Nu cerși iubirea...
Am ajuns la
concluzia că generația tânără nu mai poate iubi. În scurt timp nu se va mai
cunoaște semnificația sentimentul unic, extraordinar pe care îl poate oferi iubirea,
nici măcar de acele persoane care au iubit și au simțit bucuria acestei stări.
Majoritatea confundă iubirea cu îndrăgostirea care mai apoi dă naștere
atracției, urmată, finalizată prin raporturi intime.
Ceea ce mă
surprinde este faptul că iubirea a ajuns să joace un simplu rol de muză. Se
scriu volume întregi de poezii extraordinare, care au ca temă iubirea, dar
iubirea însăși, nu mai există pe nicăieri!
Poeții, când
intră în criză de inspirație, caută iute în mediul virtual ,,o iubire nouă’’ care
să le trezească fluturașii adormiți, apoi se aşează pe treabă. În scurt timp
apare o nouă capodoperă literară care tratează în mod evident, iubirea!
Păcat!
Am citit de
curând într-un articol, o frază care m-a intrigat. Iată ce spunea aceasta:
,,Iubirea e ceva ce trebuie să primim cu toții
și trebuie să o primim pentru că o merităm cu toții.’’
Oare
cum poți formula o astfel de frază omule? Cum poți folosi cuvântul trebuie și
atunci când este vorba de cel mai minunat, cel mai sublim sentiment uman?
Nu
mă mai mir de ce bărbații zilelor noastre vin cu tupeu şi îți impun să îi
iubești.
,,Trebuie să o primim pentru că o merităm cu toții!’’
Da
dragilor, toți merităm să cunoaștem bucuria produsă de această stare
sufletească, numai că ea nu poate fi obținută cu forța!
Iubirea
are regulile ei care antrenează energii, senzații, sentimente care pot rămâne
în formă de iubire pură, divină care, mai apoi își continuă acțiunea, aducând
partenerii în stadiul de îndrăgostire și sex... asta în cazul în care energiile
conlucrează din ambele părți datorită dorințelor reciproce.
Iubirea
are alte conotații. Ea poate apare în sufletul unei persoane, față de altă
persoană, dar nu trebuie ca și persoana iubită, să iubească la fel.
Ca
să înțelegem iubirea avem un singur exemplu clar. Dumnezeu ne iubește pe toți,
nu ne atinge, nu îl vedem, nu locuim împreună. Ne iubește și punct.
Nu
am auzit pană acum pe nimeni spunând că la el a venit Dumnezeu și i-a spus:
începând de azi trebuie să mă iubești.
Dacă
iubirea ar fi corect înțeleasă, exprimată, manifestată lumea noastră ar fi mult
mai bună dar și mai fericită. Aici, acum mi-a venit în minte gândul să vă
propun ceva, şi anume:
Hai
să formulăm și noi o altă frază în care să folosim cuvântul TREBUIE.Iată
variant mea:,
Ca
să fim fericiți TREBUIE să punem iubire în locul urii. Vom înlocui ura cu
iubirea! Ce spuneți? Reușim? Puteți?
Bravoooo!
Ați reușit! Ce frumos! Ce stare extraordinară avem atunci când iubim
necondiționat atât prietenii cât și dușmanii...
Iubește
omule dacă vrei să fii iubit. Nu spune niciodată, trebuie să fiu iubit’’! Cine
vrei să te iubească fiindcă trebuie, atâta timp cât tu urăști cu înverșinare și
nu te poți iubi sincer și în totalitate nici chiar pe tine?
Alergăm
după fericire! O căutăm înnebuniţii prin toate cotloanele sufletelor... și nu
dăm de ea! Așa este pentru că fuge din calea noastră. Da! Fuge deoarece noi
avem de plătit greșelile pe cre le facem la tot pasul și care își cer plata.
Greșind veșnic, plătim veşnic. Nu ni se iartă nimic. În momentul în care ne vom
opri câteva clipe din goana asta nebună după fericire, vom fi mai buni, mai
iertători dar și capabili să oferim iubire... vom ajunge să simțim un sentiment
de eliberare a sufletului... care va fi urmat în mod inevitabil de fericire.
Universul
întoarce totul înapoi la emitent. Atunci când rănim, batjocorim, jignim nu
putem aștepta să primim iubire! Când vom pricepe că apreciind vom fi apreciați,
iertând vom fi iertați, ajutând vom fi ajutați... atunci vom primi și noi toate
acestea și vom putea fi fericiți.
Și, cu toate că atunci când ne plătim
datoriile și ne învățăm lecțiile, ne așteptăm să fim iubiți. Uneori nu se
întâmplă.’’
Da!
Nu se întâmplă și ştiţi de ce? Dacă nu știți o să vă amintesc de o povestioară
cu tâlc, poate așa veţi înţelege: Într-o familie cu mai mulți copii exista unul
atât de zvăpăiat și ne ascultător care comitea greșeli zilnice încât tatăl nu
le mai putea contabiliza. Atunci i-a venit o idee. Pentru fiecare greșeala
comisă să bată un cui în tocul ușii.
Copilul
a crescut, a început să realizeze câte rele a făcut și cătă supărare a adus
familiei... motiv pentru care și-a promis sie însăși că va face tot atâtea fapte bune pe cât rele. Ori de câte ori
făcea o faptă bună, scotea un cui din cele bătute în tocul ușii până când le-a
scos pe toate. Atunci își cheamă părinţii și le spune: vedeți? Acum TREBUIE să
mă iubiți. Am făcut tot atâtea fapte bune pe câte rele. Am scos toate cuele...
iar mama, bătrână, bolnavă, tristă îi adresează întrebarea: dar ce facem cu
găurile?
Pentru
a umple găurile este nevoie să devenim buni, iubitori, iertători... să
respectăm, să ajutăm, să oferim... Pentru a echilibra balanța!
Toată
această perioadă va fi destul de grea. Este perioada în care dorim să primim
iubire și nimeni nu ne-o oferă fiind nevoiți să ne târâm sufletele
deznădăjduite și rănite spre lumina iertării Divine.
Niciodată
să nu cerşeşti iubirea, să nu te rogi pentru ea, să nu plătești ca să o obții.
Iubirea este sau nu este! Nu poți oblige pe nimeni să te iubească doar pentru
că tu îl iubești. Poate că și el te iubește dar în felul lui... Nu îl obliga să
rămână lângă tine. Lasă-l să plece. Aceasta este iubirea.
Fă
tot posibilul să trăiești o viață cât mai fericită. Cine este menit să rămână
va rămâne, te va ajuta să treci peste situațiile dificile susținându-te cu
toată puterea și priceperea din dotare, fără ca tu să fii nevoită să îi impui
asta.
Kessy Ellys Nycollas ,
Director fondator și redactor șef
al Revistei „Luceafărul din vale”,
19.02.2019 Petroșani –România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu