Autor: Adina
Popescu
În mii de-ntruchipări te am în suflet în freamătul
de frunze
Că să te simți acasă îți voi aduce și bujori de
munte
De dorul tău mi-e casa, mi-e răsăritul răsărit în stânci
aride dar răsăritul nu încape în cuvinte
Să vii să ți-l răsar în piept când stele se sting pe vatră în suspin nevindecat
cum rană în floare când rouă nu-i doar
spin de ploaie scuturat
Cum arde răsăritul în ape când nu îmi ești
aproape
Un curcubeu mi-e sufletul când vii
Cu suflet ars nu-ți spun decât cât mi-e de dor
Și despletit adoarme-n maci mii de culori armura-n
flori bulgări de rouă
Când plâng, când plâng, când pleci să îți răsară în poteci arbori de
floare
Când plâng de-o singură culoare e paradisul sperând
că te întorci
E numai
pentru tine și merele-s de aur dar ție aurul nu-ți place iar mie pasărea
albastră cu zbor tăios când nu te aud
Îmi zace!
2
Vântul despletit cânta prin frunze săgeți de trestii
la margini de drum că fiecare umbră să-nflorească șoptind culoare de azur noapte risipind
Punte cu umbra să-ți aștern la margini însemnată cu
stele un înger păzitor îți voi da
La margini de drum sunt vrăjitoarele rele
În candele am aprins boabe de mirt cu toate
dorințele mele
Dragostea mea curcubeu e în noaptea albastră pe cealaltă parte a lumii
fulger în soare
Cu șoapte prelinse pe iarbă ca o pasăre cu aripi
lovite
Pe unde treci pașii tăi nu mă vezi
Stau ascunsă în
leagăn de stele
Cuvintele
mele
3
Dezrobită-mi e lumina când trec îngeri pe poteci
Eu îi văd cum cern din crengi lampadare de lumină
Trup de ceară stă ascunsă în propriul cânt
Lângă aripile mele pasărea măiastră rătăcită pe
pământ
Fericită privesc hora îngeri frigul risipind
Stele-mi taie frumusețea ochi de stele lacrimi
Dragostea îmi e veșmânt
Pedepsită cu iubire să văd îngeri
Drum de soare risipind!
Trec îngeri!
4
Numai tu știi că exist prin oglinzi de timp trecând
Cânt de pasăre măiastră mă-nfășoară legământ
Cuib de stele o să-i fac cânt din dorurile mele
Sora mea de lună plină deschide-mi poarta-n lumină
Ție să-ți aduc în prag, car de stele, toate lacrimile mele
Numai tu știi că exist numai tu venind mi-ai spus că
pot să-nfloresc pustiul doar din dragoste cântând
În regatul meu de gheață brazii se frângeau plângând
Acum cor de îngeri fruntea le-o înalță bolta lumii, luminând
Fir de iarbă, fir de iarbă podoaba de sărbătoare
Coasa-l taie și nu-l doare roua îi cântă de răcoare
O să-ți fac un așternut se va ruga de pământ de iarbă mângâietoare trifoi
pernă de noroc creangă de măr înflorit dragostea de mi-ai știut
Numai eu știu că exiști avatar prin ere grelele
dragoste ți-a fost opaiț drum de flori calea lactee
Pasărea mi te-a adus scară aripi de măiastră
Stă un înger și îmi coasă haina albă de mătase
Eu îi spun că sunt pagina dragostea mi-e pâine bună
Numai tu știi că exist numai eu sunt ca să-ți fiu
Bob de rouă, bob
de rouă dragostea mă frânge-n două spune-i inima să-mi vină coasa-i fără de
rugină ziua-mi este mătrăgună apa din fântână-i zgură
Zori de zi, zori de zi văd cum îngerii îmi pleacă
doru-i inimă mă seacă lupii urlă la fereastră
Numai eu știu că îmi ești izvorul din pietre deci
Numai tu știu ca-nțelegi cuvintele de rugăciune
Soarele de nu apune!
5
Sunt raze încâlcite dorul tău amestec șoapte de
îngeri fire de lumină semne divine ce cad în suflet jertfa s-o spulberi
Îmi sunt destule ecouri dintr-un cântec descântece
Legate cu un
fir de iarbă sclipiri de lună mie să-mi
ajungă
Umbra de-i umbră să fug
Ce descântec îmi șopteai ? Ce iarbă amară semănai?
Drum de lună, drum de lună pașii ți-ai pierdut în
brumă
Înserare cu ecouri păsări calde de lumină
Crengi foșnind îngheți dormind fulgere prin suflet
aurind
Ție unde -ți-e inima val de furtună adăpostit
Unde ți-e inima curcubeu învelindu-mă-n dor
Culoare de cer sufletul meu stelele-l vor!
6
Însingurată te-am căutat prin câmpuri amare ceruri
amestecate-n furtună călcând pe boabe de soare limpeziri de rouă prin lume
pierdută, oh! neștiută
Catedralele tăcute filigranate în piatră zori de zi
Voievozi lucind în statuie de marmură străvezie
Nemărginiri neliniștea dorului tău m-a găsit de veghe la răspântii de seară trecând
în zborul de vultur tăcut
Nici nu-ți mai știu chipul știut atâtea dileme
Aripi creșteau să pot să te caut și în leagăn de
stele
Mi-ai descântec cu floare de tei înnobilată mă vrei veșmânt mi-ai scuturat din
flori de cais visul de-i vis lăsându-mi poarta deschisă spre vis crezând că pot
să respir crezând că pot să trăiesc
într-un vis ce l-am visat în neștire
Dar mie
veșnic mi-e zi de duminică încremenită în
timp de iubire
Boabe de rouă înflorind până iarna nu vine
Vulturii aștept cu vești numai de bine
Umbra mea în genunchi în altare de piatră
Înmiresmată cu iubire ce arde în candele
Ca de zăpadă!
7
Vara își stinge semințele viitoarele roade în basmale
de soare
Le seamăn răbdătoare în rădăcini învelindu-le în rouă
despletită în înserare dar de câtă rouă e nevoie pentru fierbințeală pământule
Când își flutură vântul aripa stângă începe să ningă
Când aripa dreaptă e zdrențuită numai tu cu sufletul
tău, zânele- sânzienele de le-ai privit te- au vrăjit să înțelegi glasul de
floare
Știi să strângi rouă din flori înmiresmată răcoare să
înverzească și sălbatica floare rană de
floare ce ne- nrobește cu cântece sfințindu-ne
cu gust de pelin din câmpul de soare prea plin
Doar inima mea-i amețită în
aura florii de crin tremurând a iubire aș vrea să ți-o-nchin
frumos.
Învelită în floare de maci
Tu mă privești și taci!
Dragostea mea povara mi-e povară
Cu umerii fluturând a ninsoare tot pleci
Nu-ți mai aud pașii inima mea se zbate ca un clopot în
stele
Sunt urme de
lupi din urmă să mă ajungă
Sunt lupii cu umbră!
8
Știi! Nu ți-am spus ! presimt când trebuie să vii, iarba,
recunoscându-te, își aduce aminte că de o mare câmpie unduitoare, smălțuită cu
floare a! amară din câmpiile sudului
Și crește, crește, tulpină cu verdele soare
acoperind urma de lup
Să nu vezi cât timp a trecut prin moartea de vânt
Și nici să nu simți urma de ciută când vine, seară
de seară să-mi bea din palmele goale,
cu dragoste, răcoare
Iar eu aștept te aștept
Pasărea Phoenix cu cioc de granit îmi
poruncește să înfloresc încă o dată
Tu să-mi spulberi din prag pulberi de piatră, urma
lăsată când te strigau la poartă, glasuri pe
care nu le-am înțeles niciodată
Poate sunt, iar zânele-sânzienele chemându-te în lumea
lor sacră
Stăpân fiind de floare
Floare pulbere, aur în soare!
9
Cum aleargă râurile să se arunce în vâltoare de
mare, brâuri limpezi, fire de lumină, munților,coroanele fine bătute-n rubine,
sărutări pe cer aripi de cocor, salbe de mărgăritare, pe veșmânt de soare
Tristețea mea de floare fără sărbătoare,
Marea mi-e altarul învelit în valuri de însingurare,
Vântu-n frunza serii , cântece deșarte prin ceruri răzbate, bolta cu stele imperiile
mele, răsfrânte-n oglinzi, rugăciuni de sfinți
Lumea-n catedrale, îngerii de piatră ,ascultând glasuri de furtună, în
gând se îngână cu îngerii cei vii păsările vii
Marmura e
caldă, sufletele salbă, stele reci de iarbă se topesc încet în candele
de seară!
10
Credeam că în suflet, fericita iarnă, mi-a lăsat
statuia doru
lui de gheață mănunchi de raze, floarea cea aleasă
Crizantema albă înflorită-n fereastră, cine a înmiresmat-o?
Aripa măiastră, când a scuturat-o când în suflet
primăvara albastră, argintului cernut
Tu , ecou, durere de frig, când soarele cerne,
inimii veșmânt
Firul de mătase, când l-ai început?
Tu, iubitul meu, domn-de-floare-nouă, pașii-mi sunt
de rouă,
Nu mai simt pământul și nici legământul
Dimineața-n dungă îmi sună din frunză,
Marea mi-e altarul, vălul, rugăciunea,
Stea în șapte colțuri , inima-mi rostul,
Pescărușii, umbra, luna-mi spune
Ce pedeapsă amară, de păgână soartă
Să nu-mi fi aproape , ninsoare de iarbă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu