DOR DE ȚARĂ
Aseară munții s-au mutat
cu tot cu stânci și mare-n mine.
Retinele mi-au inundat
cu-atâta sare și verbine.
Port Munții Retezat în spate,
Și un Parâng port în călcâi.
Și Marea Neagră mi se zbate
în ochiul drept al orișicui.
Pe brațe port un Caraiman
și un Bucegi duc în rucsac.
O deltă și-un Caraorman,
Le port în sâmburii de mac.
În buzunare-atent cusute,
Duc acvile câte mai sunt.
Și-n aripile descusute,
Mai simt mirosul de pământ.
Miroase raiul meu a grâu
ce arde-n Bărăganuri, seara.
Și-n ochi mă traversează-un râu,
Și-un dor de țară...primăvara!
ÎN MUNȚII CARPAȚI
Ce bine-i aici în Munții Carpați,
Cu urșii bruni și cerbii lopătari!
Să simți mireasma pinilor mirați
de libertatea câtorva sitari,
Ce îndrăznesc să spargă calmul nopții,
Și liniștea vacantă din trifoi.
Când dealu-și dezvelește copții
dovleci, cu miezurile moi.
Să vii aici, în murmur de izvor,
Să simți răcoarea sărutându-ți fața.
Ai să te vindeci sigur, de-orice dor.
Și-ți vei dori să vină dimineața,
Cu melcii încălțați în struguri verzi.
Cu gărgărițe punctiforme roșii.
Și să te-nțepi în coarnele de iezi,
Și-n loc de ceas, s-asculți cântând... cocoșii.
STRĂLUCIRE
Iubesc de când mă știu, câmpia.
Câmpia largă ca o arcă.
Îmbrac în sărbătoare ia
cu macii roșii care, parcă
îmi umplu sufletul rănit,
Cu triluri dulci de ciocârlii.
Cu sânge cald și răscolit
de fluturi albi și stacojii.
Iubesc de când mă știu balada.
Și doina și descântecul.
De toate astea-i plină lada
în care plânge cântecul.
Când peste glia strămoșească
se cerne iarna viscolind,
Îmbrac cămașa românească
și iese soarele...zâmbind!
ÎMI BATE VIAȚA LA UȘĂ
Îmi bate viața la ușă
tot mai setoasă,
Tot mai avidă
de dragoste, răsfăț și jucăușă,
Mă-mbrățișează zilnic, mai cupidă.
O primăvară-n roz,
În mov și-n verde
mi-s diminețile de luni și miercuri.
Duminica prin mine își mai pierde
inelele, acele simple cercuri,
Care-mi inspiră muza și-mi sărută
toți fluturii albaștri pe aripe.
Mă simt flatată și mă simt iubită
de-atât frumos în toate-aceste clipe.
În toamnele cu părul de păpușă
și brațe pline cu miros de must,
Îmi bate insistent viața la ușă.
Și vreau cu insistență s-o mai gust!
UNICUL TĂRÂM
În lume sunt multe ținuturi.
Se știu atâtea zeci de mituri
despre-un Ulise,despre Circe,
Despre-un Pompei, Euridice...
Despre Vezuviu, despre ziduri,
Despre regine fără riduri.
Eu scriu despre tărâmul meu.
Născută sunt aici și eu.
Tărâm ce-și poartă mândru ia,
Numit de veacuri, România.
Am fost un călător ardente.
Am devorat trei continente.
Dar dorul m-a purtat mereu
spre marea și spre sfinxul meu.
Am fost la Capri și la Pissa.
În fugă-am traversat Tamisa...
Dar Dunărea e altceva.
În ea pulsează țara mea.
Am fost în Indii și în Africi.
Ceva mă întorcea aci.
În munții mirosind a fân
Și a gutui furate -n sân.
Cu Oltul, Jiul cel năvalnic,
Cu paltinul, stejarul falnic.
Și toți cocoșii suri, de munte,
Ce-mi scormonesc adânc în minte,
Cu trâmbița vestind iar zorii,
Și mă înalț precum cocorii,
Deasupra deltei ce-n adânc,
Respiră pietre care plâng.
Și plâng și eu firesc, așa,
Din dragoste de țara mea.
UNDA
Înlănțuiți în albul castru,
Hrănim semințele cu-albastru.
Și galben, roz și verde crud.
Chiar și cu movul cel mai nud.
Oprim secundele să nască
în pulpa soarelui pe-un tron.
Spre zorii leneși care cască,
Ne agățăm privirea-n corn
de rinocer luat de val
și dus în pustele aride.
Un port ne-așteaptă în aval,
C-un sanctuar gătit cu bride.
Murim în fiece secundă
și înviem spre a-nvăța,
Că viața nu-i decât o undă.
Oprește-o dar, în marea ta!
VIAȚA LA FIGURAT
Am o gutuie-n atriul stâng,
În sens figurativ, desigur.
O mușcă-un fluture nătâng,
Când zboară-n vene cam nesigur.
Din gustul ei striat și matur
împrăștiat printr-o genune,
Aș vrea vreo zece iezi să satur.
Să-mi rumege printre celule.
Întreaga viață e-o gutuie
în sens figurativ, atroce.
Și-oricât am vrea să mai rămâie,
Ea tot mai grabnic vrea să plece.
Păstrați gutuile în sân
și respirați printr-o aripă.
Eu, personal, vreau să adun
câte-o gutuie-n orice clipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu