MARIA TOMIȚA CORINI -R.MOLDOVA - Despre creația domnului PUIU RĂDUCAN, poet - scriitor

Despre creația domnului Puiu Răducan,

 poet – scriitor

de Maria Tomița Corini

       Dincolo de eu-l său poetul și scriitorul, Puiu Răducan trăiește în aura sa, având o gândire multdimensională, de aceea mulți din cei ce deja i-au cunoscut operele și cei ce vor urma să i le cunoască, au descoperit și vor descoperi modul de reflectare a vieții sale cotidiene prin gama culorilor gândirii ce o posedă. 

Nu l-am întâlnit pe viu, deci îl cunosc virtual, prima întâlnire cu operele domniei sale, a fost atunci când am avut marea fericire să țin câteva volume în mânile mele. Am rămas uimită de ceea ce am descoperit în oglinda sa lăuntrică. M-am trezit într-o imagine bine conturată alături de eroul scrierilor aurite cu atâtea metafore, epitete ce deschideau o lume aparte, o lume fantastică a copilăriei unui destinat de către bunul D-zeu de-a deveni scriitor.

Vreau să mă refer la volumul ”Mucegai nostalgic de vârstă bătrână”, o denumire foarte deochiată, aproape abstractă alcătuită din patru cuvinte, sau mai bine zis, sunt două mini fraze, legate la mijloc cu prepoziția – punte ”de” Probabil fiecare își va pune această întrebare la prima apariție a întâlnirii cu opera literară

1, ”Mucegai nostalgic”:

Această denumire a volumului, devine ca și o enigmă pentru cititor, trezește o curiozitate totală de-a pătrunde în esențialul frazelor împodobite cu metafore și epitete. O fi vorba despre ”mucegaiul timpului” pe care noi îl considerăm deja trecut? 

2. ”...vârstă bătrână”, și de ce anume ”...vârstă bătrână”? Desigur este o metaforă ce se agață de interesul cititorului.

Dacă, scriitororul, ar fi botezat cartea cu un alt fel de nume, mai simplu, atunci nu ar fi produs vibrațiile incendiare a curiozității cititorilor. Denumirea vine ca și o explozie ce atrage căldura și privirile înteresate de a absorbi conținutul ascuns între două coperte.

Anume din acel căuș a ”vârstei bătrâne”, încearcă să se înalțe mlădioasa vârstă aburindă a copilăriei, vizibilă, palpabilă care își deschide larg porțile amintirilor de unde ca din minune se renaște cărărușa ce duce spre Țepești, acolo, sunt trei repere fundamentale ale scriitorului ce rămân să devină sacre dându-le cel mai frumos nume de: ”Sfânta Treime”

Greutatea anilor se acumulă în ranița numită ”bătrână” pusă pe umerii unui destin.

În acest faimos volum îl găsim pe eroul nostru, scriitorul, copilul de altă dată născut la țară, transformându-se cu o deosebită exigență în personajul mult dorit de către cel ce știe să-i deschidă porțile sufletului. Ve-ți afla despre ”Dudul” pag.16-19 ce ”...a asistat și la apariția,,,” scriitorului ..”pe pământ”, care i-a ținut în brațe copilăria pentru foarte mulți ani. Ve-ți găsi prietenul fidel ”Ursei” pag. 20-35 care ”..era o adevărată jucărie” după cum ne relatează însuși condeierul, fără grai, înțelept și ascultător, ,,Făcea parte din lăuntrul meu, din ritualul intim al prieteniei noastre”
Fiind și poet ve-ți afla măestria sa de-a pune pe hârtie cu o deosebită finețe, alunecând din proză spre vers, aducând la lumina cititorului, faimoasa legendă a copilăriei sale, ca de exemplu: ”Umbra” pag 50-52
”Bătrânețea”pag.83-85 descrierea acestei bătrânețe rămâne ca să o descoperiți dvs, deaceea mă opresc aici, și vă învit să căutați această bijuterie care se numește: ”Mucegai nostalgic de vârstă bătrână!” După ce ve-ți intra în lumea acelei cărți, sunt sigură că o să fie pe gustul sufletului dvs.

***

Domnul Puiu Răducan este împodobit cu harul lui Dumnezeu, așa cum am menționat și mai sus, m-au convins lucrările sale poetice din volumele ”Salcâmii din Țepești” 

”Dacă tăceai azi noapte /tăceau munții râului, /tăceau fiarele, /tăcea iarba fiarelor, /tăcea vântul turbat/ Dacă tăceai azi noapte, vorbea iubirea, /chiuiau ciorchinii de flori, /zâmbea roua /Dacă tăceai azi noapte /înfloreau zâmbetele, lămâița...” pag46 . Aceste versuri vorbesc despre curcubeul și zbuciumul din sufletul poetului...

Volumul ”Pasărea de vânt” poate să vă trezească curiozitatea despre ”Fântâna” care spune ,,Fântâna /mi se golește/ pe la toate colțurile/ inimii/... Zilele-mi sunt fugărite/ pe străzi/ de pasărea de vânt/ și-n crânguri sălbatice/ adorm/ la umbra rugăciunii...”

Următoarele două exemple de versuri le-am cules de pe rețeaua de socializare facebook, de aceea vă aduc câteva sugestii ca să vă conving și pe dvs de a-i descoperi adevărata calitate a stofei sale literare.

Despre poemul ”Nisipul tălpilor” autor Puiu Răducan 

de Maria Tomița Corini

Iubirea! Tematica cea mai adorată din toate timpurile literaturii universale. Iubirea ce se menține mereu pe cel mai înalt podium, iubirea ce se înalță la nivelul altarelor sufletești, ea predomină omenirea, dă coloritul vieții în roz.

Marele condeier Puiu Răducan ne surprinde cu această faimoasă tematică a iubiri prin poemul său minunat ”NISIPUL TĂLPILOR” Însă-și fraza ”O! Dulce și frumoasă/doamnă!” devine lumina gândului ce va urma să fie desfășurat prin această adresare directă. Sufletul poetului este învăluit de o sensibilitate rară. Prin frazele bine țesute în vers, poetul, ne desfășoară o deosebită imagine clară a iubirii, pe care o nutrește sau mai mult de atât, ea înmugurește în fiece miscare a inimii sale și vine exteriorizată prin aceste darnice cuvinte, metafore, ce iau figură literară pornind pe calea Universului fără timp. Acea iubire pe care încearcă să o trăiască...”Ai pus încet capul pe-un/umăr drept,/l-am mângâiat și l-am/privit cum doarme” vorbește despre atenția sa și atârnarea dulce față de lumina ochilor săi – femeia visurilor sale.

”Te cuprindeam cu brațele/de gânduri” această fantastică frază metaforică dă un tot întreg din însăși făptura sa lăuntrică pentru această iubire visată, dorită...

 Strofa a treia:

 ”Privesc mereu nisipul de/ sub pași-ți/ Ce zornăiesc pe aleile
cu norii/ Ce mi-au redat/ un zâmbet, m-au legat/ Cum leagă ceru'n lanț/ cocorii”

În această superbă strofă îl găsim pe poet în lumea visărilor sale, își vede iubita ,,pe aleile cu norii” în care dă de înțeles, că o vede pretutindeni, urmărindu-i și nisipul de sub pașii săi, această apariție a iubirii ce-i conturează visarea îl trezește la viață, redându-i zâmbetul, făcându-l să se lege de această venire, ca și ,,cocorii...ce leagă ceru'-n lanț”.

Înainte de ași aminti despre toamnele ce bat la ușa vârstei, condeierul nostru, mai face o tentativă  ,,O! Dulce și frumoasă / doamnă /Vino/ Te-aștept în seri / pustii...De nu acum, măcar...la /toamnă” Cuvântul ,,pustii” deja vorbește foarte mult despre lumea singurătății sale, în care-i rătăcește sufletul, nici nu e cazul să mai fie argumentat.

Acea tristețe ordinară, umană, își lasă amprenta în finalul poemului prin:

,,Toamnele de gânduri mi- / acoperă visarea / și ghioceii tâmplelor de var...” / Lăsându-se să alunece ușor spre: ,,gânduri și păcate, numărând...zilele în calendar”

Deci, cea mai puternică tematică a iubirii, poetul, o abordează la cel mai inalt nivel în această operă literară, devenind căpătâiul tuturor visătorilor, tuturor îndrăgortiților de pe planeta cu nume PĂMÂNT!

***
Despre poemul ” Sfoara destinului” autor Puiu Răducan

de Maria Tomița Corini

Poemul ,,Sfoara destinului” de Puiu Răducan, este un poem – mesaj, poetic, cules din adâncul sufletului ce-l ține în umbra singurătății sale, dedicându-l cu o deosebită delicatețe  metaforică unui alt suflet de sex opus, din același spațiu, din acelaș timp. Poemul este îmbietor de a-l citi chiar dacă, prin strigătul său lăuntric, aruncă nuanțe ușor catifelate-sumbre, dând un colorit jalnic destinului ce-și menține sfoara în siguranță a urcușului.

 Prin fraza ,,Își face ploaia cuib în așteptări”, poetul metaforizează lacrima singurătății, prefăcând-o în ploaia ce-și găsește astâmpărul în sfintele așteptări, devenite vise, nădăjduind să apară venirea marilor schimbări în destinul său.

La apariția unei scântei de lumină, poetul își învinge durerea, transformându-se, involuntar, într-un cerșetor de un nou început. Și totuși, nutrește o teamă de nesiguranță sau poate mai bine zis, i se trezește curiozitatea de-a afla dacă, preasupusa lumină cunoaște nuanțele iubirii. Astfel, punându-și încercării gândul, chiar dacă-i conștient de strigătul său fără glas, de-a răscoli cu-ntrebarea: ,,Mai știi iubirea ce culoare are?”

Puiu Răducan, versierul poemului, își îngemănează durerea singurătății sale cu făptura zbucimată a mării, aruncându-se împreună cu ea, în brațele stâncilor, accentuând dublu enorma sa trăire prin frazele: ,,Se tot aruncă marea-n/ brațul stâncii / Iar singurătatea doare.../doare”
În lucrarea sa poetică, găsim o frază în care își oglindește, rădăcina creștinizmului, credința sa în bunul Dumnezeu: ,,Prin gândurile noastre trece Domnul”.

Poetul, ca și orice ființă trecătoare pe pământ, trist acceptă toamnele plecând, simțind mireasma lor ce bat la ușă, și tocmai umbrei măriei sale îi este atât de frig, că... ,,și umbrei mele tare frig îi este/ Acoper-o cu-a ta, cu...fructe coapte.   ,, Având puterea gândului de-a mai crede în acel nou început, trainic drum ce ar deschide porțile secrete, conclude sau mai bine zis rotunjește ideia gândului, acelui mesaj propus în poem, cu: ,,Și hai să-ncepem, o/ nebună poveste”.

Profunzimea acestui poem – mesaj metaforizat îl poate simți cu o deosebită ușurință fiecare iubitor de vers ce ar fi capabil să palpeze vibrațiile sufletești ale poetului!

5 iulie 2017

Cu respect Maria Tomița Corini