locului o clipă! Speli, calci, faci curățenie, mergi la cumpărături, gătești, crosetezi, tricotezi, lucrezi croitorie, lucrezi în stilul quilling, pictezi, scrii, faci tehnoredactarea unei reviste dar și a textelor pe care le scrii....Cine nu ar dori o astfel de femeie?

 Am ridicat din umeri, am tras lung aer în piept  și i-am răspuns:

-“M-a  iubit dar nu a știut să mă păstreze.”

   Îmi  repeta opsesiv, zilnic, ori de câte ori avea ocazia:

- ești o femeie puternică, specială, diferită. Ești o femeie care dăruiești cu generozitate, totul însă aștepți să primești în egala măsură. Ai visuri mărețe! Uneori, am impresia că tu însuți ești speriată de măreția lor și observ de la o zi la alta că nici măcar o clipă nu ai pune problema să renunți, ba chiar uneori, îmi ceri să lupt alaturi de tine la construirea lor.

     Știi? Cred că nu o să te supăr prea tare însă eu, îmi doresc altceva! Am nevoie de o fericire permanentă, stabilă iar ceea ce îmi oferi tu pare doar una iluzorie!

      L-am privit lung, tristă, dezamăgită, cu ochii plini de lacrimi. Mă simțeam refuzată, asemeni copilului căreia îi refuzi invitația de a juca împreuna cel mai preferat joc al său. Mi-am șters lacrimile, am zâmbit și am încercat să îi prezint o grămadă imensă de argumente, în timp ce el privea undeva departe, spre orizonturi neatinse, ne cunoscute dar încerca din răsputeri să mascheze dorințele și să mă facă să cred că mă ascultă.

După puțin timp de ascultare mă întrerupe brusc, spunându-mi:

-        Tu crezi atât de tare în visurile tale! Se vede strălucirea din ochii ori de câte ori vorbești despre ele însă mă văd nevoit să îmi cer iertare pentru faptul că ceea ce îți voi spune acum, îți va pune cu sigurantă tristețe în suflet și îți va umbri zâmbetul de pe față.

    -WOOOW! Ia să aud!

   -Știi? Eu simt că nu pot să te susțin! Simt că locul meu este cu totul în altă parte! Alături de o femeie mai tănără, mai frumoasă! Nu aș vrea să înțelegi că tu nu ești o femeie frumoasă însă, există o problemă care stă a naibi de curmeziș între noi.

-           Am înțeles! O singură problemă poate anula o mulțime de calități! Este ok! Ceea ce trebuie să înțelegi este că nu doresc să mă susții. Pot și singură ,,dragule’’!

-         

    A făcut ochii mari ,, cât două cepe’’ și mă privea cu un soi de nedumerire…

-            Ce este Puiule? Ce nu înțelegii? Te așteptai să încep să plâng, să țip disperată pentru că tu ai ales să mă lași neajutorată? Credeai că mă voi așeza în genunchi implorându-te să rămâi, să mă ajuți? Uite că vreau să te surprind și să nu fac nimic din toate aceste gesturi feminine...

Probabil că orgoliului masculin l-a făcut să creadă că sunt ca oricare altă femeie, din viața lui de până acum, care o să renunțe la visuri, nefiind capabilă să viseze singură și care v-a aștepta să se împlinească toate promisiunile lui...

    Nu a fost deloc așa.

    Am preferat să îmi închid porțile sufletului, să îi evit întrebările, să îi ignor mesajele. Îi răspundeam scurt și dezinteresată. Începuse să  se comporte altfel! Eram fericiți împreună. Nu se mai supăram niciodată. Începuse să îmi placă pentru că, îl simțeam despovărat, de grijile unui viitor împreună iar eu nici măcar nu eram interesată de această temă, așa că puteam să mimăm fericirea, nu?

    Cu fiecare zi care trecea peste noi începea să realizeze că a greșit în clipa în care mi-a dat de înțeles că nu crede în visul meu. De atunci și eu am refuzat să îmi fac planuri, legate de noi doi, dar și să mai cred în el. Tot ce mai rămăsese în mintea mea era să trăiesc fiecare clipă petrecută împreună, la cea mai înaltă intensitate, cu nebunie și pasiune dorindu-mi  să-mi consum iubirea în cel mai frumos mod și în cel mai scurt timp.

    Iubirile neconsumate în totalitate, lasă rămășițe care dor și care te tot întorc în timp pentru a descoperi ceea ce a rămas acolo în necunoscut, ori eu nu vroiam să rămân legată, prizonieră în povestea noastră.

     La un momentdat a ales să plece, realizănd că eu nu mai ofer nici un bonus, nimic în plus în afara acelor momente fericite. Orgoliul masculin care urla în el nu i-a permis să se întoarcă dar aștepta să mă audă strigându-l cu glasul înabușit de durere. Să îl implor să rămână! S-a înșelat! Chiar dacă a plecat exact într-o perioadă în care ne era bine, nu l-am urât, nu i-am blocat drumurile deoarece nu pot fi proprietarul unui suflet  și cu atăt mai puțin, a unuia  care dorește să plece. Nu pot coborâ bariera pe un drum pe care nici măcar nu există montat un astfel de obstacol. Atâta timp cât sufletul lipsește din ecuația ,,acum și aici’’, trupurile sunt prezente în zadar. Sunt ca două cruci care stau față în față, pe două morminte vecine. Sunt ca doi copaci care cresc, unul în vecinătatea celuilalt dar care nu se pot îmbrațisa.

    A plecat! La capătul unui drum îl aștepta o ,,EA’’ alături de care sepera că o să își găsească fericirea mult visată. Nu este o femeie mai frumoasă, nici mai harnică, nici mai gospodină dar este o femeie mai tînără.

-           -Ești fericit acum iubire? Ce primești în plus?..

-         

-           -Nimic! Sincer și cu măna pe suflet îți mărturisesc că nu primesc nimic. Nici măcar pe jumătate din tot ceea ce tu îmi ofereai. Regret că nu am putut fi impreună. Am ales o femeie mai tănără numai că nu m-am gândit că ea, nici măcar un corp mai frumos nu îmi poate oferi. Îmi este atât de dor de acele clipe în care te așteptam cu sufletul la gură să te văd intrând pe ușa, de poveștile noastre, de îmbrățișările fierbinți, de sărutările pătimașe, de clipele în care simțeam cum ne devorăm unul pe celălalt, ne ajungându-ne patul.

-         

    Îmi este dor de tot ce am petrecut împreună, de bucuria pe care o trăiam privindu-te cum îți făceai de lucru prin casă ca o adevărată femeie, de ieșirile noastre, împreună, la cumpărături, la restaurant, seara în oraș, de mâncărurile și prăjiturile pe care le pregăteai pentru mine cu atăta dragoste. Imi este dor de tine, FEMEIE! Poți tu să mă înțelegi? Poți tu să mă ierți? Poți tu să accepți că eu încă te iubes, te doresc și mai presus de toate, te respect pentru femeia care esti?

    M-aș fi așteptat să te întâlnesc la brațul altui bărbat! M-aș fi așteptat să fii supărată și să nu vrei să mai răspunzi niciodată apelurilor mele telefonice...tu însă ai preferat să rămâi singură, să îmi răspunzi de fiecare dată cănd eu te sun, să îmi vorbești cu aceeași voce caldă și înțelegătoare, să îmi dai sfaturi, să îmi alini sufletul în momentele în care simte că nu mai rezistă și că dă pe dinafară! Ai rămas neschimbată, FEMEIE! Ești un om puternic! Te voi prețui mereu! Eu care credeam că vei suferi din cauza gestului meu, am ajuns să trăiesc momente de nemulțumire sufletească, pentru că te-am pierdut. Regret enorm că nu am avut încredere în tine și în visurile tale.

Ce ai spune daca ai auzi într-o zi că îmi doresc să mă întorc?

-         -  Nu! Rămâi acolo unde ai ales să fii. Eu am mai îmbătrânit cu încă un an...

-         

     Într-o după amiază însorită, în luna iulie, ne-am întâlnit absolut întâmplator. Eram pe trotuare paralele. Pășeam veselă, el trist și îngăndurat!

-               - Ce mai faci, LENU? Ești fericită! Se vede pe chipul tău care radiază o lumină albă irizată! Mă bucur să constat asta.

-        -Da! Sunt fericită, deși sunt singură! Am învățat ce trebuie să accept cu sufletul deschis. Nu mai simt nevoia să fiu cu cineva. Pacea sufletului îmi dă o stare de bine și mulțumire. Am învățat să mă iubesc eu pe mine și să nu mai aștept iubirea din exterior. Oamenii vin și pleacă. Uneori că așa vor, alteori că așa trebuie. Eu voi fi mereu aici și acum! Eu cu mine și astfel niciodată singură.

-         

-         -Mă așteptam să aud că ai găsit un bărbat care să te merite. Ești o femeie extraordinară. Tu ești femeia care ai trecut cu brio peste toate probele...

-         

-           - Nu! Nu am căutat și nu am acceptat nici o propunere.Sunt ok  așa singură!

M-a invitat la un  local dar am refuzat. Știam că nu voi face decât să îmi trezesc amintirile și mă temeam de durere. L-am lăsat să plece. M-a privit cu tristețe și mi-a aruncat ultimele cuvinte, stinse, cu o voce tremurândă:

-            - Nu te-am meritat! Niciodată nu am meritat ceea ce tu mi-ai oferit. Cred că te-am iubit pur și simplu ca pe o femeie oarecare! Abia acum am înțeles că tu ești TU, dar e prea târziu.

Să fii fericită, FEMEIE!