ANA MARIA NICULESCU
Country
: ROMANIA
0723148358
Mă numesc Ana Maria Chitu, am 33 ani, sunt mamica unui prichindel de 4
ani, public sub numele de Ana Maria Niculescu si am debutat în sfera literară în anul 2018 cu primul volum de poezii
„ Suflete-Pereche” prin intermendiul
Editurii Izvorul Cuvântului. Sunt în curs de tiparire a celui de-al doilea
volum de poezii intiitulat „ Ploaie de stele” .
Sunt coordonator al unei Antologii Suflet, trup si Spirit Editia 1, deja
tiparită
Am apărut în mai multe reviste online cum ar
fi : https:// radiozidul.ro/
Am cochetat de mic copil cu lumea literară. La vârsta de 14 ani am
publicat într-o revistă locală „Octoplus” din Câmpina , fiind membru și
redactor-sef într-o echipă dimanică de tineret unde am realizat o mulțime de
interviuri și evenimente caritabile locale.
În cadrul liceului am continuat activitatea literară timp de 4 ani prin
concursuri la Limba Și literatura româna.
Am fost redactor-sef la Revista
„Colegiului Național Nicolae Grigorescu” unde am publicat articole istorice și
poezii.
Nebuloasa iubirii...
Se dezintegrează-n nopți stelare visul,
Ce conturează inele de foc în zbor divin,
Praf
de stele străpung în linie paradisul,
Creionând
nebuloasa din care provin,
Sclipiri
de argint smulse dintr-o îmbrățișare,
Aduc
zâmbete pe buzele trandafirii și dulci,
Ce
nasc a vieții cunună pe-o-ntâmplare,
Pe
patul celest revarsat de dor mă culci,
Dans
stelar verde-albăstrui se împrăștie,
Peste
chipul angelic în aureole nestemate,
Ce-mi
colindă trupul în pulberea-argintie,
În
curcubee de săruturi fermecate,
Nebuloasa
iubirii născută din clipe fierbinți,
Se
joacă-n răsuflarea nopților de amor,
Străbătând
nourii inspumați și cuminți,
Purtând
veșmântul argintiu până am să mor...
De
dragoste...
Brățară de aur...
Cuvintele se așează-ntr-un șirag,
De virtuți vioi colorate-n ametist,
Ce-ți îmbracă a ta haină de altruist,
Iar sinceritatea îți trece al său prag,
Câte-o za din suflet se așterne-n gând,
Floare de colț în sărutul Adevărului,
Ce o porți pe buzele roșii atât de flămând,
În stravechile insule ale Adâncului,
O altă za se întrezărește cald în ochii tăi,
Fiindu-ți Modestia ce-ți descrie Toamna,
Când frunzele cărămizii cad în clipa dintâi,
Pergament stelar în culoarea demnă,
Și încă-o za ce îți șoptește-n decor divin,
Numită Dragoste cusută pe-un fir de aur,
Conturată de gândurile ce mi se cuvin,
Fără să-ți cer al gurii nestemat laur.
Râuri de iubire...
Șoaptele brazilor falnici mă ademenesc,
Cu mirosul de rășină peste pietrele nemuririi,
Ecoul ce răsună-n în sălașul Dumnezeiesc,
Și gura-mi umezita de roua dulce a desfătării,
Curg firicele de gânduri printre venele-mi
arzânde,
Ce mă-nfioară, clipă de clipă, atingându-mi
tâmpla,
Sprijinindu-ți ușor privirea în ore-secunde,
Ce se scăldă-n simfonia cea mai amplă,
Râuri de iubire se joacă-n neștire prin celule,
Cunoscând al infinitului sărut de pară coaptă,
Și-n valsul ce ne-a cuprins de dor pe insule,
Să retrăim același suav decor...în șoaptă,
Cu arămiul ochilor ce se revarsă șiroaie,
Peste chipul meu ce te cheamă în tainic zbor,
Simțind picuri de rouă din aceeași ploaie,
Sorbind în neștire... al sufletului arbor,
Las moștenire...
Las moștenire sărutul soarelui cristalin,
Ce-mi destăinuie-n clipe primăvăratice,
Lumină-n suflet în ochi de copil ce-l alin,
În brațele mele cuibărit stai felice,
Las moștenire gust de măr copt pe buze,
Atinse în jocuri hazlii cu degetul delicat,
Pulsând vibrații, chiar printre atâtea muze,
Ce ar mai conta când ești cu gându-mpăcat,
Las moștenire inima-mi de cristale
purpurii,
Colindând prin rădăcini de dor și patimă,
Te îmbată necontenit în clipa-naripării,
Spre meleaguri pure ce nu vezi o lacrimă,
Și-ți mai spun ceva, las universul să cânte,
Câte-un sonet cristalin la fiece secundă,
Ce te ademenește prin visele inocente,
De parfumul prafului stelar flămândă,
Las moștenire scânteia sărutului divin
Pe buzele tale...
Pe buzele tale cu gust de octombrie,
Zărit-am picuri dulci de rouă sorbind,
Și-n cântări divine ce-mi stau mărturie,
Clipele Celeste când aripile-ntind,
Spre cerul senin creionez buza de jos,
Ce mă-nfioară în atingeri fine de iubire,
Buzele-ți cristaline asternandu-se curajos,
Pe patul de trandafiri dând a vieții știre,
Pe buzele tale cu aroma de octombrie,
Tresar când ochii-ți desenați în stele,
În curcubee trasate-n zori de bijuterie,
Ce strălucesc aievea ridicându-mi
aripele,
Spre cerul senin creionez buza de sus,
În dorul năluc al iubirii ce mă apasă,
Strâns-am în chip de înger a
celui-de-sus,
Străpuns de curcubeul într-o zi ploioasă,
Pe buzele tale cu gust de octombrie,
Zărit-am picuri dulci de rouă sorbind,
Și-n clipa magica miroase a noiembrie,
Cu gust de portocală coaptă absorbind...
Pe buzele tale... Octombrie
Plouă mărunt pe buzele atinse-n stele,
De parfumul Lunii ce ne-a cuprins timid,
O voce de acasă ne așteptă-n Clipele,
Izvorâte bunăoară... atât de lucid,
Mă-nvăluie în nostalgia serilor
tomnatice,
În arome dulci de must pe buzele umede,
Și-n palme ți-am adus Perseidele angelice,
Sclipiri de argint așternute pe aleile netede,
Plouă mărunt și îți simt respirația prin vene,
Cum străbate fiecare moleculă-n parte,
Și se înalță-n zboruri de condor printre
poiene,
Vibrând timid și liniștit, ca o CARTE,
Ziditor de praf de stele din șiraguri purpurii,
În ploi stelare mă aduci cu gânduri blânde,
Revărsate-n lumini și vortexurile îmbrățișării,
Ploi stelare răsar când sufletul-aprinde.
Plouă mărunt pe aleile încununate de dor,
Un veac nu mi-ar ajunge să-ți spun ușor,
Că ploaia se oprește-n ochii tăi de Apolodor,
Și-n cântări divine îți șoptesc încetișor :
-Iubite, ploi de stele cad pe obrazul tău!
Străbați cât îi noaptea de lungă,
Printre ecourile valurilor ce vor sa ungă,
Sufletul ce te cheamă printre gânduri,
Cu buzele umezite de frânturi,
Călătorești prin Calea Lactee,
Ce îți lasă de un amar de vreme,
Fiecare șoaptă transformata-n pelin,
În atingeri ce se scurg atât de lin,
Așteaptă o secunda sa simți sărutarea
Lunii!!
Sa guști nectarul din șiragul cununii,
Agățat de gât printre stele efemere,
Numai pentru ele veșnic te-aș cere,
Călătorești printre Venus și Saturn,
Străbătând ani lumina pe-un turn,
Ți-s ochii îmbrăcați în sclipiri de aur,
Cu buzele fierbinți și gust de mur...
Călător prin visele mele așterni zâmbete,
Pe chipul meu mi-au rămas sâmbete,
Ce se aduna-n constelații felurite,
Mi-esti cerul senin plin de imagini aurite...
Chip de înger...
Făr' de tine în asta lume, clipele-s pustii,
Am uitat ce înseamnă verbul "a iubi",
Printre rânduri chiar voiam a știi,
Ca aripile tale ma învață "a trai",
Făr'de tine...Nopțile parcă-s pierdute,
În cântece de dor demult știute,
Tu, chip de înger, mi-ai deschis poarta,
Cu privirea-ți blânda și-ntr-o mână soarta,
Făr'de tine... Nu e zi de la Dumnezeu,
În care să îți cânt slove mereu,
Dăruindu-mi o șoaptă și-un sărut divin,
Zămislite-n vise și chipul cel senin,
Chip de înger... Nu-ți frânge aripile-n zbor,
Făr'de tine... Simt ca încet cobor...
Spre asta lume ce uita verbul " a
iubi",
Și spera a învața ce înseamnă "a
trai"....
Făr'de tine.....
Chip de înger....
Cine sunt?
O frunză arsă de dor se așterne încetișor,
Curge lin pe chipul tău arămiu, amețitor,
Pe aleile încununate de îmbrățișari suave,
Chemând timpul, printre săruturile
Firave,
O picătură de rouă aș fi pe buzele tale moi,
Așternută timid in cascade revărsate șuvoi,
Ce-ți șoptesc TOAMNA ochii tăi purpurii,
Printre stele să-ți adun oceanu-ntoarcerii,
O pasăre ce-și înaltă aripile în zborul lin,
Cuprinzându-ți brațele în dans cristalin,
Iar penele să-ți apere trupul pur și aromat,
Cuibărit printre ramuri de dor înmiresmat,
O stea căzătoare ce atinge sufletu-ți rătăcit,
Ce lovește Pământul in forme de-antracit,
Luminând conturul gurii tale creionat argintiu,
Cine-s oare? E tot ce îmi e dat sa fiu...
O frunză arsă de dor se alintă-n zborul târziu,
Roua se revarsă încetișor pe ultimul verziu,
Șoptind Stelei să lumineze visele cerești,
Cine sunt? E atât de simplu... Când TU EȘTI!!
Nu-i clipă în care să smulg râsetul
soarelui,
Ce îți încălzea cu ardoare buzele-ți
cristaline,
Și ochii-ți desenați în curcubeul absolutului,
În Săruturi născute din susurul apei line,
Nu-i clipă în care să îți șoptesc în gând,
Cum codrii se cutremurau la atingerea ta,
Pe poteci uitate și-n cuget fremătând,
Al tău dor desprins din vise de altădată,
Nu-i secunda în care mă afund printre nourii,
Conturați în păsări călătoare ce-mi trezesc,
Emoții calde întrezărindu-se în bujorii,
Ce tainic îmi aduc ecoul Dumnezeiesc,
Nu-i zi în care să zbor printre stele
căzătoare,
Și să le adun pe fiecare cu mâinile
dezrobite,
În azuriul tomnatic revărsat
dintr-o-mbrațisare,
Din condei să țes aripi de înger ce-s poleite,
Nu-i de ajuns o clipa de speranță în asta lume?
Iar cerul să-ți zâmbească printre ramuri de
brad,
Ce se ascund tiptil in ochi de copil fără nume,
În clipa în care prin Dumnezeu.... Surâd!
Să-ți fiu Mireasă
sărutată de valurile sărate izbind năpraznic sufletul ars de dor in diminețile
răcoroase când îți așteptam dulcea atingere a mâinilor tale pe-al meu obraz
trandafiriu.
Să-ți fiu Mireasă pe slovele
ninse de amor pictate-n aureole ce-ți desmiardă părul tău...
Mă chemi, mă simți când flori de tei bat
la geamul tău... sunt AICI! Simte-mă, trăiește-mă, atinge-mă în săruturi
spumoase pe malul mării!
Pătrunde-n al meu Labirint de jad lăsând mărturie firescul nestematelor secunde
scurse din Clepsidra timpului celest.
Se cern clipe frenetice-n zbor lăsând amprente de lut pe buzele-mi
înghețate... de dragoste rănită, sfartecata-n cioburi mărunte...
Să-ți fiu cânt pe meleaguri mioritice purtând IIA cu mândrie, să-ți fiu Ană cu
naframă pe buzele-ti dulci ca mierea...
Iubite,
iti sunt Mireasă sărutată de valurile spumoase ale iubirii... atinge-mă,
sărută-mă, trăiește-mă...
Ana Maria Niculescu
Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în venele-mi
fierbinți...
Îmi esti Arborele ce pătrunde adânc în
venele-mi fierbinți străbătând prin ploi de vise... Si iti simt palmele, ramuri sfinte-n ametiste ce
îmbracă pielea-mi fină de sărutul ancestral pe o geana plânsă de amorul ce
renaște-n legamânt de lut.
Și-ți
ating chipul brazdat de amintiri tomnatice si mă scufund în ochii codrului
sperând să vii... Unde ești, Fecior al Codrului cu buze aramii? Te caut
cu sfială-n asta lume....vrut-am să-ți fiu drogul tău și sa-mi alini sufletul
curmat de dor...
Nu-i dorul
așa de mare când inima-mi vibrează în nefirescul timp ce se scurge
neîncetat...
Buzele
carnoase scutură trandafirii săruturi pe sira spinării, încet... ca o ploaie de
stele revărsate-n cuvinte de cristal....
Imi ești Arborele
ce pătrunde adânc în venele-mi fierbinți...
Ana Maria Niculescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu