![]() |
Foto :internet |
Frământări
Mă apasă pe suflet, de câteva zile, o
postare! Da! O postare de pe Facebook, în care, cineva, povestea atît de frumos
despre un prieten care, în fiecare dimineață îi trimite un mesaj de ,,Bună
dimineața’’!
Ce frumos, mi-am
spus eu, în mintea mea, pentru că oricum nu aveam cu cine vorbi. Eram singură
în toată casa…Ce frumos este atunci când ai pe cineva care se gândește la tine
! Ce frumos este să primești mesaje din partea oamenilor care te iubesc!
Eu am
renunțat să mai am astfel de așteptări. Am renunțat să cred că cineva, undeva,
se mai gândește la mine , chiar dacă știu sigur că se gândește.
Am învățat
să mă hrănesc cu energiile pozitive emanate se sufletul lor! Știu sigur că
exist acolo undeva numai că, în fața mea s-au așezat alte suflete mai
importante.
Au trecut
zile în șir, săptămâni de-a rândul în care am așteptat să
apară și pe telefonul meu un mesaj! Unul scurt: Ce faci? Cum ești? Cum
îți merge? Ești sănătoasă? Ai ce îți trebuie? …etc.
Unul! Doar
unul din toate cele enumerate mai sus. Doar două cuvinte!
Nu a fost să
fie și m-am resemnat.Am început să îmi șterg din minte toate scenele care îmi
audceau aminte de sacrificiile făcute, de nopțile nedormite, de renunțările la
mine pentru a putea vedea bucuria pe chipul altora!
Am construit
în jurul meu un zid de protecție! Mi-am închis sufletul, din nou, într-o
colivie iar colivia am așezat-o într-o fereastră cu deschiderea către lume!
Privesc din
interiorul ei, forfota de pe acest GLOB PĂMÂNTESC și mă întreb: încotro se
grăbește acest furnicar de oameni? Oare au timp să se mai găndească la faptul
că, încă de la primul pas făcut pe acest pământ, si-au început călătoria către
moarte?
Cu siguranță
că unii dintre ei nici măcar nu stiu pe unde trec și pe lângă cine trec sau pe
cine lasă în urmă mereu! Mulți au uitat de sacrificiile făcute de părinți,
pentru care în loc să fie recunoscători, îi critică, îi judecă, îi vorbesc de
rău față de prieteni lor!
De ce oare?
Mai ales atunci când și ei sunt părinți, când și ei fac sacrificii? Chiar nu
pot înțelege că într-o bună zi vor fi răsplătiți la fel?
Am ajuns să
punem mai mult preț pe partea material. Să iubim lucrurile și să folosim
sufletele fără să fim conștenți căt rău plantăm în acele suflete, părăsite,
ignorate, uitate…
Toate
acestea atrag evenimente ale căror proveniență, habar nu avem de unde vin, ne
îmbolnăvesc trupul și ne otrăvesc sufletul .
Meditez
pentru a putea oferi iubire necondiționată! Medițez pentru a uita trecutul!
Vreau să cred că niciodată nu am fost abandonată, trădată, bărfită, invidiată,
IUBITĂ! Vreau să cred că în jurul meu pot să îmi creez o lume nouă! O lume mai
bună, mai iubitoare, mai respecuoasă. O Lume care să poată oferi o îmbrățișare
necondiționată!
O îmbrățițare
nu costă nimic însă am ajuns atăt de săraci încăt nu o mai putem oferi mici
măcar acelora care ne-au dat viață.
Anonim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu