Ion
Cuzuioc
SILTO
ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN
13 - ÎN
OSPEŢIE LA SALONUL
ÎNVĂŢĂCEILOR
Multe cuvinte frumoase despre învăţăcei auzise Silto
de la dascălii săi. Dar să-i vadă, să vorbească cu ei nu avuse prilejul.
învăţăceii, la fel ca şi Silto, au trecut ucenicia la dascălii împărăţiei. Dar,
evidenţiindu-se de ceilalţi ucenici, ei au fost declaraţi învăţăcei. Datoria
lor era să continuie tradiţiile cărturăriei la curtea lui Neptun, zeul mărilor.
După ce făcuse cunoştinţă cu unele din multele saloane
ale curţii zeului mărilor, supusele lui Neptun îl conduseră pe Silto la salonul
învăţăceilor. La apariţia lui Silto, învăţăceii, care cu cartea în mână, care
cu foi de papirus, care cu socotitoare, lăsară toate la o parte, se ridicară şi
se închinară lui.
Probabil că ştieau mai din timp de sosirea ce avea s-o
facă, căci cu toţii, pregătiţi, au recitat cele mai frumoase poezii din câte au
fost scrise, acompaniindu-se la lire. Bufonii, purtând marote,[1] îl distrară cu marionetele lor. într-un cuvânt, fiecare avu prilejul şi
plăcerea să-şi demonstreze cunoştinţele şi măiestria în faţa lui Silto. Drept
recunoştinţă, şi Silto a citit câteva versuri din propria lui creaţie. Chiar şi o problemă
rezolvă, socotind în gând.
– îi vezi? vorbiră supusele. Au să ajungă oameni mari.
Aşa au fost şi taţii lor. Acum ei reprezintă onoarea curţii zeului Neptun.
Ţine-le minte pe toate, Silto, pe pământ îţi vor prinde bine.
Delfinul Ami şi meduza Aurelia Aurita l-au purtat pe
Silto prin toate colţurile curţii zeului, destăinuindu-i câte şi mai câte
neauzite, nevăzute şi neştiute de el.
Din ziua aceea tot timpul erau împreună. între ei se
legă o prietenie de nedespărţit. Delfinul Ami şi meduza Aurelia Aurita erau
gata la orice, numai să-i ajute lui Silto să se întoarcă la baştina lui, casa
părintească, părinţii şi rudele lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu