LĂCAȘUL RESEMNARII
Din inima-mi rănită
se prelinge
un suvoi
de sânge!
Îl las să curgă
rana-i prea adâncă...
Pe locul sacru-n care
el se strânge
Va răsări un templu
dintr-o stâncă!
Acolo voi zidi
Lăcașul resemnarii
Și al iubirilor trecute,
Îngenunchiată
Voi plânge în tăcere
Doar zilele pierdute
Prin care am trecut
Fără să știu
Iubindu-te-ntru-un mod nemeritat
Făcându-ți declaratii mii
și vrute și ne vrute...
plângând când ai plecat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu