Ion Cuzuioc - R. Moldova SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN - 7 - SILTO SE ÎMPRIETENEŞTE CU DELFINUL AMI ŞI MEDUZA AURELIA AURITA

7 SILTO SE ÎMPRIETENEŞTE CU DELFINUL AMI ŞI MEDUZA AURELIA AURITA

Iată că sosi şi timpul când supusele zeului trebuiau să-l facă pe Silto cunoscut cu vietăţile de mare. Bineînţeles, cu vietăţile cele blânde, care nu prezintă pericol pentru om, ci îi pot veni chiar în ajutor.

Ca de obicei, în una din dimineţile zilelor trăite în adâncurile mării, supusele zeului Neptun au venit în salonul unde dormea Silto, i-au adus dejunul, pe care 1-a servit cu poftă, apoi îi cuvântară:

– Le-ai deprins aproape pe toate, din câte ne-au fost date să te învăţăm, Silto. Ai deprins şi scrisul, şi cititul, şi muzica, şi dansul, ai căpătat şi putere, şi frumuseţe. Sfatuindu-ne, noi, dădacele, am luat hotărârea să te arătăm delfinului... Da, da! Delfinului! Să nu te miri! Alt prieten mai devotat şi mai puternic ca delfinul nu vei găsi în această curte. Delfinul niciodată nu atacă omul, ba din contra, îl ajută şi-l salvează de la înec. Dascălii tăi credem că ţi-au povestit despre acest animal de mare, şi nici nu bănuim că nu ştii unele asemănări între om şi delfin... îs mulţi ei la curtea noastră. Noi, însă, ţi-l vom arăta pe cel mai bun, căruia îi zice Ami. Nu o dată a ospeţit el pe la noi.

Deci... în largul mării!

Delfinul Ami cu tot cârdul lui se afla la salonul învăţăceilor şi le asculta armonioasele melodii interpretate la harpe. Uneori, amuzaţi de ritmurile strunelor, mai băteau şi ei cu coada la geamul salonului.

Acolo îl şi împrieteniră supusele pe Silto cu delfinul. La drept vorbind, delfinul Ami ştia despre soarta lui Silto şi nu se gândi mult ca să-l îmbărbăteze:

– Ţine-te dârz, tinere. Delfinul la nevoie se cunoaşte. Numi voi precupeţi puterile pentru un bine omenesc.

– Ei, ce ţi-am spus noi? se bucurară supusele lui Neptun. Sunt şi suflete bune în împărăţia aceasta.

– Să-i facem cunoştinţă şi cu meduza Aurelia Aurita, vorbi înţeleptul animal de mare, delfinul Ami. Toate căile, văgăunile mării le ştie şi le luminează. Numai de folos ne poate fi ea nouă.

Meduzele se aflau la repetiţie în salonul dănţuitoarelor. Repetau „Hora meduzelor", armoniată la harpă de meduza Aurelia Aurita. Ele se pregăteau pentru un concert de sărbătoare în cinstea zeului mărilor Neptun. Silto, dădacele lui şi delfinul Ami, care sosiră în salonul dănţuitoarelor, au aşteptat până se sfârşi repetiţia.

– Frumos dans, n-am ce zice, lăudă Silto „Hora meduzelor", apropiindu-se de dănţuitoare. Şi melodia e duioasă.

După repetiţie delfinul Ami îi făcu cunoştinţă cu meduza Aurelia Aurita, care avea faima de vietate blândă şi deşteaptă în apele mărilor.

– Acum, Silto, vorbiră supusele zeului, ar fi bine să-ţi facem cunoştinţă cu curtea zeului Neptun.

– Deci, voiajul prin curtea zeului, glăsui delfinul Ami.